Matilda si prietenii!

Matilda si prietenii!

Intr-o seara minunata,
lunecand pe luciul apei
Printre trestii lungi firave
vad o bufnita...desteapta.

Sta de paza la valtoare,
zarea strabatea mereu
Cand pe cerul dinspre seara
ea vazu un curcubeu.

Vede-n zare un cocos, 
de frumos...nevoie mare
Insa nu intelegea
de ce tipa asa de tare.

Striga asa cu toata...gura
Ca el si-a pierdut o pana,
Era cea mai scumpa zestre
Nu credea ca o s-o piarda.

Ii promise bietei vulpi
C-o sa-i daruiasca pana
Dar acum ca n-o gasi
O sa-nceapa iarasi drama.

Of in fiecare seara coana vulpe va tanji
Dupa cea mai scumpa pana din penajul meu frumos
Ea sireata o s-ascunda cat sunt eu de delicios...

Si-uite asa ne prinse seara
Printre trestii si povesti
Matilduta vine fuga:
-Cocosila unde esti?
Ti-am gasit panuta fratee
Uite aici chiar langa lac
Ce sclipiri, culori si toate
au un farmec cam...posac.

Nu te supara pe mine
Ca ti-am zis asa subit,
Eu nu te-as minti pe tine
Sunt un pic cam "ipocrit".

Si abia pleca cocosul, fericit nevoie mare
Bufnita rotindu-si capul, cauta mereu in zare,
Iar Matilda cea frumoasa lunecand pe luciul apei
Prinse-n cioc lumina lunii si o trase peste ape.

cu drag pentru voi,

Danielle

Bucuresti 29.03.2019

Matilda si primavara timpurie!

Bun gasit dragii mei

E timpul povestilor. Ora copiilor cuminti a sosit, astfel incat repede, repede bunica deschide o carte mare plina de povesti, care mai de care mai frumoasa, pline de neprevazut si de intamplari minunate. Astazi am sa va spun povestea Matildei si a primaverii timpurii.

Matilda si primavara timpurie! 

In cotlonul din spatele lacului, ascunsa printre ierburi uscate de asta vara, in mijlocul unui caucic vechi de tractor, statea fastuoasa Matilda. Cu ochisorii ei de un albastru infinit, frumosi ca cerul de vara, cu gatul subtire, frumos arcuit spre spate, cu ciocul rosu ca de rubin, contempla lacul inghetat. 

De undeva se auzeau picaturi ca de ploaie, era zapada topita de razele soarelui. De pe stresini curgeau incet catre pamantul aburind. Matilda scuturandu-si penele negre lucioase, isi intinse apripile maiestoase parca vrand sa spuna lumii intregi: "Buna dimineat Primavara!" Se ridica agale din culcusul ei si se indrepta incet spre lac. 

Din stufaris isi facu aparitia un iepuras salbatic. Padurea fiind aproape poate ca s-a ratacit cautand muguri de iarba proaspat iesita de sub zapada. Matilda se prefacu ca nu-l vede si-si urma drumul ei catre lac. 

Gheata de pe lac era subtire, asa incat il descoperi pe Victoras, racul rautacios motaind sub lespedea de piatra. Racusorul statea nemiscat printre ierburile de ast-toamna. Of parea ca inghetase mititelul sub lespede, dar el inca hiberna. 

Pe fundul lacului vazu un pestisor si dintr-o miscare il si inhatase cu ciocul ei puternic. Gata isi luase micul dejun. 

Iesind de pe lac vazu ceva pe malul acestuia. Flori albe pe care nu le mai vazuse niciodata. Un palc de floricele ii incanta privirea...Ghioceiii firavi strabatuse stratul de zapada, isi inaltasera capetele afara si se leganau in adierea vantului caldut datator de viata. Nu stia ce flori sunt, astfel incat, striga vrabiutele sa-i povesteasca despre clopoteii minunati. Se mira tare cum de asa flori firave pot rezista inconjurate de zapada. 

Pe cerul diminetii vazu un card de berze. Pasarelele se trezira la viata, cantau care mai de care mai frumos. Triluri frumoase parca ascunse auzului se lasau descoperite rand pe rand. 

Matilda era fascinata de revenirea la viata a tuturor. Iarna fusese grea pentru ea, deoarece era prima din viata ei. Ii lipsise caldura soarelui, iarba verde si mirosul florilor, ii lipseau prietenii ei Oachi si Victoras...

Ei, mai avea de asteptat inca putin, inca doua saptamani si...totul v-a fi ca asta vara. Bucuria si veselia vor fi pretutindeni in cateva zile...

In speranta ca povestea mea v-a placut va multumesc mult.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Bucuresti, 29.03.2019

Ceahlaul din inima mea!

Bun gasit dragii mei,

 Seara vine incet peste oras, luna isi face simtita prezenta trimitand raze argintii deasupra copacilor. Vantul rebel mangaie crengile bradului din fata ferestrei. Mirosul conurilor si a rasinei de brad se strecoara printre perdelele de borangic direct in camera mea. 

 O veioza aprinsa arunca umbre diafane pe tavan. Pasesc pe covorul moale cu gandul de a ma ghemui in fotoliul meu, in oaza mea de liniste, iar gandul imi fuge departe in locuri de mult uitate. Eram copil, inca imi amintesc cararea ingusta care urca pe Ceahlau. 

Printre brazii falnici, ferigi inalte pazeau cararea. Pe varfurile inalte ale muntilor inca se mai zareau petice albe de zapada. Doamne, imi aduc aminte de drumetia facuta cu tata, mama si Clau, un fior plin de emotie imi strabate trupul, tata vroia sa ne arate zimbrii, caprioarele, caprele negre, isi dorea sa ne arate frumusetea locurilor, vroia sa vedem cheile Bicazului, Lacul Rosu, sa urcam pe Ceahlau si sa ne incarcam cu energie pentru un an intreg. 

Atunci nu realizam cat de mult insemna Ceahlaul nostru drag, cate energii benefice ne daruia in fiecare zi fara sa ceara nimic in schimb...Oameni frumosi, echipati de urcat pe munte treceau pe langa noi ca si cum noi nici nu existam. Nu-mi pasa prea mult, eram fericita ca suntem acolo. Eram fascinata de varfurile semete, de brazii inalti, de floricelele ce rasareau din iarba deasa, in mintea mea de copil as fi adunat toate florile intr-un mare buchet pe care i l-as fi oferit mamei. 

Asa gandeam atunci, azi un zambet imi cucereste fata, efectiv zambesc larg. Si acum dupa aproape 40 de ani  inca mai simt mirosul florilor. Curios cum de inca imi amintesc lucruri pe care le credeam pierdute pe undeva prin creierul meu...

Urcatul pe munte e ca un ritual, trebuie sa ceri voie sa poti urca. Iti spui in gand cuvintele magice si astepti putin. Poate de cele mai multe ori nici nu-ti trece prin cap sa ceri voie sa pasesti pe muntele sfant al getilor. Tata auzise undeva ca muntele nu te lasa sa urci daca nu ceri voie. Radeam, inconstienta noastra atingea apogeul, eram copii iar nestiinta noastra era scuzabila. 

Urcam incet de mana cu tata, Clau ne urma tinandu-se de mana cu mama. Ea, Clau era un copil zvapaiat, era alintata prea tare de mama deoarece era micuta si mama nu reusea niciodata sa zica nu. Abia mama reusea s-o tempereze. Ea ar fi vrut sa alerge spre varful muntelui asa ca si cum ar fi fost o joaca de copil. 

Cararea, marcata cu indicatoare scrise stangaci, ocolea muntele intr-o urcare lina, ca sa nu obosesti, era presarata de poienite pline cu flori. Ce-as mai fi rup  eu toate florile...noroc cu tata, zicea ca o sa planga toti copii ca nu mai sunt floricele. Asa incerca sa stapaneasca dorinta noastra de distrugere. :(  

Ceahlaul este magnific, te cucereste prin peisajele sale, cu poieni care-ti taie respiratia, cu flori deosebite, pline de roua diminetilor. Se spune ca de Schimbarea la fata apare piramida spatiala. Eram fascinata de povestirile tatei. Mereu ma duc cu gandul la Zalmoxe, marele Preot al getilor. Suntem urmasii getilor, prin sangele nostru curge o farama de Divinitate...

Ceahlaul ramane in inima mea, Muntele Sfant al getilor...

Cu drag pentru voi,

Danielle

28.03.2019

Piticul si gandacelul

Intr-o zi, pe inserat cum stateam noi la taclale
am vazut subit o umbra, ce-alerga chiar pe carare
un pitic, verde motat, cu o bluza mult prea mare
facea galagie tare
ca un gandacel suav iarba lui ar fi furat.

Gandacelul necajit de-asa mare acuzare,
repede s-a giuruit ca el n-are de mancare si un fir doar a gasit.

Uite colo o cotofana
ce un pat si-a incropit
din cea mai frumoasa iarba, uite cine a "ciordit"...

Si astfel piticul nostru, foarte trist si imbufnat,
pus pe cearta si pe sfada, cotofana a certat
cum poti tu sa furi cucoana, de ce nu m-ai intrebat
ca-ti dadeam gramada toata, tu de ce nu m-ai rugat?

Iar morala cea mai tare e ca doar trebuie sa-ntrebi, nu sa-ti insusesti venitul altuia fara sa ceri.

by Danielle

28.03.2019