Ratacind printre clipe...

Bun gasit dragii mei,

Sunt clipe in viata cand te simti inutil. Cand simti ca mai bine pleci decat sa chinui pe altii, cand orice ai face nimic nu te multumeste, nici pe tine dar nici pe cei din jurul tau. Clipe in care ai vrea sa spui stop, nu mai vreau sa merg mai departe, dar cei de langa tine te tin aici prins ca-ntr-o bucla a timpului repetand aceeasi zi. 

Ce trist e sufletul atunci cand e bolnav. Ce ganduri urate nascoceste mintea atunci cand nici n-ar trebui sa gandesti. Ce chinuri iti tulbura inima? ori ratiunea de "a fi"? Nimic nu e mai urat decat un om bolnav. Ganduri sinucigase alearga prin cap, mintea refuza sa gandeasca lasandu-te prada deznadejdii. 

Uneori iti vin in minte clipe frumoase, locuri pe unde pasii te-au dus, oameni frumosi sufleteste pe care i-ai cunoscut, franturi din viata si apoi...apoi simti durere, simti uraciunea trupului bolnav, uraciunea fetei schimonosite de durere, plangi, doar atat iti ramane. Nimeni nu poate sa-ti vindece ranile, ranile sufletesti pe care doar tu le simti, pe care doar sufletul tau le stie. Ranile trupesti nici nu le simti, ca si cum n-ar fi fost vreodata acolo. 

Lacrimi mari curg din ochii tulburi, sapa adanc in pielea uscata, lasand dare adanci ale neputintei mele. Eu, cine sunt eu...ma intreb si ma uit in oglinda. Nu recunosc aceasta fata...unde sunt eu? 

In spatele ochilor, simt ca acolo m-am ascuns. Acolo sunt eu, toata eu, atat cat insemn eu, 30 de grame de suflet, atat e al meu. Dar poate ca nu trebuie sa stau aici in constiinta mea, poate trebuie sa cobor in inima? Si ce sa caut in inima? Acolo nu exista speranta, acolo nu exista iubire, acolo e doar pustiu si...frig. O inima inghetata de mult fara sentimente si mila, fara compasiune si dor...

Simt sufletul gol, sunt un simplu fum ratacit intre cer si pamant. Nu-mi gasesc locul, caut cu disperare linistea, iubirea, un loc caldut in inima unde sa ma asez. Am obosit tot alergand printre ganduri...

Eu...eu n-ar trebui sa ma plang, doar toata lumea stie ca sunt iubita si rasfatata de-ai mei...

Doar eu stiu adevarul despre sufletul meu. 

O noapte linistita.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Mi-e dor...de bunicii mei, de oameni, de locuri...mi-e dor...

Bun gasit dragii mei,

De cate ori nu va treziti gandindu-va la cei dragi care v-au marcat existenta, dar care au trecut de mult bariera vietii, ratacind poate intre cer si pamant sau care poate doar va vegheaza zi de zi ocrotindu-va astfel clipele.

Eu de multe ori ma trezesc gandindu-ma la poiana din gradina bunicilor, mi-e dor sa alerg dupa fluturi, sa culeg floricele, sa-mi racoresc picioarele in apa rece a paraului ce strabate gradina, mi-e dor de bulboana de pe garla, mi-e dor de lespedea de piatra ce trona in mijlocul apei, de caldura ei cand ne uscam la soare. 

Mi-e dor de mainile aspre ale bunicii, dar asa de calde, cand ne mangaia crestetul...mi-e dor de mirosul cozonacilor proaspat scosi din cuptor, mi-e dor de ciorba din oase afumate fiarta incet pe plita, acrita cu bors proaspat umplut. Mi-e dor de prajiturile facute de bunica. Of ce pofta mi-e de toate...

Bunica Anica era o femeie frumoasa, miniona, cu parul lung, mereu il tinea impletit frumos in codite din care facea un coc. Era de-o bunatate aparte. Intotdeauna atenta cu toti nepotii. Avea pentru fiecare cate ceva special. Am iubit-o mult, era tot timpul cu noi, desi nu locuia in casa noatra. Isi gasea mereu cate-o vorba buna pentru toti. 

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat posibilitatea de a avea bunici. Mi-as fi dorit sa o cunosc si pe cealalta bunica, dar din nefericire nu am cunoscut-o. Toata lumea in jurul meu vorbea de frumusetea bunicii Maria. Tata povestea mereu despre ea cu durere si dor. Toate povestirile erau spuse cu ochii in lacrimi, semn ca inca ii lipsea. Durerea de a o pierde de cand era copil nu a sters niciodata lacrimile din sufletul tatei.

Mi-e dor de toate locurile copilariei mele, mi-e dor de oameni, de locuri...

Intr-o zi sigur am sa-i regasesc pe toti cei dragi ai mei si atunci vom povesti zile in sir toate experientele traite pe pamant. 

Suntem copii luminii, ne nastem dintr-o scanteie divina, traim si ardem incet si frumos, adunam experiente si ne intoarcem in lumina alaturi de creatorul nostru, Dumnezeu. 

Cu drag pentru voi,

Danielle