Priveam la ceas cu ochii aproape inchisi cum trec orele...2, 3, 4, 5 dimineata...Durerea o simteam ca pe-o arsura puternica. Febra puse stapanire pe corpul meu deja plin de medicamente. Minutele treceau din ce in ce mai greu, Doamne nu se mai face dimineata? Pe sub perdea o raza timida de soare isi facu simtita prezenta. Doamne, cata bucurie am trait doar privind-o asa cum se mareste odata cu trecerea timpului...
Mama ma privea cu mila, nici nu-si imagina ce urma sa se intample. De cum se facu ceasul 7, gata se ridica din pat si fara sa mai astepte ceva, ma si trezi la realitate.
-Gata mama, trebuie sa mergem la doctor. Tu copile, nu ai dormit toata noaptea. Te-am auzit eu cum te frichineai de pe o parte pe alta. Hai gata cu asteptatul. Fugi repede si fa-ti un dus si hai la medic ca nu-i de gluma.
Ca prin vis auzeam vorbele mamei cum zburau in eter...Victor o privea speriat. Chiar si Ali stia ca nu eram ok. Frica de doctori ma facea sa lancezesc in pat...
-O sa-mi treaca, hai nu va speriati, n-am nimic. Sopteam cuvintele ca nu mai aveam putere sa vorbesc. Parca o si aud pe Mama:
-Daniela...gata trebuie sa mergem acum, te-ai albit la fata de tot mama, te rog hai sa mergem la doctor, te roaga mama...
Ma uitam la ea, cum statea ea acolo, in fotoliu si se uita cu mila si drag totodata la mine. Am simtit din vocea ei ca nu e de gluma, astfel incat m-am ridicat din pat si m-am dus la baie. Picioarele imi tremurau si nu reuseam sa stau sub dus...apa curgea siroaie pe trupul meu. Era fierbinte si-mi incalzea oasele dar...de fapt eu alunecam incet pe gresia din baie...lesinasem de durere. Victor a venit intr-un suflet m-a ridicat, m-a spalat si m-a imbracat de parca eram un copil mic. Plangea incet, nu-i venea sa creada ca eu, cea care era mereu ca o stanca, acum eram fara puteri si...ca un copil fara aparare, ma uitam la el, ca si cand as fi vrut ca el sa faca o magie sa nu ma mai doara...
Am plecat toti patru la policlinica si in cateva minute un medic ma i-a in primire. Dupa un control de cateva minute scrie ceva pe un bilet si i-l inmaneaza lui Victor zicand:
-Sunteti cu masina? ca ea intr-o ora trebuie sa fie pe masa de operatie, ca altfel moare...Ma uit la el si ma bufneste rasul. Zice: mergeti repede ca nu-i de gluma. Mama deja plangea incet. Ali ma i-a de mana si ma scoate afara din cabinet, iar Victor ramase tintuit locului. Doctorul iesise agitat dupa mine:
-Va rog mergeti acum la spital aveti aici trimiterea de urgenta...Ma gandeam in sinea mea: ce naiba spune si asta? Doamne chiar mor? Mii de ganduri strabateau mintea mea in cateva secunde. Nu mi-a venit in minte nicio varianta de a scapa de operatie.
Am inceput sa ma rog in mintea mea asa: Doamne daca tu existi inseamna ca tu stii prin ce trebuie sa trec...Ai grija de ai mei, ca sunt asa de tristi. Asta era in mintea mea...Victor gonea catre spital...la urgente stiti cum e, sange, analize, aparate, EKG-uri, raze la plamani, discutie cu chirurgul, cu anestezistul, etc si in fine masa de operatie...Am suferit cum nimeni nu v-a sti...Auzeam medicii:
-Pensa, tampon, absoarbe, asa hai ca nu vad, mai sus, taieeeee...hai ca o pierdem, mai baga una(era vorba de anestezie-3 injectii in coloana), cum ai putut sa stai pana in ultima clipa? esti nebuna? of ce greu a fost...duceti-o in reanimare si monitorizati-o non-stop sa nu moara pe tura mea...Vorbele zburau in neant, acolo le vedeam insirate cuvintele, nu le intelegeam, doar le vedeam stralucind...
Aveam ochii in lacrimi, chiar era sa mor...nu mai simteam nimic doar ca-mi era foarte frig. Au pus tunurile de caldura si paturi pe mine. Imi clantaneau dintii si nu puteam sa ma controlez. Acolo in reanimare o asistenta draguta ma striga: Dana, Dana hai uita-te la mine...hai ca uite il aduc pe sotul tau, hai pui deschide ochii...Stateam cu ochii inchisi ca sa nu plang. Mi-era frica...O simteam pe mama, ii simteam teama si rugile ei...pasii ei marunti pe holul reanimarii ii auzeam...doi ochi albastri ca marea imi aparu in fata ochilor mei. Caldura lor mi-a patruns in suflet.
-Sunt aici cu tine si nu plec nicaieri, sa nu-ti fie frica, gata ai scapat. Lacrimile lui calde imi cazu pe obraji, erau asa de fierbinti si pline de iubire. Imi dadeau putere vorbele lui, ma ridicau din morti...Buzele lui carnoase imi sopteau la urechi cuvintele pe care le asteptam...Esti asa frumoasa...te iubesc...
by Danielle
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu