Recompusa din cenusa universului.

Bun gasit dragii mei,

Caut demult prin ganduri franturi din alte clipe. Obosesc si ma asez in inima, doar acolo imi gasesc linistea. Franturi din curcubeie imi invadeaza lumina ochilor. Sclipiri de stele argintii, raze de soare frante din cauza cenusei sacre a Universului. 

Soarele trimite sageti ascutite chiar in inima. Amintirea unui fluture face diferenta dintre vis si realitate. Sunt in cautarea sinelui meu, personal si egoist. Caut sa ies din acea incatusare a gandurilor. Ma ratacesc si strig: ajutor, cineva sa ma salveze de...mine. 

Senzatie de frig si uitare, caderi si clipe ratacite, doar ochii deschisi rup tacerea infinitului si ma aseaza in randul celor curajosi. Imi inspectez gandurile, le fac sa taca, sunt multe si curajoase. Vor sa ma schimbe in ceva ce nu sunt. 

Nu-mi doresc sa le cunosc, imi seduc creierul, ma mangaie parinteste si-mi soptesc: deschide inima vrem sa intram. Canturi ascunse in octave grave imi ating timpanele. Aud in departare sunete diafane, cantate de ingeri. 

Particule cosmice ma recompun din cenusa imprastiata in cele patru zari. Sunt vant? sau ploaie? sunt foc sau pamant? Am amintiri ciudate, din vieti pe care nici nu le cunosc. Le-am uitat? Am evoluat pe scara spiritualitatii sau doar am plutit asa in neant ca si materia necreeata? 

Simt cum ma adun incet, incet, fiecare scanteie, foton, cuanta imi echilibreaza energiile vindecatoare, sunt pace si liniste, sunt cant si dor, sunt vis si adevar. Renasc cu fiecare gand bun din ramasitele gandurilor bune. Inima prinde viata si-mi daruieste puterea de-a merge mai departe. Un sentiment ciudat imi invaluie inima. Infierbantata si puternica imi da curaj sa spun: Oh Doamne iarta-ma, eram un copil ratacit, mi-am invatat lectia...primeste-ma in inima TA. 

Ingerii canta incet, slavind Creatia. Suntem copiii soarelui, coplesiti de caldura si iubirea Lui ne vom cufunda in iubire si pace...Eman iubire si asta imi da o stare de bucurie...

Cu drag pentru voi,

Danielle

Bucuresti, 20.02.2019

https://youtu.be/ihOSNR_N_68 

Spovedania unei ipocrite!

Bun gasit dragii mei,

Ce va socheaza titlul? Da?...si pe mine. M-am trezit cu chestia asta in cap: "spovedania unei ipocrite". Imi tot veneau in minte cuvintele astea. Flash-uri din alte lumi, din visele mele, din amintiri, toate roiau in mintea mea nelasandu-ma sa-mi sorb cafeaua. 

Mintea mea incerca sa gaseasca legaturi intre cuvinte si imagini. Nu intelegeam ce sunt aceste franturi. Am crezut ca gata am luat-o razna dar nu, sunt ok. M-am rugat ca Dumnezeu sa-mi limpezeasca mintile, sa ma ajute sa inteleg ce trebuie sa fac si...surpriza mi-am dat seama ca mintim, da, da si asta in fiecare zi. Trebuie sa scriu despre ipocrizie, despre minciuna, bine hai sa zicem altfel: despe neadevar. Parca suna mai bine. :) 

Am avut un vis tare ciudat noaptea trecuta, se facea ca vedeam oameni mergand asa in sir indian pe o carare tare ingusta, spre un loc care ma ingrozea(nu am vazut nimic, doar simteam in vis ca nu e ok locul ala. ???). Incercam din rasputeri sa-i fac sa vina langa mine, sa calce pe iarba verde si moale, sa vina sa simta roua de pe frunzele de iarba. Toti se uitau spre mine mirati de bunatatea mea, dar tot nu vroiau sa calce iarba. 

In vis i-am revazut pe toti cei dragi ai mei care-au pasit deja in lumea celor drepti. Vroiam sa-i imbratisez, sa-i pup, sa le povestesc despre mine, sa le spun cat de mult mi-e dor de ei dar...niciunul nu-mi vorbea, imi tot sopteau sa plec deacolo ca nu vor sa ma vada. Bunica Anica venind spre mine imi spunea cu vocea ei blanda: Dana du-te inapoi, tu trebuie sa te intorci, nu-ti face griji pentru noi, suntem bine cu totii. 

M-am trezit cu lacrimi in ochi si cu vocea bunicii in urechi. Simteam ca era aici, in preajma mea. O adiere calda trecu pe langa mine. M-am infiorat, am simtit mirosul ei ca de prajituri cu vanilie. In vis imi tot spunea sa spun adevarul, sa nu fiu ipocrita...

Ma tot gandeam asa de unde sa incep. Pai hai de la inceput, ca asa e normal. Si mi-am dat seama cum adica mintim. Pai in fiecare zi ne trezim ca spunem lucruri care nu sunt adevarate. Ca sa nu-i suparam pe cei pe care-i iubim, le spunem ce vor ei sa auda. Nu avem curajul de a spune "nu". Evitam raspunsurile care i-ar face pe cei dragi sa sufere. Ma trezesc ca spun:"da, sigur facem cum zici tu" cand de fapt as vrea sa tip, sa-i spun ca nu vreau sa aud de asa ceva, ca ma enerveaza, ca-l urasc pentru ca s-a gandit inaintea mea la solutia salvatoare si inca cate ii spun in mintea mea...

Toate aceste ganduri ne macina in fiecare zi. Poate ca uneori ii spun ca-l iubesc, cand de fapt as musca cu sete din buzele lui carnoase, doar asa ca sa-l fac sa sufere putin...Vedeti? tot timpul ne purtam cu "manusi", cosmetizam vorbele pe care le rostim, ne ascundem adevarata fata in spatele unor minciuni nevinovate(asa credem noi).

Ei, eu sunt un pic "nebunica"(asa imi spun ai mei), deoarece spun adevarul asa gol-golut, fara menajamente, dur, uneori chiar ca e dureros, dar necesar, alfel nu cred ca am realiza ce n-i se intampla.

De multe ori spun da, desi imi doresc sa spun un mare "NU". Ma i-a "gura pe dinainte" asa cum se spune din batrani. Asta inseamna ca suntem putin mincinosi, nu diplomati. Azi m-am spovedit in fata voastra si promit ca nu voi mai fi ipocrita, oricat de dureros v-a fi am sa spun doar adevarul. Gata. Mi-am luat un pietroi de pe inima. Simteam ca ma sufoc. Gata. Am scapat. Iti multumesc Doamne ca mi-ai dat puterea de-a recunoaste.

Va iubesc pe toti cu toate defectele voastre, va iubesc neconditionat, pur, cu inima si din toata inima mea. Dumnezeu sa va daruiasca iubire, rabdare si putere de a spune adevarul. Sa fiti binecuvantati de Dumnezeu!

Cu drag pentru voi,

Danielle

Bucuresti, 08.02.2019

Matilda si lacul inghetat.

Buna ziua dragii mei,

Acum, ca v-ati obisnuit cu povestile mele, am sa va duc in taramul inghetat al Matildei.

Povestea Matildei si-a lacului inghetat.

Zorile abia se ivira. Din culcusul ei, Matilda privea fascinata luciul apei. Un abur diafan plutea deasupra lacului fermecat. Broscutele sareau din apa pe tulpinile de papura, semn ca ceva era in neregula. Pana si Victor, racusorul rautacios, isi parasi culcusul lui de sub lespedea grea de pe fundul lacului. Pasarelele zburau agitate deasupra trestiilor. 

Matilda isi intinse gatul gratios deasupra ierbii inalte. Ah, da ce s-a intamplat? Roua diminetii are ace de gheata. Atinse cu ciocul boabele de roua. O senzatie de frig ii cuprinse corpul. Privea nedumerita in toate directiile. 

Din inaltul cerului cadeau stelute de gheata. Un fulg, doi, zeci de fulgi inlantuiti ca-ntr-un dans magic, incercau sa acopere tot. Nu mai vazuse asa ceva. Toata poiana parca ramasese incremenita. Oachi striga cat putu de tare:

-Oac-oac a venit iarna, acum nu mai pot canta. Matilda ne vedem la primavara, sa ai grija de tine ca lacul v-a ingheta...La revedere! si dintr-o data sari de pe tulpina groasa de papura, direct in apa.

Matilda nu vazuse niciodata zapada. Speriata incerca sa ajunga la luciul ape. Parca si apa avea alta culoare. Vroia sa prinda cativa pestisori, ca-i era foame, dar ce sa vezi, acestia stateau ascunsi pe fundul lacului, printre trestii si papura. Apa era mai rece ca niciodata. Se vedea nevoita sa se intoarca in cuibul ei.

De acolo privea fascinata jocul fulgilor de nea...Victor incepu sa rupa cateva fire de iarba. Mergand catre lac ii arunca Matildei un :"La revedere! ne vedem la primavara". Matilda privea uimita cum el aduna firele si le ducea in adanc. Nici nu banuia atunci ca el, racusorul rautacios, o sa inghete pana la primavara. 

Orele treceau una cate una, noaptea cuprindea toata poiana. Ningea linistit. Sub acoperisul din lemne, Matilda cuprinsa de oboseala adormise cu gandul la fulgii de nea. Toata noaptea ninsese. Copacii erau plini de zapada...lacul, si iarba...si papura erau inghetate. Iarna a pus stapinire pe poiana.

O bucatica de gheata aluneca de pe acoperis pe aripa Matildei. Aceasta sari ca arsa: au, ce m-am speriat. Se trezise atunci cand cazuse bucatica de gheata. Fu uimita sa vada totul alb. 

-Ce frumos arata poiana, tipa Matilda trezind toate vrabiutele. Nu am crezut ca iarna poate fi asa frumoasa. Ce stelute de gheata...Au mi-a inghetat lacul. Ce ma fac eu acum? Cum mai prind eu pestisori? 

Putin morocanoasa, umbla pe gheata subtire care acoperise lacul. Dintr-o data pe sub gheata vazu catva pestisori, batu cu ciocul si prinse unul. Ahaha, am reusitttttt. Fericita ca a spart gheata isi lua micul dejun(savurand pestisorul prins), si incepu sa inspecteze imprejurimile, fascinata de peisajul de basm. 

In ciuda a tot ceea ce traise Matilda era incantata de iarna. Incepuse sa ciuguleasca zapada, mirandu-se tare ca aceasta se transforma repede in apa. Ramase doar ea si vrabiutele sa indure iarna...

In speranta ca povestea v-a facut sa zambiti, va multumesc din suflet si va doresc o noapte linistita.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Bucuresti, 07.02.2019

Ursuletul de plus si Alinuta!

Bun gasit dragii mei,

Cred ca aproape toti copiii au jucarii preferate, unii au masinute, altii animalute de plus, papusi de toate felurile, dar Alinuta, ea avea un ursulet frumos, mare cat ea, abia il putea lua in brate. Am sa va spun o poveste adevarata despre prietenia lor.

Povestea Alinutei si a ursuletului de plus.

Alinuta, o fetita cu parul balai frumos impletit in doua codite, cu ochii verzi de smarald, purta in brate de dimineata pana seara un ursulet de plus. Il tabarcea in brate toata ziulica, ii dadea pedepse, ii spunea toate secretele ei, ii pregatea mancarea si patutul pentru somn. Erau nedespartiti. Toata ziua ii canta un cantecel:

"Ursuletul meu de plus,
Este tare jucaus
Toata ziua lapte vrea,
Miere, alune si cafea
Sa se joace asta stie,
Vrea doar cant si veselie!"

Nu stiu unde auzise aceste versuri, dar le canta mereu. Era plina de energie. Alerga prin toata casa cu ursuletul in brate si nu obosea nicicand. De cate ori facea cate-o nazbatie, dadea vina pe ursulet:
-Nu sunt eu vinovata sa stii, ursuletul e vinovat. L-am vazut eu cand a spart vaza...Incepuse sa minta si in scurt timp, copii nu se mai juca cu Alinuta. Vazand ca nu mai are cu cine sa se joace, incepu sa planga. Lacrimile ii cuprinsese obrajii bucalati, iar somnul isi facu prezenta. Dintr-o data ca intr-o vraja a unui magician ursuletul prinse viata.

-Alinuta de ce esti trista? spuse ursuletul, cum sa fac ca sa nu te mai vad plangand? Fetita deschise ochii si ramase muta de uimire. Ursuletul ei drag prinse viata, vorbea.
-Da cum de tu poti vorbi? spuse fata. Niciodata nu mi-ai raspuns la intrebari, niciodata nu ai cantat cu mine, cum de poti vorbi acum? Intrebarile veneau puhoi in mintea ei si abia reusi sa spuna cate ceva.

Ursuletul nu sta mult pe ganduri si-i raspunse Alinutei.
-De ani de zile te aud cantand, ma joc cu tine, iti impartasesc gandurile, sunt fericit ca din toate jucariile m-ai ales pe mine, dar nu sunt de acord sa da-i vina pe mine, sunt suparat ca ai inceput sa minti.
-Alinuta trebuie sa incetezi cu minciunile astfel ma vad nevoit sa nu ma mai joc cu tine. Trebuie sa spui adevarul. Prietenia inseamna respect, adevar, curaj, bucurie...Si uite-asa insira ursuletul fel de fel de idei care ii schimbase Alinutei gandirea. Brusc isi aduse aminte. Adormise cu ursuletul in brate...Un zambet aparu in coltul gurii. Stia ca a fost un vis...

Ursuletul de plus revenise la forma initiala, copiii se jucau din nou cu Alinuta, daruindu-i acesteia bucuria de a avea din nou prieteni. In somn isi invatase lectia. Acum nu mai mintea. Era un copil fericit, fusese doar un vis urat.


In speranta ca povestea mea v-a placut va doresc o seara plina de liniste.

Cu drag pentru voi,
Danielle
Bucuresti, 05.02.2019

Matilda, lebada neagra si Oachi, broscuta mofturoasa.

Bun gasit dragii mei,

Astazi va voi spune o poveste despre Matilda si Oachi. Cum care Matilda, pai stiti voi, lebada neagra cea jucausa si desteapta, care se zbenguie toata ziua pe lacul cel plin cu nuferi. Pregatiti-va ceiutul, asezati-va confortabil in fotoliu si haideti sa descoperim impreuna povestea celor doua.

Povestea Matildei si a broscutei Oachi.

Un abur fin inconjura poiana fermecata. Razele soarelui abia coborau din cerul de smarald. Toata poiana era plina de raze jucause. Matilda se trezi si incepu a canta: ga, ga, ga si ga, ga ga ga gaaaaaaa, mergea leganat spre lac. Atinse cu labutele apa, wow ce placut este, baga capul sub apa si brrrrrr se scufunda cateva clipe. Iesise din apa cu aripile intinse, picaturile cadeau una cate una, iar in razele soarelui zici ca erau diamante...

Se oglindea in luciul apei si tipa cat putea de tare: 

-Doamne ce frumoasa sunt, in ochii mei albastri ca de safir, se oglindeste toata poiana, se rotea in cercuri mici si se admira printre valurile facute de piciorusele ei. 

Adevarul e ca Matilda are doi ochi albastri ca cerul de frumosi, iar ciocul si labutele sunt rosii ca macii infloriti, este foarte frumoasa si gratioasa. Aluneca pe luciul apei, printre nuferi roz si trestii mladioase, parca tot universul dansa odata cu ea. 

Iubeste lacul plin de flori, broscutele si libelulele, fluturii si pasarelele frumos colorate, toate vietatile poienii, chiar si pe pestisori ii iubea, desi uneori era nevoita sa-i manance...

Cum plutea ea asa printre nuferi auzi un oac-oac, si dintr-o data o broscuta mica isi facu aparitia pe frunza de nufar.

-Buna dimineata Oachi! Ce faci? desi auzise ce-o intrebase Matilda, Oachi nu a reusit sa-i raspunda. Era cufundata in probleme. Nu reusea sa-si gaseasca linistea pe fundul lacului. 

Un rac rautacios ii stricase adapostul. Era asa de speriata incat nici nu mai putea sa-i raspunda Matildei. Dintr-o data Oachi incepu sa tremure. Pe marginea frunzei isi facu aparitia Victor, racusorul rautacios. Oachi disperata striga la Matilda:

-Te rog frumos Matilda salveaza-ma. Victor vrea sa ma manance...Intr-o clipa Matilda prinse in cioc piciorul racusorului si-l invarti in aer pe Victoras. 

-Hei, da ce faci aici Victore? tu n-o cunosti pe Oachi? De ce vrei sa-i tulburi viata? Gaseste si tu altceva sa mananci. Un fir de iarba, un pestisor, uite ti-l prind eu.

-Hmm, dar mi-e imi plac broscutele. S-apoi Oachi m-a fermecat cu ochiii ei cei verzi. Nu mai pot dormi de oracaitul ei in fiecare noapte...oac-oac, oac-oac, n-o mai suport. 

Biata Oachi tremura de frica si privea neputincioasa spre Matilda. Aceasta din urma ii promisese ca o va ajuta si nimic rau nu se va intampla pe lacul ei. 

Il duse pe Victor in coada lacului si-i spuse asa:

-Victore daca mai incerci s-o mananci pe Oachi, am sa te gonesc din lac. Eu vreau sa fie armonie si pace. Si uite-asa puse Matilda capat razboiului iscat de Victoras. 

Zile intregi Oachi se juca impreuna cu Matilda, se scufundau, prindeau pestisori, inotau printre alge si papura, isi impleteau coronite din iarba inalta de pe marginea lacului si visau ca sunt zane din povesti.  

Zilele curgeau linistite in poiana fermecata iar Matilda, Oachi si Victoras convietuiau in liniste si pace.

In speranta ca povestea mea v-a placut, va multumesc din inima si va doresc o seara plina de farmec.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Bucuresti, 05.02.2019

Lebada fericita...

Bun gasit dragii mei,

Mi-am dorit foarte mult sa scriu povesti pentru copii. Iubesc copiii din toata inima, asta cred ca e pentru faptul ca Dumnezeu nu mi-a daruit bucuria de a fi mama. Iubesc ganguritul lor, primele incercari de a lega cuvinte, primii pasi si primele zambete, care de fapt sunt mici schimonosiri ale fetelor lor delicate. Iubesc iarna pentru ca imi imaginez cum multi dintre cei mici, seara stau lipiti de bunici, parca ii si vad infasurati in paturi pufoase si calduroase, asezati in fata sobelor si ascultand cu drag povestile cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Eu nu stiu sa scriu asa povesti frumoase, dar imi doresc sa aduc pe chipul celor mici zambete. 

 Povestea unei lebede.

Era odata ca niciodata o lebada neagra pe nume Matilda. Traia singurica pe malul unui lac. Toata ziulica prindea pestisori si se zbenguia printre trestii. Intr-o zi vazu in departare venind pe cararuie un pui de caprioara. Capriorul, pe numele lui Cosmin, era obosit si suparat ca-si pierduse turma. Plin de praf si insetat alerga sa-si potoleasca setea. Atinse luciul apei si privi mirat ce multe cerculete facuse cand sorbi apa. Ramasese asa cateva clipe privind cercurile care se indepartau. Lebada inainta pe luciul apei.

-Buna ziua, da...ce faci aici? intreba lebada;

-Bun gasit, raspunse puiul de caprioara, uite imi domoleam setea. Poate stii pe-aici un culcus pentru mine? intreba Cosmin. Vine noaptea si mi-e frica sa merg asa singur pe drum. Nu cer mult, un culcus mic, mic, doar asa sa fiu langa tine. Maine ma voi trezi de dimineata si voi pleca sa-mi caut turma, ca ...m-am ratacit. 

Matilda stia un loc dar nu era pentru un caprior, locul era mic, si-apoi daca s-ar intoarce in tarc caprita cea nazdravana, unde ar fi dormit?

Urca tacticoasa pe malul lacului si-i zice lui Cosmin:

-Hai sa-ti vezi culcusul, noaptea vine repede in poiana si doar licuricii mai lumineaza copacii. Cosmin apuca repede cateva fire de iarba mestecand incet ca si cum s-ar fi gandit: cum arata si licuricii astia? 

Noaptea se lasa usor peste lac si peste copaci, luna invaluie cu lumina ei argintie toata poiana. Printre ramurile copacilor, prin iarba mare niste fiinte ciudate cu fine luciri ca de stele se zbenguie desenand forme desprinse din cartile de magie. Matilda isi potoli rasul ei sacadat:ga, ga, ga, ga si spuse:

-Cosmine? vezi acele luminite? aia sunt licuricii. Cosmin, ridica nasucul catifelat si...ce sa vezi, un licurici se aseza pe nasuc. Nici nu indraznea sa clipeasca sau sa respire. Era asa de incantat de ei ca ar fi ramas minute bune sa le urmareasca joaca. Matilda isi baga ciocul rosu sub aripa si se afunda intr-un somn lin. Cosmin, capriorul cel frumos, adormi cu gandul la licurici. Mos Ene il duse in taramul viselor, purtandu-l printre craiese si printi. Dimineata sosi prea repede. Matilda deja era pe luciul apei cautand pestisori. In culcus Cosmin inca visa licurici. Razele calde de soare atinse pleoapele umede de roua diminetii. Hopa sus, dintr-un salt Cosmin era in picioare, strabatu intr-o clipa poiana, ajunse la lac si striga cat putu de tare:

-Matildaaaaaa, unde esti?

-Aici sunt, spuse ea, intorcandu-se la marginea lacului. -Ce s-a intamplat?

-A nimic, vroiam sa-ti multumesc pentru culcus si pentru...licurici. Sunt foarte frumosi si jucausi. Trebuie sa plec sa-mi caut turma. Sper sa ne mai vedem. Multumescccccc. Si indreptandu-se catre poteca o lua la fuga spre padure.

Matilda era tare mandra, ajutase pe cineva si ii aratase si licuricii. Se intoarse pe luciul apei, batand din aripi isi lua zborul inspectand locul. Pestisorii se vedeau inotand printre trestii. Era fericita...

In speranta ca povestea mea v-a facut sa zambiti, va multumesc si va doresc o noapte linistita.

Cu drag pentru voi,

Danielle

04.02.2019