Dorul de tine mamă

Dorul de tine sapă adânc peste trăiri nevăzute,

iar frânturi de-amintiri îmi răscolesc în suflet...

Vreau glasu-ți s-aud...să mai văd al tău umblet,

toate gândurile-mi ascunse le voiesc a fi mute... 

Trăiesc cu durerea ce-mi umblă nebună prin vene

și-orice oftat din rărunchi apasă cu furie pe tâmple

lacrimi amare-mi izvorăsc în ochi și mi-i umple

de atâtea furtuni, iar durerile trec peste mine alene.

Știu că sufletul tău blând aleargă prin lumi neștiute 

tânjește de doru-mi și-l simt că-mi plânge pe umăr

știi că acum amintirile noastre frumoase le număr?

Nu știi...că de mult nu-mi vorbești...cuvintele-s mute...

Autor: Danielle

București, 23.03.2021

Plânge primăvara că-i intră frigul-n oase

Plânge primăvara că-i intră frigul-n oase

și-n colțuri-ntunecate păianjeni negri țes

plase, fire alunecoase, ce fluturii vrăjesc

și-i înrobesc îndată-n luciri ca de mătase...

De-atâta primăvara, lacrima-mi arde-n ceruri,

săgeți de gheață verde copacii-n crâng atacă,

ciutele zvăpăiate-n trapul lor sălbatec, -nșfacă

în copite pământul nedospit și mistuit de găuri.

Tainice dureri pecetluite în nopți fără speranță

când luna-și atârnă razele negre de-un munte...

trei capre blânde-și duc iezii pe crestele mute...

Blestemul iubirii ți-l las sub un sărut, fără viață.  

Autor: Danielle

București, 23.03.2021

Metafore se nasc doar din iubire

Lumini crepusculare colindă universul

și-n cerurile albastre îngerii nopții tac

de frica unui nebunesc și nefiresc atac 

la conștiința noastră, ce ne scrie versul.

Metafore abstracte lipsite de substanță,

furii ce ne-nconjoară tăcute și-obosite 

ascunse-n suflete, în gânduri adormite,

doar inima plăpândă le ține la distanță.

Când scrieți cu iubire ce inima trăiește

și-n versul vostru mai vindecați o rană

în dor și suferință nu mai zidiți vreo Ană

metafora se naște cântând dumnezeiește.

Autor: Daniela Damian

București, 17.03.2021

amurg de soare violet

amurg de soare violet 

coboară lin în pragul serii,

iar valul mării înspumate 

un pescăruș a păcălit...

din spuma albă dantelată 

toți peștișorii au fugit

lăsând doar algele s-aline 

de dor nestins...coralii... 

prin venele-mi gingașe  

alergă sângele-n galop

să-mi cânte arii după arii 

și să-mi danseze menuet,

iar lebedele negre, zvelte 

s-alunece pe lac încet

când sufletul albastru-n fire 

mi-e veșnic simplu filantrop... 

Autor: Daniela Damian

București, 17.03.2021  

dintr-un gând

sunt peștii oare suflete de gală

ce stau din când în când 

la vorbă în cer 

cu bunul Dumnezeu?

sau poate-un om mâhnit 

în prag de seară...

alintă cu-n cuvânt,

oare știu eu?

sau poate sunt cumva 

cum se mai spune

suflet pereche, 

ce-alergă în zadar secole în șir, 

pentru a iubi când ziua-ncet apune,

firește ce pot peștii spune? 

ei nici măcar habar nu au de-i bine pe pământ...

și credeți orice vreți că sunt...

cu glasu-mi blând 

am să vă spun povestea

ce-o știu așa din alte vieți...

trecute...

sunt oameni 

îngeri din visele pierdute

trimiși s-aline sufletele triste

când viața, 

poate mult prea egoistă

aduce-n suflet pic de bucurie,

doar dintr-un gând 

abstract

numit 

dorință...așa e, pe cuvânt...

Autor: Daniela Damian

București, 11.03.2021

Primăvara prinde gust de viață

Un pas și încă unul, prin fulgii de zăpadă...

sunt parcă un copil ce-ți caută privirea,

iar în ninsoarea asta ce-a îndrăznit să cadă

voiam în fulgii moi să îmi ascund iubirea... 

Zăpada mieilor ce azi cade înmiresmată

cu-al gerului parfum prins bine la rever,

iar soarele gelos voia-n miez de zi, deodată

s-alunge negreșit toți fulgii albi din cer...

Primăvara asta a prins iar gust de viață 

când vântul cald coboară alene peste flori,

iarba verde ascunsă sub un colț de gheață

raza soarelui zărește printre nori...

Mirosul florilor, fin, suav, de primăvară

în inimile calde, gingașe de prunci a coborât 

vestind în patru zări, din ziuă până-n seară

bucuria vieții, ce-n suflet de om a izvorât.

Autor: Daniela Damian

București, 11.03.2021

lumea dintr-un vis

să nu fii trist 

de-n viața ta 

cândva 

ai plâns

și-atunci 

când razele de soare 

se ascund

să cauți între oameni 

doar un suflet blând

să-ți mângâie durerea 

din suflet îndeajuns...

nicicând durerile 

să nu le-ascunzi 

uitând...

vânturi domoale se frâng 

încet, încet pe ramuri

sub frunzele 

ce-n noapte 

cresc lin,

aproape pe furiș...

să-ți împletești iubirea

cu floarea din caiși

și gândurile... 

de ele 

nu te-atinge...

trimitele în lumea dintr-un vis...

Autor: Daniela Damian

București, 10.03.2021

 

Mi-e dor de primăvară

Crenguțele din meri 

cu vântul blând se joacă

și-n hârjoneala lor

se nasc din muguri flori,

iar două vrăbiuțe 

în zborul lor încearcă,

un cuib să-și construiască 

și parcă-mi dă fiori.

Miros de primăvară 

în aer și în inimi,

îl simți cum îți pătrunde 

ca un alint de-o noapte,

un dor născut târziu 

din nesfârșite patimi

să-l ducă șoimii-n ceruri,

iar cerul să-l adape.

Miros de flori sub piele 

să mă alinte-n zori,

si gura ta sărută 

flămândă, gura mea...

Mi-e dor de stropi de ploaie 

ce s-au pierdut în nori

mi-e dor de primăvară

cu tot ce-aduce ea...

Autor: Daniela Damian

București, 10.03.2021

În mii de gânduri iar o să alunec

O rază ca un zâmbet a coborât din cer

să-mi mângâie în zori de dimineață

tăcuta lacrimă, ce-alunecă fâșneață 

pe-obraz, din colțul ochiului, stingher.

Norii-au plecat pe rând în patru zari,

mama-n gândul meu, blând mă alintă 

din cerul albastru iubirea-i să-mi trimită

pe-aripi de îngeri ce zboară peste mări.

Mirosul mării-nvolburate să adulmec

ca un pescar ce-și duce barca în larg

când pescărușii colțul nopții-l trag

în mii de gânduri, iar o să alunec...  

Autor: Daniela Damian

București, 05.03.2021

E prima zi când nu serbez cu tine

E prima zi când nu serbez cu tine...

mi-e dor de mâna ce mă mângâia

și-mi zicea mereu că-mi va fi bine

orice-aș fi făcut, cu drag mă râzgâia.

Și îmi aduc aminte din copilărie

în câte nopți nu ai închis un ochi

că-mi era rău sau poate cine știe

mă descântai cu glasu-ți, de deochi.

Mi-e sufletul pustiu dragă mamă

și anii ce-or veni vor fi mai triști

abia acum am învățat ce-nseamnă

când ne-nvățai să nu fim egoiști...

Vor trece anii, poate rând pe rând 

și-ti voi aduce-n gând buchet de flori,

o lacrimă va curge agale spre pământ

și-n inimă, de dor, voi plânge uneori...

E cea mai tristă zi din viața mea,

iar soarele din cer cu mine plânge

și nu mai știu ce rost ar mai avea 

de nu-s cu tine, cine-o să mă strige?

Mulți din cei dragi acum m-au părăsit,

la fel cum ai făcut și tu măicuța mea,

eu voi rămâne aici o vreme negreșit...

ne-om întâlni cândva, acolo-n lumea ta.

Autor: Daniela Damian

București, 05.03.2021

 

Eu m-am născut cu primăvara în suflet

Eu m-am născut cu primăvara în suflet

și port în inima cu drag parfum de flori,

din miezul nopții până dimineața-n zori

ascult al norilor freamăt și al vântului umblet...

Miresmele suave îți umblă nebune sub gene

și-n zumzet de-albine ți se așează pe suflet

mirosul ierbii născută sub al zăpezii scâncet

și-n sursurului apei ce coboară din ceruri alene...

Iubesc primăvara devreme ca un suflet pereche

și soarele ce-aduce dulceața în muguri de flori,

cireșii de mai, caișii și merii, ori lacul cu nuferi 

și toate florile ce le pot așeza cercei la ureche...

Autor: Daniela Damian

București, 01.03.2021