Încă mai sunt copil

Încă mai sunt copil ștrengar
și încă eu mai pun de-o boroboață
deși eu știu că viața asta-i hoață
și-mi fură zilele din calendar.

Încă mai sunt copilul de-altă dat'
și mama încă face ciocolată
și prăjituri cu miere câteodată
și-mparte încă la copiii de prin sat.

Mi-e dor de joaca noastră pe maidan...
să mai colind prin locurile vechi
și să-mi mai prind cireșe la urechi...
mi-e dor să fiu copil în fiecare an.


Autor: Daniela Damian
31.05.2020

sursa imaginii: internet

Suflet al meu

În cerul-nalt azi îngerii toți plâng
de bucurie, c-a-nflorit castanul
mi-e martor tot pământul și oceanul
și lacrima din ochiul meu cel stâng...

Pașii-mi grăbiți pe alee se aud
într-un copac mai cântă o vrăbiuță
un mugur a-nflorit pe o crenguță
și-mi amintesc de glasul tău zălud.

Te-am ridicat pe-un soclu și te-am pus
acolo sus în inima mea mare
să nu te-ajungă orișicare
să te păstrez, suflet al meu, în viață...neatins...

Autor: Daniela Damian
31.05.2020

sursa imaginii: internet

Ce mult te-am iubit.

Iubitul meu ți-s mâinile prea reci
și sufletul ți-i rece și suspină
trei meri tăiați de zor la rădăcină
în drum s-au pus ca tu să nu mai pleci

Arunci în mine doar cuvinte mari
ce nu le-am auzit rostite niciodată
și-n viața asta grea și zbuciumată
e totul trist că n-o să mai apari.

Mi-am desenat pe inima culori
că alb și negru-i mult în lumea asta
și cerul mi-a trimis în dar năpasta
să fiu eu visătorul cel din nori.

Te-am scrijelit în sufletu-mi adânc
ca să te port ca pe un bob de rouă
să te iubesc nebună doar când plouă
iubirea-ți infinită să n-o frâng.

Eu nu te mai iubesc așa, de mult
și taina asta o vreau ferecată
eu caut doar iubirea ta curată
doar gândul nu mai vreau să ți-l ascult...

Ochii mei triști privesc spre infinit
afară-i frig și-ncet din ceruri plouă
iubitule, din ochi îmi cade rouă
să-mi amintească ce mult te-am iubit...
Autor: Daniela Damian
31.05.2020

sursa imaginii: internet

Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit ca florile de mai
ca pe-o minune care mi-a fost dată
rătăcind în lumea-ți minunată,
în colț de univers, ca într-un rai.

Ești floare ninsă în prag de asfințit
la tâmple-au înflorit flori de migdale
precum izvorul curge pe pământ
așa zburat-au gândurile tale...

Iubitul meu te-am căutat în vis
prin ceruri și prin lumile abisale
te-am căutat așa cum am promis
tânjind dupa iubirea ta cea mare.

Te miroseam precum un trandafir,
ghenunchi-ți mângâiam înfrigurată
și buzele cu dulce gust de mir
lacrima-mi sorbea ca să nu cadă...

Iubitul meu cu numele de sfânt 
adu-mi acum în podul palmei tale
o lacrimă, ce-a fost trimisă pe pământ
din cerul tău ce se-oglindea în mare...

Autor: Daniela Damian
29.05.2020

sursa imaginii: internet

Astăzi e despre noi

Astăzi e despre noi...noi cei rămași în urmă...noi bătrânii de mâine...noi cei ce încă mai putem schimba visele copiilor noștri prin fapte și cuvinte frumoase. Să-i ajutăm să zboare...sus...cât mai sus, spre zările albastre, să-și împlinească visele frumoase alături de noi, doar așa vom trăi din nou bucuria tinereții...

Copiilor de azi le doresc să-și îndeplinească visele frumoase, să trăiască frumos, dăruind speranță acolo unde nici Speranța nu găsește o soluție. Fiți oameni buni așa cum vă știu și vă văd eu. Aveți atât de multe de dăruit încât nici timpul n-o să vă ajungă, o să vă trebuiască două vieți ca să împărțiți iubirea ce-o purtați în sufletele voastre divine.

Vă iubesc cu sufletul și vă dăruiesc prima rază a dimineții, ce-o trimite soarele pe pământ. Să vă mângâie și să vă aducă căldura izvorâtă din soare ca s-o purtați ca un talisman în inimile voastre pline de iubire.

Cu drag pentru voi,

Danielle

27.05.2020

Ultima speranță

Alerg către nicăieri...și...mă doare neputința acestei lumi...cărarea presărată cu vise neîmplinite e din ce în ce mai îngustă. Speranța, îmi măsoară pașii și numără încet...unu...doi...trei...hai că poți Dani, nu privi în urmă...acolo am lăsat frânturi din vise, iar pe cărare am împrăștiat visele uitate...unde vrei să mergi? nu, nu, nu mai poți face decât un pas...un singur pas...

-Dar, știi ceva Dani? noi putem zbura. Ne-au rămas aripile, căci nimeni n-a îndrăznit să ni le taie...vom zbura mai sus decât norii...vom aduce razele de soare și vom încălzi sufletele oamenilor...

-De ce plângi Dani?...

-Plâng de bucurie...povestești așa de frumos că am și uitat când s-a făcut noapte...

-Hai să furăm visele urâte și să le închidem în adâncul pământului, să nu le găsească cineva...

-Da de ce îmi șoptești la ureche Speranțo? 

-Să nu ne audă oamenii, ar fi triști să vadă câte vise urâte am furat...

-Atunci să le dăm visele înapoi...

-Noaptea visele zboară, aleargă în lumi nevăzute, îngerii le păzesc ca nu cumva arhonii să le amestece. Îngerii luminii transformă visele, le îndeplinesc și le dăruiesc celor ce cred în ele. 

-A știu acum de ce tu mori ultima...

-Hm...păi spune de ce? dacă tot te-ai lăudat că știi...

-Pentru că tu nu mori niciodată...Speranțo...

Îndepliniți-vă visele frumoase, trăiți frumos, dăruiți speranță acolo unde nici Speranța nu găsește o soluție. Fiți oameni buni așa cum vă știu și vă văd eu. Aveți atât de multe de dăruit încât nici timpul n-o să vă ajungă, o să vă trebuiască două vieți ca să împărțiți iubirea ce-o purtați în sufletele voastre divine.

Cu drag pentru voi,

Danielle

27.05.2020

Poveștile din tărâmul Valmuriei-Zâna Claudia și elfii mov

Alergând printre norii cenușii, ropotele de ploaie mă învăluiau din toate părțile, un fulger îmi lumină calea și tunetul furibund făcu toate vietățile să se ascundă...

-Stați, stați...unde fugiți cu toții...Sunt doar o zână...a apelor de sus. Din rochia-mi mov cu flori mari de nuferi se prelingeau mărgele strălucitoare din piatra stelelor.

Mii de culori străbăteau zările și pământurile întinse ale Valmuriei...De după copacii imenși, plini de liane mov, zeci de ochi mă priveau cu uimire. Nicicând nu mai văzuseră o zână...
Am coborât de pe unicornul meu drag și alături de zânele tunetului și al fulgerului am pășit în lumea de vis a elfilor mov. Priviri curioase ne cercetau în ascuns. Le simțeam ochii curioși și frica. Un miros dulce-amărui era frica.
Apariții ciudate, înalte de-un cot, îmbrăcate în mătăsuri fine, țesute de zâne, cu arme frumos împodobite și, din creștet și până-n călcâi, pletele lor aurii ca rupte din soare îi făceau așa de frumoși încât îți venea să-i strângi în brațe și să nu-i mai lași să plece niciodată.
Le auzeam bătăile inimilor, sacadat ca într-un ritual al morții...frica le paralizase piciorușele și ținându-și răsuflarea așteptau verdictul...Atunci nu știam ce se întâmplase, de ce erau așa de speriați de mine.

Eu, zâna apelor de sus, pe nume Claudia, am coborât pe tărâmul Valmuriei ca să văd jocul ploii, al tunetului și al fulgerelor. Zânele jucăușe răspândise în aer mirosul florilor de portocal și, din flori de iasomie, împletiseră cununi gingașe pentru unicornul meu drag Aeph. .În joaca lor răscoliseră văile și poienile pline de flori, au strâns polenul florilor și l-au închis într-un cufăr magic. Voiau să întinerească toate făpturile magice din cerul apelor.
Tunetele și fulgerele au răscolit fiecare loc din ținutul Valmuriei și au dăruit făpturilor, aerul ozonat dădător de viața...
Elfii mov, stăteau ascunși în tufișurile de iasomie. Își doreau înapoi liniștea dinaintea furtunii.
Tremurau de frică atunci când, coborând de pe șaua lui Aeph, am pășit încet pe iarba înmiresmată. Am auzit chicotelile lor și, cu glasul meu cristalin le-am spus:
-Înaintați și spuneți de ce vă este frică? Un oftat așa ca din inima îmi atrase atenția. M-am întors ușor și o mogâldeașa de elf se juca cu mărgelele desprinse din rochia mea. Oftând de zor îndrăzni a spune:
-Am văzut fulgerele și tunetele făcute de zâne și apoi mâinile tale a coborât apa peste toată suflarea Valmuriei...Ce ai de gând cu noi? Noi nu am făcut rău nimănui. Ne dorim să rămânem aici unde ne-am născut.
Doamne, i-am speriat rău pe elfi...În timpul vieții noastre am venit doar de două ori aici și asta în mii de ani...
-Vreau să știți că nu vom strica liniștea elfilor. Am adus cu noi, în jocul nostru apele cele bune, aerul ozonat și mireasma florilor. Datorită apelor toate florile vor fi veșnic vii, vă vor dărui polenul dulce și mireasma lor.
Boabele de rouă din diminețile senine vă vor potoli setea, iar vântul ce adie ușor, vă vor purta din floare în floare, dăruindu-vă bucuria de a trăi.

Și spunând toate acestea am auzit zeci de râsete cristaline și aplauze. Bucuria cuprinse întreg ținutul. Zeci de făpturi ne înconjuraseră, iar bucuria lor ea molipsitoare. Am cântat și ne-am bucurat împreună cu ei și le-am promis că vom reveni mai des pe pământul Valmuriei.

Unicornul meu înaripat își desfăcu aripile și ne purtă ca gândul în cerul apelor. Pășind alături de zâne am deschis cartea faptelor bune și am mai scris o pagină. Așa heruvimii vor avea grija și de elfii minunați din ținutul fermecat al Valmuriei.

Zânele sunt îngerii frumoși ai Divinității. Sunt trimise în lume s-aducă bucurie. Fie ca zânele să vă mângâie visele iar îngerii să vi le împlinească.

În speranța că povestea mea a adus un zâmbet pe chipurile dumneavoastră, vă mulțumesc și vă doresc o noapte liniștită, plină de vise frumoase.

Cu drag pentru voi,

Danielle

25.05.2020

sursa imaginii: internet

Pe aripi de dor

Caut rânduri rebele scrise pe-o foaie
lăsate acolo, -ntr-un colț, pe undeva
aduceri aminte, gânduri în ploaie
și vise nebune prinse-n colțuri de stea.

Cu tălpile goale alerg prin poiene
îți mângâi și iarba răsărită cu dor
simt freamătul cailor liberi și-n gene
mi-am prins ca o jertfă un gând călător.

Cu ochii de jad, privesc iarăși viața
și cu mâinile prinse-n coame de foc,
zbor ca un vis, ating vântul, iar ceața
de prin poieni, mă-ndeamnă la joc.

Potop de iubire dă năvală în minte
te port în trăiri și te simt în cuvânt
pe aripi de dor te-aș iubi-n jurăminte
și te-aș ține închis, doar o zi, pe pământ.

 Autor: Daniela Damian
24.05.2020

sursa imaginii: internet

În lumea florilor

Când visele sunt flori ce râd în soare
și gândurile-s trandafiri de dor,
iar inima-ți tresaltă ca de sărbătoare
să știi că ești în lumea florilor.

Miros de chiparoși te-nconjoară
regina nopții te face să visezi,
parfumul florilor te-mbie în nopți de vară
ca sufletul să-ți plimbi peste poieni...

Autor: Daniela Damian
19.05.2020

sursa imaginii: internet

Sunt pasăre de foc, adun furtună

Sunt pasăre de foc, adun furtună
în inimă sunt dor nemărginit,
sunt aripă în vânt sau apă cristalină
sunt toate la un loc? sau gând în infinit?

Sunt pasăre de foc, mă mistui în tăcere
adun în suflet doar amar și dor divin
renasc ca un suspin, din versuri efemere
ca phoenix eu renasc și-n fața-ți eu mă-nclin...

Eu foc mai sunt și rază aprinsă-n soare
sunt și cenușa aprinsă-n univers
sunt și scânteie din senin aprinsă-n mare
pecete de iubire transcrisă într-un vers...

Eu...te iubesc...nebun
în scâncet de lumina la margine de drum...

Autor: Daniela Damian
18.05.2020
sursa imagine: internet

Dedicată eroinei mele Violetta Petre

din toată inima pentru Regina poeziei Violetta Petre

Tu plângeai "cu viața-n brațe"
și-ai știut de la-nceput,
că durerea-i trecătoare,
viața grea de-ai străbătut
și de dragul tău copile
Domnul bun ți-a dăruit
ochii albaștri ca și marea
glasul dulce ne-obosit
ți-a mai dăruit și versul
mai frumos ca niciodată,
te-a făcut cu dor de viață
să nu suferi tu vreodată
lumea toată te iubește
și așteaptă neâncetat
să-ți citească poezia
ce abia s-a ântrupat
zeci de suflete salvate
doar citind o poezie
clipe multe adunate
cine te cunoaște, știe...
versuri bune, dulci ca mierea
sau curate-n bucurie
câteodată doar udate
în parfum de iasomie...

Autor: Daniela Damian

Azi nu mai știu de ce mi-e dor

Lumină sunt în întuneric
scânteie prinsă-n lampadar
mi-e dor doar de un loc feeric
în vârf de munte solitar.

Pășesc pe cărărui străine
azi nu mai știu de ce mi-e dor...
de iarba cu luciri divine
sau de magia florilor?

Mi-e dor de soare și de mare
mi-e dor de crângul înverzit
de ape repezi, călătoare
ce spală-n razele de soare,
pietrele negre de andezit...

Autor: Daniela Damian
13.05.2020

sursa imagine: internet

Clipe ascunse de timp

Caut prin mine clipe flămânde
răscolesc anotimpuri și le cern în deșert,
raze de soare le trimit azi plăpânde
să mângâie timpul ce-a rămas inocent.

Șoapte duioase se-aud în răstimpuri
sacadat se aude-n pustiu un marfar,
adun în buchete maci de pe câmpuri
coronițe de flori împletesc tot mai rar...

Nisipul din mare încă mai geme
furtunile dese l-au mișcat spre deșert
printre raze de soare mai rătăcesc o vreme
iar sângele-mi aleargă prin vene alert.

Timpu-mi măsoară clipa ce vine
și mă grăbește să-mbătrânesc,
ascund printre clipe secunde din mine
și timpul rămas încerc, să-l păcălesc...

Autor: Daniela Damian
11.05.2020

sursa imagine: internet

Voiam o stea acasă...

De când eram copil

eu mi-am dorit

o stea din Carul Mare 

și-n fiecare noapte 

să o prind, la geam 

în colțu-n care, 

eu țin păpușile 

când adorm...

Perdeaua o strângeam ușor

și dezgoleam ușorul

steluta o vedeam de sus 

și adormeam cu dorul

de-a o atinge-ncetișor

să nu-i opresc nici zborul...

Printre genuni și în abis

eu mă visam crăiasă

și din magia unui vis

voiam o stea acasă...

Am adormit la ea visând

și mare-i supărarea

că raza soarelui mergând

mi-a încheiat visarea.

by Danielle

05.05.2020

sursa imaginii: internet

Copilul meu eu te-am iertat de mult

Am pus pe cerul întunecat steluțe mii
să-ți țină de urât în prag de noapte
și ți-am trimis din cer trei heruvimi
pe aripile lor sfânte să te poarte.

În dimineți senine te-am trezit
cu raze sfinte coborând din soare
și pașii pe pământ ți-am ocrotit
când tainic Eu în mâini te-am plămădit
spălându-te de tină chiar în mare.

Copilul meu coborâtor din cer
întoarce-ți fața veșnic către mine
că Eu sunt tatăl tău, nu-s efemer
și-mi port Divinitatea chiar în tine.

Ți-am dăruit scânteie divină prin cuvânt,
tu Raiul l-ai trădat în două șoapte
și te-am trimis o vreme pe pământ...
Să îți mai ștergi o parte din păcate.

Copilul meu Eu te-am iertat de mult,
cere-ți iertare și Eu...am să te-ascult...


Autor: Daniela Damian
Bucuresti, 05.05.2020

sursa imagine: internet

Cuget în noapte

De multe ori am stat și-am cugetat
de suntem noi așa, chiar o-ntâmplare,
sau poate un destin întruchipat
ca omenire...dintr-un ou mai mare...

Și-apoi un înger dintre ceruri mi-a strigat
că suntem doar ființe creatoare
și din Divinul Prim ne-am întrupat
suntem a universului în sine...reflectare.

Din dalbe zări ne-am contopit cu marea
și am făcut din spuma mării, nori pufoși
ce umplu cerul albastru și-s chemarea
ca picături vărsate-n flori de chiparoși...

Apoi ne-am descompus în praf de stele
și-am alergat zburând pe cai de dor
visând la Feți-Frumoși și Cosânzene
și-am rătăcit în lumile nescrise, pe aripi de condor.

E-așa de tristă astăzi omenirea
că s-a pierdut în lumea viselor
nemaiștiind ce-nseamnă bucuria
ființă de-a fi scrisă, în Cartea Cărților...

Treziți-vă din vise și fie orice-ar fi
Trăiți pentru-a renaște, muriți pentru a trai...


Autor: Daniela Damian
04.05.2020
sursa imagine:internet

La țară

Doamne, cât de frumos e-acum la noi, la țară
când ciutele s-adapă, beau apă din izvor,
iar păsările în cercuri, pe cerul zilei zboară,
săteni ce-adună-n coșuri, salcâmii de-a lor flori.

Mireasma de zambile se-ntinde în tot satul
s-aud tractoare-n crânguri cum freamătă de zor
în case se grijește și se așează patul
iar în ogradă-i zarvă, se văd cocorii-n zări...

În Frumușica-mi dragă se-aud copii râzând
ce-așteaptă crângul nou ca să înfrunzească...
am dor de primăvara, de vară sunt flămând
mi-e dor de tot și toate, de vatra strămoșească...

Autor: Daniela Damian
04.05.2020

sursa imagine: internet

Mă voi trezi din negura iubirii

Pe unde-mi umblă gândul călător?
prin ce cotlon adus din neființă
îmi poartă corpul ăsta muritor
plin de ardoare, lacrimi, suferință?

Mă împresoară tainic ca un fum
și îmi subjugă grav a mea dorință
pe toate cât' le vede, le transformă-n scrum
lăsându-mă pe gânduri și în neputință.

Mă voi trezi din negura iubirii
voi rătăci o vreme în pustiu...
din tainicile gânduri ale nemuririi
mă voi întoarce-n viață...să fiu viu...

Eu voi renaște iar din foc și ceața
purtând în suflet dragoste, iubire și chiar viață...


Autor: Daniela Damian
04.05.2020
Sursa imaginii: internet

Mi-e dor...

Mi-am astupat urechile cu flori
să nu aud geamătul trist al lunii
s-adun în palme plină de fiori
tot dorul răsfirat în jurul lumii.

Mi-e dor de toate câte le cunosc
de pomi în floare, și de văi, de munți,
mi-e dor să ascult și marea, recunosc
și de bătrânii mei frumoși, dar și cărunți.

Mi-e dor de mine cea de-alaltăieri
și de câmpiile cu maci râzând în soare
mi-e dor de cântece din alte zări,
de basme și povești nemuritoare.

Mi-e dor de mine și mi-e dor de viața...


Autor: Daniela Damian
03.05.2020
Sursa imagine: internet

Heruvimii

Când crucea materiei arde de dor
iar spiritul dă năvală din cer
s-aducă prinos de rugă în zbor
luptând pentru orice gând efemer.

Miros de război e-ntre cer și pământ
și îngerii nopții fug ca să adape
făpturile negre din cer galopând
cu harpoane ascuțite, plutind peste ape.

Heruvimii ascunși la răscruce de vânt
așteaptă un semn de-acolo de sus
și ca o furtună îi vezi coborând
curațenie fac unde-i cerul distrus...

E liniște mare în cerul divin
heruvimii cântă în ceruri la strană
iar în cerul albastru și plin de senin
sufletele stau ca să-adoarmă...

Autor: Daniela Damian
03.05.2020
sursa imagine: internet

Crăiasa lumilor albastre

Am prins în mâini o stea din carul mare
și-am așezat-o chiar în părul tău
să-ți dăruiască strălucirea care
ți-era sortită și, ca-ntr-o rugă,
drept mulțumire,
l-ai coborât din cer...pe Dumnezeu.

Învăluită în albastrele miresme
te-ai contopit cu cerul de smarald
și-n diminețile cu soare în ferestre
ai revărsat în lume roua din înalt.

Crăiasa lumilor din cerurile-albastre
și-a păsărilor măiestre din povești
ne-ai dăruit cântarea ta din astre
și-ai împărțit cu noi, daruri cerești.


Autor: Daniela Damian
01.05.2020
sursa imaginii: internet