Ganduri care dor - Dor de ea...de Catinca.

Hm, sunt singura din casa care nu doarme la ora asta tarzie din noapte...Ma duc s-o invelesc pe Ali, imi i-au cana mea cu cappuccino, il invelesc si pe Victor, le spun o rugaciune in gand si...ma asez confortabil in fotoliu. De aici de la fereastra mea pot sa vad cerul plin de stele, dar azi...azi a fost ceata, vedeam putin din luna...ramasesem asa cu ochii privind cerul innorat...O stea cazatoare apare pe cer, printre norii desi, gri si parca plini de apa, doar pentru cateva secunde. Parca cineva, cu un creion i-ar fi desenat traiectoria, facand-o sa straluceasca in noaptea asta grea...  

Imi doream sa dorm, dar ceva m-a tinea treaza si-mi sfredelea mintea, nerostind cuvinte, telepatic direct in mintea mea: te rog sa scrii si despre mine. V-am iubit mult pe toti...

Mangaind cu degetele tastatura laptopului ma trezesc ca imi intreb mintea ce as putea scrie astfel incat sa pot sa o descriu, asa in miez de noapte, fara sa fac pe cineva sa planga, sa pot reda momente care chiar sa ne aminteasca cu drag de ea...

Mi-au revenit in memorie multe amintiri frumoase despre ea, dar m-am oprit la ziua de azi pentru ca imi doresc sa scriu despre ce s-a intamplat in data de 14 noiembrie 2019... 

A fost o zi tare trista pentru noi ziua de 14 noiembrie 2010, am desenat-o in negru si apoi am colorat-o in gri...O zi in care Victor a simtit cum universul copilariei lui, se naruie incet odata cu plecarea printre stele a mamei lui. Au trecut deja 9 ani. Am facut mereu cele de trebuinta in fiecare an de cand n-a mai fost printre noi...An de an adunam in inima noastra o picatura de dor de ea. Dor de ochii ei verzi ca iarba campului, parul ei negru care-i mangaia talia, chipul ei angelic, frumos asa cum i l-a daruit Dumnezeu, svelta si mereu grijulie cu toti copiii ei. Era frumoasa mama si mereu ne-a fost dor de sufletul ei bun...

Dupa ce ne-am vazut acasa, am pus cumparaturile de la piata in bucatarie pe blat si ne-am dus sa ne spalam pe maini, dus, schimbat haine, etc...la fel cum faceti toti. In jumatate de ora stateam de vorba despre ce o sa mancam, ce pregatim...

La un moment dat Victor zice: Hai facem un bors de legume si punem si sfecla rosie, cum facea mama...

Ochii lui albastri ca marea erau plini de lacrimi. Lacrimi mari de dor si durere, pe care eu nu le-am avut si simtit decat in momentul in care matusile mele, Elenele mele dragi, au murit...Simteam durerea ca pe ceva din-nauntru inimii mele. 

Il vad cu coada ochiului cum pune la spalat sfecla rosie, o pune la foc si isi i-a o bere din frigider. Ali ii zice: lasa ca fac eu borsul, incercand sa-i distraga atentia. Hai lasa, du-te afara la baieti si bea o bere cu ei...

Isi sterge lacrimile si iese grabit afara. Am ramas cu Ali sa facem de mancare, ca noi gatim nu gluma. 

Cum vorbeam asa cu Ali, dintr-o data vad pe laptop un mesaj de la Razvan. Razvan fiind nepotul meu din partea fratelui lui Victor. Citesc mesajul si asteptam sa vad ce raspunde Razvan...Am simtit ca ceva nu e in regula. I-am spun ca-l astept la noi. Fusese la munca si nu se simtea prea bine. Avea nevoie de noi. Vroia sa vorbeasca cu cineva. A inceput munca in Bucuresti. E prima lui iesire de sub aripa parintilor. A fost un copil bun, echilibrat, fara fite s-au aere de print, desi a fost singur la parinti a fost crescut frumos, a devenit un barbat tanar, cu aspiratii mari, cladindu-si incet, incet lumea lui.

Am terminat treaba si eram in asteptarea lui Razvan. Copilul venise sa stam de vorba. La servici stiti cum e...nu va spun...Eu, trecuta prin multe, stiid ce se intampla cand lucrezi la birou, cu oamenii, am incercat sa-i zic ca e la inceput si ca e un pic mai greu, ca trebuie sa aiba rabdare etc...Ora de pshihologie se terminase cu bine.

Am vorbit noi cate-n luna si-n stele si am vazut cum ii apare zambetul lui frumos pe fatuca aceea gingasa si frumoasa. A venit si Victor, au mancat impreuna si au vorbit, astfel incat Razvan isi revenise complet. Copilul simtise nevoia sa fie ocrotit de cei dragi ai lui. In lipsa parintilor, noi eram pernuta aceea moale pe care iti poti pune capul si poti adormi linistit. :) El si Ralu sunt specialii mei, nepotii mei cei mari, ii iubesc mult si as face orice pentru ei... 

Victor il intreaba la un moment dat, daca stie ce zi e azi. Si...isi amintise de ea, de Catinca noastra draga...Razvan o iubise mult pe mama soacra...Cum stateam noi asa ne pomenim ca Ali suna la Catalina pe mobil...Era acasa acolo unde au stat ei, parintii lui Victor, acasa la ei unde sta Sorin fratele cel mijlociu a lui Victor, Irina sotia lui Sorin, Sebi si Silviu nepotii mei cei mici(asa le zic eu, dar si pe ei iubesc enorm), faceau coltunasi impreuna cu Cata, iar Danut cred ca era undeva pe-acolo cu Deisy cea nazdravana(catelusa lor). Erau toti si erau acasa, pentru ca era lasata secului. In Moldova inca se mai tine traditia. Erau toti acolo, impreuna...I-am vazut pe toti si deja simteam cum lacrimile mi se aduna in ochisori. Le-am urat toate cele bune si am inchis. Eram multumita in sufletul meu ca i-am vazut...

Ma gandeam la toate cate s-au intamplat azi. Desi trista, ziua de azi, ne-a gasit pe toti impreuna. Unii la casa batraneasca si unii la Bucuresti, adica la noi. Unii in tari straine si unii singuri acasa la Botosani, dar toti gandindu-ne la ea cu drag si dor...la cea care a fost Catinca...Am zambit in sufletul meu, dar aveam un gust amar de durere si dor, un sentiment care nu poate fi descris in cuvinte. Il porti in inima si-n suflet tot timpul care ti-a mai ramas de trait fara ei, si e al naibii de dureros...

Ca un facut mi-am amintit ca mama ne zicea mereu: S-aveti grija cand n-oi mai fi eu, sa nu cumva sa va certati sa ma rada lumea din sat, ca nu stiu ce va fac...ce putea sa ne faca...

Mereu am incercat sa fim uniti. Fiecare cu problemele lui, dar mereu impreuna...Suntem asa cum si-a dorit ea...buni si impreuna...Iti multumim mama, te purtam in inimile noastre...te iubim chiar si peste timp...

Danielle

Bucuresti, 14.11.2019