Păsările jucăușe

Azi sub teiul cel umbros
țopăind nevoie mare
călcând iarba în picioare
poposiră obosite,
pe un băț de abanos
două păsări mici moțate
căutând în sus și-n jos
un loc mic care să fie
lângă un fir de păpădie...
loc de joacă răcoros...

Dar să vezi ce întâmplare
pe sub tei se furișa
o mâță destul de mare
ce la pândă se-așeza
și privind cu insistență
gesturile ce trădau
joaca a două vrăbiuțe
ce nicicând nu se-așteptau
ca din colțu-ntunecat
să le speria așa tare
mâța ce-o văzură-n vale...
un motan negru dungat.

Si văzând motanul care
își facea vânt ca să sară,
o zbughiră speriate
chiar pe-o creangă, colo-n zare...
miorlăia bietul motan
și-ncerca cu disperare
să se prindă tam-nisam
dintr-o primă încercare...

Vesele nevoie mare
că scăpară de motan
se jucau iar printre ramuri
și ajunse din greșeală
pe o creangă-ntr-un castan.

Autor: Daniela Damian
Bucuresti, 29.06.2020

Sursa imaginii: internet

Agățat de-o fărâmă de cer

Am rămas agățat de-o fărâmă de cer
să-ascult glasul tău șoptindu-mi în rime
cânturi dulci, provenind din vechime
dintr-un colț de pământ efemer...

Pașii mei împletiți cu raze din lună
șovăiau pe pietroaie de calcar încins
ai rămas peticind sufletu-mi în adins
rătăcit într-o parte de lume...nebună.

Doruri ce dor de un munte mă leagă
agonind în iubiri provenite din nori
și de-ar fi pașii mei...nerăbdători
rog luna(ce-atârnă pe-un colț de stâncă), întreagă
vino de mă dezleagă...
de iubire și, mai apoi, de dor...


Autor: Daniela Damian
București, 29.06.2020

Sursa imaginii: dl. George Tănase

Rătăcind între cer și pământ până-n zori

Prin minte îmi trec gânduri pierdute-n furtuni
din timpurile vechi, urâte și uitate,
ce-adună-n asfințit doar gânduri necurate
atunci când printre vene îmi ies trandafiri...

Arhonii din vechime ce-adulmecă durerea,
mușcând setoși din razele de soare
si din a lui lumină veșnic schimbătoare,
îmi șterge ca pe-un fulger din ceruri...strălucirea.

Rătăcind între cer și pământ până-n zori
îmi doresc să ating stelele căzătoare...
printre gene ascund doar visele-amare...
muribund agonind, simt gândul prea plin, uneori

Când rătăcesc tulburată prin anotimpuri
și de la vară, iarnă-i curând
și moliile ce m-adorm doar în gând
și când visele îmi sunt ascunse în nisipuri
voi ști că fluturi mov nu vor mai fi în vise nicând...

Autor: Daniela Damian
București, 29.06.2020

Sursa imaginii: internet

Claudița din sufletul meu

Ai apărut pe lume când ielele dansau

și ele ți-au urzit în zi de Sânzâiene

punându-ți lacrimi de iertare printre gene

să fii tu zâna bună, așa cum își doreau.

În ochii tăi cei verzi și plini de străluciri

când lumea te privea, era pe veci pierdută

precum rămâne mierla în glasu-i ne-ntrecută

din ochi-ți de smarald răsar noi dulci priviri...

Îmi ești tu surioară, în veci sau pan' la moarte

și-mpart cu tine gânduri, noi le împarțim pe toate

în inimile noastre bune și fără de păcate

din ale noastre vieți de vremi încătușate...

Îți spun azi "La mulți ani!" cu ochii plini de rouă

că știu că viața asta ne mai scurtează-un an

și fericită sunt că nu au fost în van

"eu te iubesc mai mult" și te îmbrățișez cu mâinile-amândouă.

Autor: Daniela Damian

Frumușica-Botoșani, 23.06.2020

sursa imaginii: arhiva personală

Lacrimă de dor

Lacrimă de dor
curgi pe-obraz ușor
și pe suflet pui raze din soare,
dor nemângâiat
dulce-al tău oftat
lacrima tu mi-o aduni în mare.

Cerul înnorat
și gândul curat
astăzi străbat lumile ascunse
îngerii șoptesc
cânturi ce vestesc
rugăciunea inimii s-o rostim  și-n vise.

Din sufletu-mi curat
am tot adunat
lacrimi mari, doar de bucurie,
în al nostru gând
lacrimi nu mai sunt
și rog soarele să mă învie...

Autor: Daniela Damian
Frumușica-Botoșani, 21.06.2020

sursa imaginii: internet

Durerea unui suflet

Eram copil micuț când am plecat
un suflet mic și pur chiar din pruncie
nu am știut de sufletul mi-e vindecat
și nici de inima mi-era pustie...

Un gust amar s-a strâns în suflețel
pe ușa ce-am ieșit...plângeau doar "ele"
de dorul meu sau poate de durere
că nu au reușit să mă rețină doar nițel...

Cu doar un geamantan eu am plecat în lume
și nici acum prea multe lucruri n-am
c-am pus în fața mea ce am știut că-i bine
că bani vin și pleacă...tam-nisam...

Nu-mi trebuie averi pentru a fi împlinită
și nici în sărăcie n-am să trăiesc mereu
îmi e de-ajuns să-mi știu iubirea fericită
cum am jurat demult: "la bine și la rău".

Și chiar de timpul trece-n defavoarea mea
și chiar dacă la tâmple mi-au nins azi "ghioceii"
iar timpul înapoi să-l dau de aș putea
nu aș schimba nimic...s-au poate...doar cerceii...

Autor: Daniela Damian
București, 20.06.2020

Sursa imaginii: internet

Îngerii plâng de-acolo din cer

O mână de îngeri coboară din sori
și-aduc alinare pe chipuri de ceară
prea multă ploaie la ceasuri de seară
și păduri care plâng, adormite-n furtuni.

Pe-un colț de pământ plin de ierburi înalte
mierlele au tăcut și-au uitat să mai cânte
mi-e greu să pășesc printre ciute zălude
și cutreier pădurea ce din vremuri răzbate.

Soarele a-ncetat de mult să mai ardă
a obosit să trimită raze fierbinți pe pământ
suntem prea mici, fără glas și cuvânt
iar lumea-i nebună și uneori chiar ciudată.

Îngerii plâng de-acolo din cer
Dumnezeu s-a-ntristat și-a uitat de culori
nu mai are iubire...nici măcar pentru noi...
miresme și lacrimi de mir cad pe flori...efemer.

Autor: Daniela Damian
București, 18.06.2020

Sursa imaginii: internet

Eu inima ți-o dăruiesc

Și dacă Dumnezeu din cer ar vrea
să fiu om bun, să împart ceva cu tine
aș împărți-ntr-o clipă...viața mea
și toată fericirea...ți-o dau ție.

De-aș mai avea putere să iubesc
în zori de zi aș împărți pământul,
iar macii roșii ce pe maidanuri cresc
ți-ar ține de urât atunci când bate vântul.

Ți-aș dărui și teii...înfloriți
și toate locurile vii, pe unde trece gândul
ți-aș dărui câmpiile și munții mei iubiți...
iar pentru mine...aș opri deșertul.

Și de mi-ai cere viața mea în schimb,
tu, dăruindu-mi visele-ți uitate,
aș face troc, pe bune si ma prind
eu inima ți-o dăruiesc, si-ți i-au doar visele...
că-s pline de păcate...

Autor: Daniela Damian
București, 16.06.2020

Sursa imaginii: internet

Suflet plin de dor

Din creștet, părul-ți curge drept
spre tălpi...și-apoi alunecă
plăpând, pe pieptărel...
iar mâinile...de porțelan s-au așezat
ca un balsam, pe mijlocel...
și ochii de-un albastru-nchis
ca rupt din cer și în-adins
ne mângâie al nostru vis
din colț de rai...

Din cer tot curg petale reci
și stropi de ploaie-s pe poteci
cu tălpile tu le petreci și...țipi
iar glasul tău sfâșietor
de-atâta plâns și-atâta dor
se auzea în depărtări
și-n infinit...în patru zări
dar inima-mi n-a auzit...cum plângi...

Mireasmă dulce de cireș
ce-adesea treci și ne îmbeți
cu-al tău parfum din lemn strivit
cu doruri plânse în zenit
tu-alină sufletul rănit...de dor...
și dorul stinge-l negreșit
că s-a ascuns, s-a-nghesuit
la mine-n piept.

Autor: Daniela Damian
București, 15.06.2020

Sursa imaginii: internet

Tu, raza mea de soare

Tu, raza mea de soare din cerul nesfârșit
în inimă ai păstrat, iubiri din alte stele
și nu știu cum să fac, ca tu să uiți de ele
și să rămâi cu mine, ascunsă-n infinit.

Ești așa frumoasă, încât nu pot visa
că ai să-mparți cu mine, trei clipe or mai mult...
mi-e dor să te miros și glasul să-ți ascult
Aș vrea să te cuprind în palme ca pe-o stea...

Părul mătăsos, miroase a bujori
în talie ți-ai prins mândri boboci de floare
mi-e sufletul vrăjit de a ta răsuflare
pe buze ți-a rămas...miros de flori...

În ochi tăi mă pierd și-n părul despletit
voi prinde cu sfială frumoși muguri de flori
mi-e frică că-ai să pleci de dimineață-n zori
și n-o să te sărut așa cum ți-am ursit...

Autor: Daniela Damian
București, 10.06.2020

sursa imaginii: internet

Vântul și gându-mi călător

Îmi poartă vântul al meu gând
mi-l duce în poeni și-n soare
și zbor ca păsările călătoare
de viață sunt și azi flămând.

Mă duce vântul printre lumi
ca ochii mei să se deschidă
și vraja lumii să o prindă
în irisi-mi curați, nebuni.

Mă rog s-alerge și prin părul tău
și să te poarte peste munți și mare
să-ți vânture iar pletele în soare
iar pașii să ți-i poarte spre Ceahlău...

Dar, vântul astăzi năzdrăvan,
gându-l opri așa, în zori de zi
și-n păru'-mi mătăsos se risipi
ca picăturile-ntr-un ocean.

Autor: Daniela Damian
București, 10.06.2020

sursa imaginii: internet

Nimfa...

În lumile de dor
te-am regăsit,
sub cerurile gri,
cu nori și ceață
și-n ochii...tăi frumoși
albaștri-n infinit
lucirile s-au stins
doar în adins
ca să m-aduci
din nou, încet, la viață.

Te-așteaptă noaptea
și florile însetate
să-ți plângă iar pe coapse
până când,
tu capul o să-l pleci
pân' la pământ
si răvășită apoi de tot și toate,
durerile, ți le transformă-n șoapte,
toți fluturii și glasul meu plăpând.

Pe fân, toți fluturii or să te-adoarmă
și transformați așa în crisalide
vor aștepta o vreme până-n toamnă
să-ți deseneze-n venele perfide
doar stâlpi de flori
apoi vor obosi...și
te vor lăsa să dormi...

Te voi trezi cu dor
în zilele impare
și îți voi săruta gâtul tău fin, ușor
păstrând pe buze
doar mirosul tău
de nimfa...a lumilor stelare...

Sălbatică și doar așa zurlie
eu te iubesc ca zorile de zi
nicicând n-o să mă satur eu de tine...
sunt între cer și pământ, visător,
orice-ar fi...


Autor:Daniela Damian
Bucuresti, 09.06.2020

sursa imaginii: internet

De mă iubești

Aș vrea să zbor prin galaxii nebune
să-mi las iubirile ascunse printre nori
și chiar de-ai vrea din-nalt să le cobori
să nu le poți atinge, că-s imune
și rătăcesc în lumile de dor.

Mi-e sufletul pustiu de-atâta ceartă
și mi-au crescut prin vene spini de dor
eu știu că totuși, nu îți e ușor
iar tu de mă iubești acum...mă iartă
sunt gândul ce coboară din cer fulgerător ...

Noi mâinile ni le-am unit acum a vrajă
iar tu aștepți s-apară chiar și-un spiriduș
să ne cunune-n zori când soarele-i ghiduș
iar vălul plin de flori și munții stau de strajă...
să ne-nconjoare lumea, cu brațele de pluș...


Autor: Daniela Damian
București, 08.06.2020

sursa imaginii: internet

Am să te iubesc doar în vis

Mi-s mâinile plăpânde, ca niște flori de-alun
și-aș vrea să te îmbrățișez, o vreme doar
mi-e părul răvășit în lumi făr' de habar
și în răstimpuri, cerul vreau ca să-l adun...

Iubitule tu m-ai lăsat s-aștept în crâng
și ai uitat pădurile încuiate
mi-e dor de basme și povești ciudate
dar cheile, le-ai aruncat și plâng.

Rătăcesc prin dorurile ascunse în petale
și tu mă-ncânți cu-n vers pe-un fir de iarbă scris,
mă pui să-ți jur că am să te iubesc, dar doar în vis 
și vrei ca să-ți mai cânt de suflet, cu ardoare...

Autor: Daniela Damian
București, 08.06.2020

sursa imaginii: internet

Triluri de mulțumire

Alarma telefonului sună din ce în ce mai tare, de parcă ar spune: hai trezeștete, ai dormit deajuns, e timpul să-ți faci siesta...Mă trezesc și opresc agonia. Mersul împleticit până la baie și...parcă aș mai dormi puțin...e doar șapte dimineata...apa rece mă trezește instant, picături mari de apă curg vesele pe fățuca mea șifonată de perna pufoasă. 

Mă privesc în oglindă și mai văd încă câteva fire albe...când au ieșit? parcă ieri nu erau acolo...în câteva minute cu apa șiroind mă răsucesc să-mi i-au prosopul meu alb. Mă înfășor ca un bebeluș și îmi pun halatul peste. Vreau să mai stau câteva minute în pat, să privesc razele de soare cum se furișează pe sub perdele, chiar în camera mea. 

Pe crenguțele firave ale teiului abia înflorit, câteva vrăbiuțe ciripesc de zor. Oare mă ceartă că mai lenevesc în culcușul meu? Pe bucata de gresie, lăsată special pe marginea grilajului, tronează încă de ieri câteva firimituri de pâine, apa s-a evaporat în noapte și, de pe crenguțe își i-au zborul două vrăbiuțe mai curajoase. Țopăind de zor îmi bat în geam...așa cum deja o fac de-o vreme...Spăl căpăcelul și pun apă proaspătă, apoi câteva lingurițe de mălai puse alături și uite așa începe veselia. 

Triluri care mai de care mai nebune, ciripit de păsărele...rebele ca și mine, care fac doar ce vor...Și-apoi o mierlă rătăcită printre crengile teiului, coboară în picaj exact pe gresia scăldată de razele soarelui. Ciocăni de câteva ori prin mălai, apoi bău câteva înghițituri și-o zbughi în vârful copacului. 

Cred că acolo se simțea în siguranță. Începuse să cânte frumos...cred că erau triluri de mulțumire,  pentru că le-am simțit direct în inimă. 

Dacă și oameni ar mulțumi pentru toate câte le primesc în fiecare zi, gratis...oare lumea ar fi mai bună? Rămân cu întrebările și nedumeririle mele. 

Am vrut doar să vă descrețesc frunțile și să vă dăruiesc câteva clipe de liniște... 

Cu drag pentru voi,

Danielle

București, 05.06.2020

sursa imaginii: internet

   

Picăturile de ploaie

din cerul gri, azi
picăturile de ploaie
coboară repezi
purtate în văzduh
de vânt...
și atâta liniște
e astăzi
pe pământ
că nu mai vrea
să zboare
nicio "ghionoaie"

cad peste tot...
pe frunze și copaci
și peste sufletele vii
și-ngrijorate,
atâta ploaie
peste capete pătrate,
că nicio clipă
de răgaz
n-a mai rămas...

suntem,
din ce în ce
mai triști,
nici soarele
nu vrea
să mai apară
și,
tocmai când tu zici
c-afară-i vară
se înnoptează și...
din noapte-apar
doar licurici...

Autor: Daniela Damian
02.06.2020

Sursa imaginii: iternet