Inimă de poet

Îmi plânge inima, cerul întreg plânge, 

că un poet ca tine, în ceruri a fugit, 

lăsând în urmă lacrimi mari de sânge, 

copiii tăi cei dragi, soția ce-ai iubit... 

Cui să depene-amintiri din școală, 

sau despre vise împlinite-n dimineți, 

când glasul tău-i tăcere și de teamă 

se roagă-n taină, pe buze au peceți...   

Ne este dor la toți de glasu-ți dulce

de poeziile ce-n noapte le-mpleteai

cuvinte mari îți deveneau complice

-n versurile ce cu drag le născoceai.

O să-ți purtăm mereu recunoștință

în versul tău ne-om ghemui încet

și de-o fi să fie, de-om avea putință

te vom purta în suflet...Inimă de poet...

În memoria prietenului nostru poetul Nicu Gavrilovici. 

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

12 August 2021

Valurile albastre

Mi-e sufletul pustiu de-atâta dor, când inima-n pieptul meu iar plânge

pașii sub cerul nopții mi-i adorm, în nisipul fin ce marea nu-l atinge.

Doi pescăruși ascund în valuri luna, iar crabii nopții-n taină dănțuiesc,

pe cer răsar luceferii și,-n strune de vioară, îndrăgostiții lumii se iubesc.

Din fire de nisip îți împletesc cunună, din alge îți cos o mantie de-argint

când pașii-ți vor călca pe razele de lună vei știi atuncea sigur că nu mint.

Când dorurile tale vor plânge râuri albe, contopite-n mare nu o să le mai știi,

iubito te vei pierde-n valurile albastre, iar spuma mării în nisip te-or risipi.

Când în nisipul ud doar pașii mei se-ascund, vântul a uitat demult să zboare

din clipele de azi doar una mi-a oprit, pe restul le-a ascuns adânc în soare... 

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

11 August 2021

Bună seara oameni frumoși!

Mă întreb în fiecare zi câtă iubire încape în sufletul omului? Și un gând coboară alene, înconjurându-mă ca o ceață fină, aducându-mi bucurie, pentru că știu răspunsul...Iubire infinită!

Infinită iubire a pus Bunul Dumnezeu în fiecare suflet. Atât de multă iubire, încât să strălucim în întunericul din interiorul nostru...să fim făclii nesfârșite de iubire și lumină...

Iubire, dragoste, înțelegere, gânduri bune, toate să coboare asupra voastră ca o mângâiere fără sfârșit.

Binecuvântările divine să vă înconjoare ca o platoșă împotriva vicisitudinilor vieții.

Seară în tihna casei voastre vă doresc! Să fiti binecuvântați!

Cu drag,

Danielle

Iubite să dansăm un tangou

Pe terasa casei, 

hai lasă-mă s-adorm,

vântul să-l aud 

foșnind, 

tu să te bucuri

ochii să nu-i miști, 

iar miile de fluturi

mă urcă-n cer, 

în înger mă transform.

Parfumul de crini 

să mă îmbete din nou,

sub piele și-n vene, 

fioruri să-mi curgă,

doruri nebune 

nu vreau să m-ajungă,

iubite, 

mai bine...

hai să dansăm 

un tangou...

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

Zbor spre înălțimi

Vraja mării se întinde, blând, în dimineți cu rouă

mă trezesc din adormire, răsăritul să-l privesc,

razele de soare pline scânteiază-n lumea nouă

pescărușii zboară-n cârduri și pe valuri poposesc.

Vântu'-n părul meu se joacă și un gând rătăcitor

prinde viață-n a mea minte și mă tulbură adânc,

vreau să mă ridic în aer, pân' la stele vreau să zbor,

lumina să mă alinte...Vreau să fiu din nou iar țânc. 

Mii de gânduri zvăpăiate le-am ascuns în val de mare,

vin din neguri fără vise, se despart chiar în mulțimi, 

azi le-am alungat din minte, cu o simplă sărutare,

ca un vultur fără frică am să zbor spre înălțimi.

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

8 August 2021

Lumina unui vis

Noaptea te vrăjește și te minte,

trei licurici în taină ți-a trimis

să te-adoarmă, fără de cuvinte

și să te poarte-n lumina unui vis.

Eu îți voi scrie pe suflet te iubesc,

pe gene voi purta picuri de rouă,

iubite când din inimă-ți șoptesc

să mă săruti, chiar de-afară plouă.

Voi purta cu dor, sărutul tău stingher

și-nfășurată-n aripi mov de îngeri,

mă voi urca în colțul meu de cer

voi suspina-n tăceri, cu vii atingeri.

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

7 august, 2021

Dor de tine

Fumul se ridica incet deasupra copacilor, ochii-ti lacrimeaza si...ma doare privirea ta. Imi ascund fata in esarfa daruita de mama. O port chiar si azi ca o legatura amara...dor fara de sfarsit...Poarta inca chipul ei...Ma amageste si ma chinuie. Of mama, am atatea sa-ti povestesc...

Victor ma cuprinde in bratele si ma strange usor:

-Gata Dani, trebuie sa mergi mai departe...Sufletul ei plange, nu poate pleca daca tu n-o lasi...Simt ca e aici cu noi. Parca ne urmareste cu dor. Ma intorc si intreb ca pentru mine:

-Unde esti mama? Mi-e dor de tine. Un aer caldut ma invaluie si simt mirosul ei...parfumul ei imi inunda sufletul si lacrimi mari coboara incet din ochii mei tristi. Amintirile imi inunda mintea si ma pomenesc zambind. Cand eram copii mergeam la mare o luna de zile. Ne intorceam acasa bronzate de nu ne mai cunosteau vecinii. Doar dintisorii ramaneau albi...Parca o aud pe mama cand in zorii zilei alergam pe malul marii: 

-Hai sa prindem marea in brate, hai si vantul...Ce frumos era atunci...Valuri, pescarusi, delfini si noi toti patru. Mama ne-a invatat sa iubim marea. Intinderea aceea de apa, pe care nici nu reuseam s-o inteleg...In fiecare an s-a strecurat in sufletul meu ca o hoata, astfel incat am ajuns s-o iubesc din ce in ce mai mult...Daca as fi stiut ca era ultima ta dorinta, as fi facut orice sa o indeplinesc. Erai prea slabita pentru un drum asa de lung. Iarta-ma mama! 

Danielle