Se zguduie cerul sub potopul lacrimilor mele, iar din neanturi vin zapezi inghetate sa ma alunge-n uitare...Prin porti imaginare trec fiintele din soare si, ca o magie, universul devine incandescent. Ma urmaresti cu privirea. Iti place sa ma vezi asa fara aparare. Scanteile de foc depasesc contului ochilor tai. Ma intrebi raspicat: De ce plangi? Tonul tau rece imi dau fiori pe sira spinarii. Imi vine sa strig: Tu mi-ai schimbat lumea si acum ma intrebi de ce plang? Nu indraznesc sa-ti raspund, dar Tu, tu imi citesti gandurile. Asa ai aflat cat de mult te iubesc, dar...te mai si urasc...uneori...Da stiu, tu n-ai suflet, dar inima? inima ai? Ma prinzi in mrejele tale si ma imbraci in valuri diafane. Iubesti imaginea mea, sufletul si inima, desi nu vrei sa recunosti...lumina ta blanda ma inconjoara si-mi sterg lacrimile. Erau lacrimi de fericire, ca inca mai traiesc sa vad maretia Ta...
Stiu ca ma iubesti, doar esti ingerul meu. Azi m-ai dus sa vad creatia Divinitatii, sa vad lumile de azur si lumina sorilor. Din toate partile vedeam supernove, planete, luni pitice si nelipsitele comete. Iubesti stelele...iti place sa alergi cu viteza eonilor printre ele...Privesc cu drag la imensitatea lumilor si ma intreb cum de esti asa de frumos uneori...
Cu drag penntru voi,
Danielle
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu