Zilele de vară treceau foarte repede. Claudia și cu mine, abia ce-am terminat școala de vre-o câteva zile și...cum vacanța abia începuse, puteam face orice, puteam dormi cât voiam noi...Cum ea era mereu premiantă, nelipsindu-i niciodată coronița din trandafiri(împletiți cu flori de coronița miresii, albe, mici, gingașe), avea dreptul să doarmă oricât își dorea, trebuia să o aștept să se trezească.
Nu aveam voie să fac gălăgie, ea era cea mai mică și trebuia să avem grijă de ea. Cum înca mai dormea, am fugit în bucătărie. Acolo pe masă, sub un șervețel, așezate frumos pe o farfurie mama ne pregătise câte ceva de mâncare. Am înfașcat în fugă un sandwich, cu salam și unt și, am zbughit-o pe ușa afară la copii. Și unde nu mă gândeam eu așa că am timp destul, că dacă doarme vre-o oră, două, o să mă joc mult și bine cu nepoatele Cojocăriței. Și cum terminasem de mâncat mă îndreptam spre casa lor. M-am uitat peste umăr, ca să fiu sigură că nu e în urma mea și, dintr-o dată inima îmi bătu cu putere, ops, uite că în pragul casei își făcu apariția Claudița(așa o strigam noi când era mică).
Nu aveam voie să fac gălăgie, ea era cea mai mică și trebuia să avem grijă de ea. Cum înca mai dormea, am fugit în bucătărie. Acolo pe masă, sub un șervețel, așezate frumos pe o farfurie mama ne pregătise câte ceva de mâncare. Am înfașcat în fugă un sandwich, cu salam și unt și, am zbughit-o pe ușa afară la copii. Și unde nu mă gândeam eu așa că am timp destul, că dacă doarme vre-o oră, două, o să mă joc mult și bine cu nepoatele Cojocăriței. Și cum terminasem de mâncat mă îndreptam spre casa lor. M-am uitat peste umăr, ca să fiu sigură că nu e în urma mea și, dintr-o dată inima îmi bătu cu putere, ops, uite că în pragul casei își făcu apariția Claudița(așa o strigam noi când era mică).
Claudia, o mogâldeața de fată, minionă, frumoasă foc, cu gropițe în obrăjori, cu părul blond ca spicele de grâu în soare și cu ochii verzi ca și câmpurile florilor răsărite în primăvară, asta era ea...
Era sora mea cea mică(asta până când a venit pe pământ o altă rază de soare tot cu ochii verzi, pe nume Alina). Trezită din somn, în pijamale, cu părul vâlvoi și răzvrătit în toate direcțiile, așa ieșise afară în fața casei, strigându-mă cât o țineau plămânii: Danielaaaaaaa.
De cum am auzit vocea ei, i-am lăsat pe copii să aștepte și am alergat acasă. Eram undeva la câțiva metri de casă, mergeam spre casa Genovevei si a Ceraselei, nepoatele Cojocăriței. Acolo ne străngeam de multe ori și ne jucam...
Claudița de cum mă văzuse se liniști și cu glasul ei gingaș, îmi spuse:
-Daniela îmi da-i ceva să mănânc? că mi-e foame...și unde nu o i-au pe lăngă ea, merg repede în bucătărie și i-au farfuria cu sandwich-uri. Mă întorc în camera noastră și cum ea era pe marginea patului o ridic pe scaun la masă.
Nu prea cerea de mâncare. Era mofturoasă, rar când voia să mănânce ceva. Așa că nu trebuia să ne spună de două ori că, indiferent cine era cu ea, executam orice odin dădea Claudița.
După ce a mâncat puțin, s-a îmbrăcat cu rochița ei verde și își prinse părul în codițe. Își luă păpușa în brațe și se așeză sub vișin, pe bancă. Dintr-o ladă a ieșit o rață cu treisprezece puișori. Se plimba agale prin curte, purtând dupa ea rățuștele galbene. Claudița când le văzu rămase uimită de frumusețea bobocilor de rață și într-un suflet fugi să-i i-a în brațe. Uitase de păpușa ei și de rochițele ce urma să le coase...
Zile întregi Claudita mânca, făcea tot ce spunea mama, dormea chiar și după amiază. Era în stare să facă orice, doar, doar o v-a lăsa mama să se joace în legea ei. Le făcea de mâncare rățuștelor, mai, mai că se bătea cu rața de fiecare dată pentru acei boboci. Trebuia să fim atenți că o izgonea pe biata rața în coteț ca ea să se poata juca în voie cu bobocii.
Îi pieptăna, le făcea hăinuțe, îi plimba prin curte, le aducea iarbă proaspătă, până când într-o zi se hotărî să le facă baie, pentru că miroseau urât. Trebuiau să fie spălate cu mult șampon și uscate cu feonul...Zis și făcut. De cum s-a trezit a fugit la boboci. Le-a dat drumul afară din țarc și într-un lighean, pe care mama îl folosea ca să întindă rufele puse apă caldă și șampon.
Întinse pe trotuarul de lângă bucătărie un prosop mare de baie și unde nu începe Claudița noastră să spele bobocii, unul câte unul. Nimeni nu a scăpat...I-a clătit în mai multe ape că aveau spumă...Toți erau aliniați, frecați bine cu prosoapele și așteptau cuminți să fie uscați cu feonul...
Doamne când i-a văzut mama erau deja aproape morți. Mama, diplomată din fire a întrebat-o cu drag:
-Claudița, ce ai vrut să faci cu bobocii mamă? ei nu au nevoie de baie. Iar Claudița cu un aer nevinovat îi răspunse printre lacrimi:
-Ba da mami, că miroseau urât. Aveau nevoie de o baie bună. Rățuștelor le place apa și mă întreb oare de ce unele au murit? Ce să mai spună mama? A iertat-o din prima clipă, pentru că așa era mama, iertătoare din fire.
Cu lacrimi în ochișori și cu doi boboci în mânuțe se lipise de mama și nu mai spunea nimic. Ofta din greu gândindu-se poate la bobocii de rață rămași. Mama o puse să promită că nu o să mai spele niciodată nici un pui. A doua zi mama îi cumpărase mai multi boboci de rață. Claudița îi iubea pe toți și-i îngrijea cu drag...vre-o două săptamâni...se plictisi repede și îi înlocui cu păpușile ei...
cu drag pentru voi,
Danielle
Era sora mea cea mică(asta până când a venit pe pământ o altă rază de soare tot cu ochii verzi, pe nume Alina). Trezită din somn, în pijamale, cu părul vâlvoi și răzvrătit în toate direcțiile, așa ieșise afară în fața casei, strigându-mă cât o țineau plămânii: Danielaaaaaaa.
De cum am auzit vocea ei, i-am lăsat pe copii să aștepte și am alergat acasă. Eram undeva la câțiva metri de casă, mergeam spre casa Genovevei si a Ceraselei, nepoatele Cojocăriței. Acolo ne străngeam de multe ori și ne jucam...
Claudița de cum mă văzuse se liniști și cu glasul ei gingaș, îmi spuse:
-Daniela îmi da-i ceva să mănânc? că mi-e foame...și unde nu o i-au pe lăngă ea, merg repede în bucătărie și i-au farfuria cu sandwich-uri. Mă întorc în camera noastră și cum ea era pe marginea patului o ridic pe scaun la masă.
Nu prea cerea de mâncare. Era mofturoasă, rar când voia să mănânce ceva. Așa că nu trebuia să ne spună de două ori că, indiferent cine era cu ea, executam orice odin dădea Claudița.
După ce a mâncat puțin, s-a îmbrăcat cu rochița ei verde și își prinse părul în codițe. Își luă păpușa în brațe și se așeză sub vișin, pe bancă. Dintr-o ladă a ieșit o rață cu treisprezece puișori. Se plimba agale prin curte, purtând dupa ea rățuștele galbene. Claudița când le văzu rămase uimită de frumusețea bobocilor de rață și într-un suflet fugi să-i i-a în brațe. Uitase de păpușa ei și de rochițele ce urma să le coase...
Zile întregi Claudita mânca, făcea tot ce spunea mama, dormea chiar și după amiază. Era în stare să facă orice, doar, doar o v-a lăsa mama să se joace în legea ei. Le făcea de mâncare rățuștelor, mai, mai că se bătea cu rața de fiecare dată pentru acei boboci. Trebuia să fim atenți că o izgonea pe biata rața în coteț ca ea să se poata juca în voie cu bobocii.
Îi pieptăna, le făcea hăinuțe, îi plimba prin curte, le aducea iarbă proaspătă, până când într-o zi se hotărî să le facă baie, pentru că miroseau urât. Trebuiau să fie spălate cu mult șampon și uscate cu feonul...Zis și făcut. De cum s-a trezit a fugit la boboci. Le-a dat drumul afară din țarc și într-un lighean, pe care mama îl folosea ca să întindă rufele puse apă caldă și șampon.
Întinse pe trotuarul de lângă bucătărie un prosop mare de baie și unde nu începe Claudița noastră să spele bobocii, unul câte unul. Nimeni nu a scăpat...I-a clătit în mai multe ape că aveau spumă...Toți erau aliniați, frecați bine cu prosoapele și așteptau cuminți să fie uscați cu feonul...
Doamne când i-a văzut mama erau deja aproape morți. Mama, diplomată din fire a întrebat-o cu drag:
-Claudița, ce ai vrut să faci cu bobocii mamă? ei nu au nevoie de baie. Iar Claudița cu un aer nevinovat îi răspunse printre lacrimi:
-Ba da mami, că miroseau urât. Aveau nevoie de o baie bună. Rățuștelor le place apa și mă întreb oare de ce unele au murit? Ce să mai spună mama? A iertat-o din prima clipă, pentru că așa era mama, iertătoare din fire.
Cu lacrimi în ochișori și cu doi boboci în mânuțe se lipise de mama și nu mai spunea nimic. Ofta din greu gândindu-se poate la bobocii de rață rămași. Mama o puse să promită că nu o să mai spele niciodată nici un pui. A doua zi mama îi cumpărase mai multi boboci de rață. Claudița îi iubea pe toți și-i îngrijea cu drag...vre-o două săptamâni...se plictisi repede și îi înlocui cu păpușile ei...
cu drag pentru voi,
Danielle
31.03.2020
sursa imagine arhiva familiei
sursa imagine arhiva familiei
