Vântul adie frunzele copacilor ce străjuiesc străduțele întortocheate. De-a lungul lor, blocurile comuniste, de 4 etaje(înghesuite și mici), își etalau luminile gălbui ce încă luminau slab holurile întunecate. O ușa trântită de vânt se aude la etaj, apoi o voce pițigăiată urla la un copil: "...da mai taci și treci la somn..."
Acolo, într-o cămăruță luminată slab, stând la fereastră, în așteptarea lunii, ca o faptură din povești era ea, copila minune a universului, care zâmbea cerului. Pletele negre curgeau până la talie și cu mâinile, plăpânde și albe ca de porțelan, cuprindeau cu drag burtica ei mică unde, ascunsă privirilor, creștea o făptură divină, ce avea să-i schimbe cursul vieții. Zâmbetul ei frumos lumina încăperea. Energia ei umplea spațiul acela mic. Era așa de frumoasă ca o zână coborâtă din stele. Luna nu se lasă mult așteptată. De după nori își trimise razele argintii pe fața ei catifelată. O bucurie imensă o învălui ca într-o capsulă a timpului și o făcu să râdă. Era fericită pentru că, făptura din interiorul ei, prinse viață, se mișca încet parcă răsfățată de razele lunii...Cu un gest timid își prinse părul după ureche și îndreptându-și spatele, porni agale către patul ei călduț. Acolo sub cearșafurile albe cu imprimeuri florale, dormea el, alesul inimii ei. Se strecură încet, ca o felină, pe sub învelișurile ce miroseau a lavandă și a parfum de trandafiri și, cu gesturi tandre, își trecu mâna peste mijlocul lui. Căldura aceea care-o răscolea până în adâncul inimii îi pătrunse în suflet, o liniști și-i aduse somnul dulce al nopții. Adormise cu gândul la făptura din burta ei. Își dorea copilul mult de tot. Era emoționată și în același timp îngrijorată, inima îi bătea nebunește numai la gândul că v-a fi mamă...Ce frumos gând. V-a fi mamă...Somnul o cuprinse în mrejele lui și-o purtă în lumea viselor.
Soneria telefonului răsuna în dormitorul lor. Din celălalt capăt al casei, mâța începuse să mieune. Deschise ochii și întinse mâna să oprească soneria. Piciorul atinse podeaua și încet își căuta papucii ei roz. Întinse mâinile deasupra capului, își întinse picioarele și scoase un scîncet ca un oftat așa din suflet. Mai voia să doarmă, dar trebuia să facă încă un rând de analize. Porni spre baie, își făcu un dus, se îmbrăcă și coborâ scările repede. Acolo în parcare cu motorul pornit o aștepta Robert
-Hai Ralu că întârziem la doctor. Când ne întoarcem, după ce papi, poți dormi cât vrei tu. Robert îi prinse mâna ușor și demară în trombă...Copacii treceau ca și cum nu ar fi existat. Ralu, era cufundată în gândurile ei. Aștepta cu nerăbdare să vadă ce sex are copilul. Ajunseră la doctor, se întinse pe pat și aștepta cuminte verdictul. Gel-ul acela rece îi cuprinse burtica ei prețioasă. Aparatul scana de zor burta Ralucăi, dar copilul se întoarse cu poponețul la domnu doctor.
-Hm, păi ce faci drăguțule? nu vrei să ne arăți nimic? Doamnă, eu am făcut tot ce ține de mine, dar azi...azi nu vrea să ne arate ce sex are. Îi prescrise ceva vitamine, o trimise la psiholog, la diabet și uite așa trecuseră câteva ore bune. Era obosită și-i era o foame, de lup. Ar fi mâncat orice, o rodea stomăcelul rău de tot. Ajunsă acasă se schimbă repede, făcu un duș si direct la frigider se opri. Își făcu un sandwich. Nu-și mai amintea ce-a mâncat. Se așeză pe marginea patului și își puse capul pe marginea lui. Adormise imediat. Era frântă de oboseală. Robert o privi cu drag, o înveli și se așeză lângă ea. Adormiră amândoi...
Se trezi târziu, era deja dupăamiaza. Ar fi voit să lenevească ore în șir. Își privi cu drag inelul de logodnă. Era așa fericită. Nu era ceea ce și-ar fi dorit ea, dar era dăruit din suflet. Iubitul ei drag Robert, o ceruse de soție, așa tradițional, cum era pe vremuri...-Vrei să fii soția mea? cuvintele îi invadaseră mintea, o facură să se simtă iubită...o altfel de iubire pe care nu o simțise niciodată. O stare de bine și un tremur usor, ce se răspândise in toată ființa ei, declanșase hormonul fericirii. Serotonina puse stăpinire pe creierul ei...
O rază din soare s-a strecurat pe sub faldurile mari ale perdelei, luminând feeric camera lor. Ralu deschise ochii și cu mâinile întinse spre soare șopti in eter cuvintele magice care o făceau să zâmbească în fiecare zi a vieții ei:
-Bună dimineața soare! Îți mulțumesc și pentru ziua de azi. Așa făcea încă de când era copil, chiar dacă soarele era sus pe cerul albastru sau nu...Deschise larg fereastra și prin nările ei fine inspiră aerul dimineții. Mirosul florilor de trandafir îi gâdilă nările...Burtica mică, se ridica sacadat odată cu fiecare respirație. Acolo creștea cu fiecare zi mogâldeața ce urma să-i fie copil. Îl aștepta de mult. A venit ca un dar trimis de Divinitate. Era rodul iubirii ei. După o perioadă grea, analize, medicamente, cât pentru o lume întreagă, o operație și un verdict că niciodată nu v-a avea copii, uite că bunul Dumnezeu a făcut cum știe EL mai bine, aducând speranță și bucurie în sufletul ei mic și bun... ...
by me, Danielle
va urma...
Noapte buna dragilor oriunde va veti afla!
