Când vântul zilei se sprijină de-un nor

În luna albastră țin apusul viu din soare

și-n stelele pitice, flori noi de chihlimbar,

în luceferi norii frumoși plini de ninsoare,

iar în eclipse, acolo toate visele-mi dispar...

Când vântul zilei se sprijină de-un nor

iar norii albi se-ascund în dreptul lunii 

din sufletul meu blând pornește-un dor

mă poartă-n ceruri în nemurirea lumii.

Când toate dorurile eu le strâng la piept

și le blestem să fie toate doruri bune...

un înger-mi șoptește ține drumul drept

ca visele suave din nou să se adune...

Autor: Daniela Damian

București, 21.01.2021

Dulce adiere dalbă

Prin adâncurile mării, înspumată, violetă

și în colbul nepătruns al oceanelor șiraguri

luna vie îmi trimite a vremii vorbă concretă

ce adună în adâncuri doar ofranda lor-n faguri...

Viespile ce stau la pândă pe acoperișul lumii

zânele cu a lor aripi, fluturând nisipul-n zare

pe catargele golașe se văd pescărușii mândrii

și-a lor țipăt răscolește tot ce e ascuns-n mare... 

Când urgia ridicată între cer, uscat și apă

zânele și licuricii geaba vor să mă mângâie

mâinile rotesc în aer, fluturii mov se adapă,

versul lor plutește-n lume, agățat de-o păpădie.

Când din ceruri iar coboară dulce adiere dalbă

îngerii cu aripi albe vin să îmi aducă veste...

Zânele poartă ninsoarea să mă bucur de zăpadă

flori de gheață dantelate îmi pictează-n ferestre.   

Autor: Daniela Damian

București, 27.01.2021

Azi ninge peste lume ca-n poveste

Azi ninge peste lume ca-n poveste

și-i ca zăpada iernilor de altă dată

ne ninge peste creștete, ne poartă

prin amintiri. Florile de gheața-s în ferestre.

Când sufletul-mi tânjește iar a iarnă

adun ninsorile, le stăvilesc în pumni

și-n tumultul serilor de vară, nasc furtuni.

Și doar atunci transform steluțele, în ploaie rară...

Mă ninge alb, din creștet până-n tălpi

și mă-nfioară magic fulgii de zăpadă

afară-i frig, din ochi încep să-mi cadă

mărgăritare de lumină, licărind ca-n lămpi...

S-așează strat de nea peste pământuri

și-acolo în adânc un ghiocel plăpând

de ore-ntregi se-ntreabă murmurând

cum o să ies la soare printre aceste rânduri?

Autor: Daniela Damian

București, 27.01.2021

Trei picături de ploaie

Trei picături de ploaie-n cerul dimineții

aleargă făr' de vină pe geamul înghețat,

privirea rătăcită așteaptă-un gând curat

prin rugă și iubire, să dea speranță vieții.

Când fulgilor de nea din cele șapte ceruri

zânele le-au pus dulceața ascunsă-n sori

și tainic când coboară pe urmele din nori

în suflet aduc dor și-n inimi adevăruri...

Ninge până seara și-n suflet mi-este dor

de-atingerea de gheața a fulgilor de nea 

să-mi umezească fața și-n inima aș vrea

noian de bucurie, pus într-un colțișor...

Autor: Daniela Damian

București, 27.01.2021

Din cerurile-nalte venise cel promis

Când soarele amiezii vine să-ți vestească

că-n miezul zilei albe un suflet ți-a trimis,

în cele patru zări-n văzduhuri să pornească 

bucurie mare. Din cerurile-nalte venise cel promis...

Când din adânc de suflet un surâs răsare

ce descrețește o frunte de vreme încrețită

și când din zări albastre vin razele de soare

din inimile noastre tristețea-i izgonită... 

Pe creștetul tău mic am prins cununi aprinse

și-am împletit luceferi cu stele călătoare 

să-ți lumineze drumul, când stelele sunt stinse,

lumina lor să-ți fie, în viață, protectoare...

Autor: Daniela Damian

București, 26.01.2021

 

Tu dor nebun

Mi-e sufletul sfărmat, o rană vie

și s-adâncește încet, încet, neîncetat, 

să caut leac? unde? cine oare știe?

Leacul l-ai luat, atunci când ai plecat...

Pe umerii plăpânzi, s-așează zori de zi

zările albastre poartă-n gând luceferi

îi văd hălăduind -n abisuri, în amiazăzi

și s-ascund subtil, sub florile de nuferi... 

Tu dor nebun ce cauți-ntruna răzbunare

dorințe de mărire, un freamăt nepătruns

lasă-ți mrejele tăcerii s-alerge pe cărare

nu căuta prin lume, la gânduri, un răspuns...

Autor: Daniela Damian

București, 25.01.2021

Sunt meteor alunec prin noapte

Sunt meteor alunec prin noapte

ating stelele și-apoi mă aprind

în tlazuri de gânduri și-n șoapte 

rătăcesc până aproape mă sting.

În adâncu'-mi port scânteie de foc

în lumi de povești o prefac-n iubire

departe-n pustiu și-n sori, te provoc

șterge-mi durerea, adu-mi fericire.

Agonizând străbat margini de lumi

iar colțuri de stele vin să m-alinte

pe frunte pune-mi frunze de ulmi

fă-mă mag, să pot să ascund juraminte... 

Autor: Daniela Damian

București, 18.01.2021

Acolo unde pașii Eminului coboară

Acolo unde pașii Eminului coboară

"pe lângă plopii fără soț" și obosiți

de-atâta plâns până și nuferii-s pitiți

pe lacul drag ce l-ai iubit-n seri de vară.

Și "prin pădurile de argint" purtat-ai pașii

când pe poteci tu doina ai cântat cu dor

pe dealuri molcome și-n zile pe ogor

tu căutat-ai pe câmpurile verzi cosașii.

Tot te-a legat de glia strămoșească

și-n poezie ți-ai vărsat al sufletului har,

când veninul s-a strecurat-ntr-un pahar 

tu l-ai făcut ca mierea să rodească.

Din limba dulce a neamului tău drag

poeme de iubire au prins să cânte

tu scris-ai mult de dragoste și lupte...

Ai povestit-n versu'-ți, trecând al lumii prag... 

Autor: Daniela Damian

București, 15.01.2021

 

  

Eminule să ne răzbuni

Acum de dorul tău, nu mai știu să zbor

aripile-mi de ceară, nu vor să mă asculte

topite sunt de razele-ți albastre, prefăcute

în calde îmbățișări, de-albastru muritor...

Luceafăr fără seaman, din lumile celeste

ce-n nopțile cu lună te-ascunzi-n așternut

și-ademenești copile, cu versul tău zălud

și încolțești în minte povești ce amăgește...

Luceafăr fără viață ce-n neguri te scufunzi

să speli nemernicia unui popor de sclavi

adună-i sub credință și fă-i tu iarași bravi

învață-i prima slovă, nu-i mai lăsa flămânzi...

Prin slovele-ți de taină și multe rugăciuni

vei ridica din zloată poporu'-ți truditor

adu-le iar aminte că-n suflet poartă-un dor

și-n inimi dor de țară, Eminule să ne răzbuni...

Autor: Daniela Damian

București 15.01.2021

Mi-e dor atât de tare

Și de-ar mai fi să mă mai nasc odată,

eu tot pe tine te-aș alege dintre mame,

surâsul tău și glasu'-ți blând m-adoarme,

când ochii obosiți o să-i închid de-ndată.

Doar lacrimile au mai rămas să mă aline

în locul brațelor ce mă îmbrățișau odată

mi-e dor atât de tare de fața-ți luminată,

de vorbele-ți de dor și nu mă pot abține.

Oare de ce tu ai ales să te înalți la ceruri 

să-ți lași copii dragi ca pururi să te plângă

și cum de-ai renuțat la lumea cea nătângă

nu te-ai gândit o clipă? Tu lași în urmă doruri... 

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

12.01.2021

O clipă dintr-un dor

Mușcă din mine astăzi crivățul cu sete

dâre adânci de dor îmi seamănă -n piept

cum Doamne să pot ține drumul drept

când viața-mi pune-n cale numai pietre?

Eram o rază blânda ca un strop din soare

și luminam o viață cu un surâs hoinar

atunci când zilele se scurg din calendar

eu oare pot aduce cuiva în viață alinare?

Sunt suflet rătăcit în lumi neînțelese

adun în zori de zi durerile -ntr-un nor

în patru colțuri pun poveștile de dor

și-n case adus-am binecuvântări alese.

Autor: Daniela Damian

București, 03.01.2021