Franturi de ganduri.

Bun gasit dragii mei,

De dimineata ninge asa frumos in Bucuresti incat imi vine sa-mi pun ghetele si sa alerg printre fulgii de nea. Sunt ca un copil, ma bucur din tot sufletul meu cand ninge. Fulg dupa fulg se aseaza usor peste frunzele cazute, deja totul in jur e alb, stralucitor, un alb ca in povestile nemuritoare. 

Am deschis geamul, brrrr e frig dar e frumos, am intins mana sa prind un fulg de nea, am inchis ochii si am ridicat fata spre cer, Dumnezeu mi-a trimis cei mai frumosi fulgi de nea ca sa ma binecuvinteze. Iti multumesc Doamne pentru asa frumusete. 

Copiii vin deja de la scoala alergand prin zapada, sunt ca niste mogaldete care abia se ivesc printre masini: "-Uite, zic ei, nu ne ajunge sa facem un om de zapada"...dezamagire maxima pe fatucile lor. Imbracati de bunici ca si cum ar fi la polul nord, abia de mai pot merge prin zapada. Sunt frumosi asa cu obrajorii rumeni, cu nasucurile putin inghetate cred, ca sunt rosii, ahaha sunt minunati. 

Ma intorc in casa la cana mea de cafea, imi pun ceva muzica pentru inima si ma apuc de scris. Gandurile imi vin buluc, stau la rand sa fie scrise. Balada lui Ciprian Porumbescu imi mingaie inima, iar Rapsodia Romana a lui George Enescu imi mingaie sufletul. Ascultandu-le iti dau senzatia ca e combinatia perfecta, divina, special facuta pentru inima si suflet.

Un miros frumos de mir imi gidila narile, candela arde frumos, semn ca ingerii o pazesc. In casa e cald, muzica si o stare de bine...

Am vazut cateva secvente cu cei o suta de romani care au plecat din Covasna spre Alba-Iulia, ce frumosi sunt, imbracati asa in portul nostru national, cu steagul fluturand in vant, copii, batrani, tineri, fete, baieti, cand ii vezi iti vine sa-i imbratisezi si sa le spui "La multi ani romani frumosi!" 

M-au impresionat grupul asta frumos care au refacut drumul pana la Alba. Azi deja erau la Cluj. Oamenii simpli din localitatile prin care au trecut, i-au primit cu paine si sare, cu drag si cu multa bucurie. Felicitari tuturor! Asta inseamna Romania. Emotie, bucurie, dor, drag de patrie, de neam...

Ma gandeam asa cati oameni de seama a dat Botosaniul meu drag si frumos. De la Mihai Eminescu, la Ioan Luchian, George Enescu, Grigore Antipa, Nicolae Iorga, Elie Radu sau Octav Onicescu, Octav Bancila si multi altii. Multi poate nu stiu ca Botosaniul este denumit si "leaganul geniilor". Pana azi a daruit tarii, invatatori, educatori, profesori, preoti cu har, doctori si oameni cu inimi pline de credinta, dor si iubire. Ma mandresc si cu olimpicii nostri tot din aceste plaiuri frumoase. 

Toata tara asta e plina de istorie, pamantul pe care calcam e plin de eroi martiri, e sfant. Aduceti-va aminte ca suntem oameni frumosi ai acestor locuri, ca purtam in noi scanteia divina care ne-a fost daruita de Dumnezeu. 

Va iubesc si va doresc sa fiti sanatosi, bucurosi si fericiti. 

Cu drag pentru voi,

Danielle

https://youtu.be/BIGu2oQXadw

https://youtu.be/1l3uA-lQFS4

Alina...un suflet frumos si cald.

Bun gasit dragii mei,

Deschid ochii incet de frica sa nu alung razele timide ale soarelui ce strabat camera printre jaluzelele intredeschise. Raze jucause alearga prin toata camera...acum sunt sus, acum jos, formeaza imagini abstracte abia daca poti sa urmaresti cu privirea jocul lor alambicat. 

Intr-un colt al camerei, pe fotoliu sta ghemuita Alina, surioara mea. Patura pufoasa ii acopera formele voluptoase. Doar fata ramane neacoperita. Ochii mari, frumosi, de culoarea smaraldului privesc in gol. Oare unde se gandeste Ali?

Privesc pe furis fata aceea minunata. Doamne ce frumoasa e Ali in lumina razelor de soare. O suvita de par cade frumos incadrandu-i fata. Barbia putin ascutita ii confera un aer aristocratic. Parca e o zeita din vechea Dacie.

Ma ridic incet la marginea patului, Alina ma priveste cu drag: -ce faci Dani? te-ai trezit? Glasul ei cald rasuna asa frumos in casa. -Buna dimineata Ali. Da, m-am trezit. Vine langa mine, se pisiceste in bratele mele, incepem sa vorbim de toate cele.

Doar ce ne-am intors deacasa si deja ne e dor de ai nostri. Birfim putin asa ca fetele. Te iubesc Ali...Incepe o noua zi frumoasa de toamna tarzie...
 

Cu drag pentru voi,

Danielle

Ratacind printre clipe...

Bun gasit dragii mei,

Sunt clipe in viata cand te simti inutil. Cand simti ca mai bine pleci decat sa chinui pe altii, cand orice ai face nimic nu te multumeste, nici pe tine dar nici pe cei din jurul tau. Clipe in care ai vrea sa spui stop, nu mai vreau sa merg mai departe, dar cei de langa tine te tin aici prins ca-ntr-o bucla a timpului repetand aceeasi zi. 

Ce trist e sufletul atunci cand e bolnav. Ce ganduri urate nascoceste mintea atunci cand nici n-ar trebui sa gandesti. Ce chinuri iti tulbura inima? ori ratiunea de "a fi"? Nimic nu e mai urat decat un om bolnav. Ganduri sinucigase alearga prin cap, mintea refuza sa gandeasca lasandu-te prada deznadejdii. 

Uneori iti vin in minte clipe frumoase, locuri pe unde pasii te-au dus, oameni frumosi sufleteste pe care i-ai cunoscut, franturi din viata si apoi...apoi simti durere, simti uraciunea trupului bolnav, uraciunea fetei schimonosite de durere, plangi, doar atat iti ramane. Nimeni nu poate sa-ti vindece ranile, ranile sufletesti pe care doar tu le simti, pe care doar sufletul tau le stie. Ranile trupesti nici nu le simti, ca si cum n-ar fi fost vreodata acolo. 

Lacrimi mari curg din ochii tulburi, sapa adanc in pielea uscata, lasand dare adanci ale neputintei mele. Eu, cine sunt eu...ma intreb si ma uit in oglinda. Nu recunosc aceasta fata...unde sunt eu? 

In spatele ochilor, simt ca acolo m-am ascuns. Acolo sunt eu, toata eu, atat cat insemn eu, 30 de grame de suflet, atat e al meu. Dar poate ca nu trebuie sa stau aici in constiinta mea, poate trebuie sa cobor in inima? Si ce sa caut in inima? Acolo nu exista speranta, acolo nu exista iubire, acolo e doar pustiu si...frig. O inima inghetata de mult fara sentimente si mila, fara compasiune si dor...

Simt sufletul gol, sunt un simplu fum ratacit intre cer si pamant. Nu-mi gasesc locul, caut cu disperare linistea, iubirea, un loc caldut in inima unde sa ma asez. Am obosit tot alergand printre ganduri...

Eu...eu n-ar trebui sa ma plang, doar toata lumea stie ca sunt iubita si rasfatata de-ai mei...

Doar eu stiu adevarul despre sufletul meu. 

O noapte linistita.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Mi-e dor...de bunicii mei, de oameni, de locuri...mi-e dor...

Bun gasit dragii mei,

De cate ori nu va treziti gandindu-va la cei dragi care v-au marcat existenta, dar care au trecut de mult bariera vietii, ratacind poate intre cer si pamant sau care poate doar va vegheaza zi de zi ocrotindu-va astfel clipele.

Eu de multe ori ma trezesc gandindu-ma la poiana din gradina bunicilor, mi-e dor sa alerg dupa fluturi, sa culeg floricele, sa-mi racoresc picioarele in apa rece a paraului ce strabate gradina, mi-e dor de bulboana de pe garla, mi-e dor de lespedea de piatra ce trona in mijlocul apei, de caldura ei cand ne uscam la soare. 

Mi-e dor de mainile aspre ale bunicii, dar asa de calde, cand ne mangaia crestetul...mi-e dor de mirosul cozonacilor proaspat scosi din cuptor, mi-e dor de ciorba din oase afumate fiarta incet pe plita, acrita cu bors proaspat umplut. Mi-e dor de prajiturile facute de bunica. Of ce pofta mi-e de toate...

Bunica Anica era o femeie frumoasa, miniona, cu parul lung, mereu il tinea impletit frumos in codite din care facea un coc. Era de-o bunatate aparte. Intotdeauna atenta cu toti nepotii. Avea pentru fiecare cate ceva special. Am iubit-o mult, era tot timpul cu noi, desi nu locuia in casa noatra. Isi gasea mereu cate-o vorba buna pentru toti. 

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat posibilitatea de a avea bunici. Mi-as fi dorit sa o cunosc si pe cealalta bunica, dar din nefericire nu am cunoscut-o. Toata lumea in jurul meu vorbea de frumusetea bunicii Maria. Tata povestea mereu despre ea cu durere si dor. Toate povestirile erau spuse cu ochii in lacrimi, semn ca inca ii lipsea. Durerea de a o pierde de cand era copil nu a sters niciodata lacrimile din sufletul tatei.

Mi-e dor de toate locurile copilariei mele, mi-e dor de oameni, de locuri...

Intr-o zi sigur am sa-i regasesc pe toti cei dragi ai mei si atunci vom povesti zile in sir toate experientele traite pe pamant. 

Suntem copii luminii, ne nastem dintr-o scanteie divina, traim si ardem incet si frumos, adunam experiente si ne intoarcem in lumina alaturi de creatorul nostru, Dumnezeu. 

Cu drag pentru voi,

Danielle

Grecia-suferinta unui popor!

In toate postarile mele incep cu un sincer "Bun gasit dragii mei", dar azi nu...azi nu pot pentru ca inima imi plange alaturi de poporul Greciei. Lacrimi de sange imi scrijelesc inima, lasa dare adanci parca pentru a nu fi uitate momentele de groaza traite de poporul ellen. 

Greece...Grecia mea draga...Ellada mea frumoasa...privesc cu groaza imaginile din infern, parinti disperati cautandu-si copii, oameni dezorientati, masini, cladiri, copaci arsi, cenusa peste tot si peste toate, peste inimile noastre distruse de suferinta acestor oameni. 

De ani de zile calatoresc spre Grecia cautand linistea sufleteasca si starea de bine pe care-o am stand pe plajele insorite. De la Salonic la Atena si de la Atena la Sparti, ori Patras, Tripoli, Drimos, la Skala ori Elos, oriunde vei pasi vei simti ca esti acasa, e ca si cum Ellada e o parte din tine...

In decursul vietii mele am vizitat multe tari, de la Bulgaria la Ungaria, Austria, de la Italia in Franta, Spania, Belgia, Olanda cea plina de flori, Germania, de la Portugalia si pana la Serbia toate sunt frumoase, catedrale imense, castele, plaje la ocean sau la Marea Nordului.. Toate au farmecul lor dar Grecia, ea este diferita, asa cum arata ea, fara prea multa verdeata, cu pamantul rosu ca focul, ea te incanta cu oamenii frumosi si primitori, cu plajele minunate si cu marile de smarald. 

Grecia in alb si albastru te cuprinde in mrejele ei si nu te v-a parasi niciodata. Iti v-a fura inima si te v-a face sa revii ca intr-un blestem frumos facandu-te sa o cauti, strabatand mereu si mereu alte locuri. 

Grecia azi e o mare de lacrimi, o mare de inimi triste, un ocean de dejnadejde. Ma rog la Dumnezeu ca sa le daruiasca putere si intelepciune sa poata trece peste aceasta grea suferinta. 

Te iubesc Ellada si sunt sigura ca te vei ridica din cenusa precum pasarea Phoenix.


Cu lacrimi de durere si dor,

Danielle

Azi am simtit gustul dulce amarui al Adevarului

Bun gasit dragii mei,

Am citit azi un articol scris de o prietena virtuala Andreea Gecse care m-a facut sa-mi analizez viata ca la o radiografie. Hmm aici e putin negru, aici e bine, aici trebuie modificata radical structura ADN-ului...Doamne pune mai multa bunatate in oameni...

A scris un articol atat de adaptat vietii cotidiene incat te si sperie aceste randuri. Viata trece pe langa noi intr-un ritm ametitor, nici nu mai avem timp sa ne traim vietile, sa reactionam la neadevarurile spuse de altii, adica "de baietii si fetele destepte". Suntem doar privitori si nepasatori la toate cele vazute. Are dreptate cand spune ca citim de multe luni doar titluri negativiste:"Suntem un popor de idioti care-si merita soarta"...Suntem la fel zicea Andreea, noua nu ne pasa si are dreptate in tot ceea ce scrie. 

Doamne, Andreea stie ce spune pentru ca o spune din inima ei, trece totul prin mintea ei, sufera dar analizeaza cu exactitatea unui chirurg toate trairile noastre si vindeca acolo unde gaseste cate un suflet bolnav. 

Noi suntem un popor bun, rabdator care a dat multe genii. Am avut nenorocul sa fim condusi de oameni care nu vad dincolo de bunastarea lor si de propriile buzunare. Asta e. Nu toti avem curajul Andreei. 

Ah dragilor dar nu am spus nimic despre Andreea. Sper din toata inima sa nu o supar daca o sa spun cateva cuvinte despre ea. 

Am cunoscut-o pe Andreea citindu-i postarile de pe blogul ei "Cafeneaua lui Anael." Prima data m-a bufnit rasul cand am vazut titlul-ma gandeam cafeneaua lui leanA, ce poate scrie o fata asa draguta aici. Apoi am citit cateva randuri si apoi cateva articole, iar apoi asteptam cu nerabdare in fiecare zi postarile ei. 

Andreea e o femeie frumoasa, desteapta, cu un suflet bun, are prea mult curaj si asta e molipsitor. Citindu-i postarile te trezesti ca-ti da ghiont curajul, te intreaba:-"Hei ce faci? de ce taci? spune ceva..." Iti multumesc Andreea! Daca as fi Dumnezeu te-as clona. 

Am simtit ca trebuie sa scriu asa. Va propun s-o cititi pe Andreea sa vedeti ce om frumos se ascunde in spatele numelui: Cafeneaua lui Anael. 

Cu drag pentru voi,

Danielle

Dor de-acasa!

Bun gasit dragii mei,

M-am trezit cu un gust amar si un dor nebun de cei dragi ai mei. Un dor de parinti, de satucul meu, de parfumul florilor din gradina mamei...

Abia astept sa plec acasa, desi locuim in Bucuresti de 30 de ani, acasa e acolo unde m-am nascut, e casa parintilor mei. Casa care pastreaza mirosul amintirilor mele, e locul unde ma simt in siguranta, unde pot sa dorm cat vreau fara sa ma deranjeze vecinii, unde pot sa ascult muzica, sa citesc o carte, unde pot bea o cafea buna si chiar unde pot dansa pe iarba proaspat cosita, locul unde simt ca sunt EU. 

Am uitat sa va spun ca e vremea cireselor si a licuricilor, vremea trandafirilor pentru dulceata, a fragilor dar si a capsunilor. Ah Doamne cat de frumos e acum. 

Mama, de cateva zile, de cate ori vorbim cu ea, ne intreaba: "-Da cand veniti mama?, glasul ei transformat de emotia revederii, poarta in el dorul de noi. 

Nu pot explica ce simt atunci, simt vocea mamei in suflet, parca glasul ei patrunde acolo si se cuibareste asa usor si adanc ca nu cumva sa nu ne ducem acasa, sta acolo si ne protejeaza pe tot parcursul drumului. 

Mama e o femeie frumoasa, trecuta prin multe incercari, dar intotdeauna a fost o luptatoare si inca este.  Se trezeste dimineata devreme si "dupa ce face rondul" cum zice ea adica deschide poietile la gaini, la pui, le da de mancare, apa, revine vesela in bucatarie, o vezi cum merge fuga la chiuveta se spala pe maini si pune de-o cafea. Doamne o ador. Incet, incet toata bucataria miroase a cafea. Cate-odata ma striga "-Daniela, hai miti ca e gata cafeaua." Asa ma alinta ea, da nu numai pe mine ci pe toate trei, ca doar are trei fete cucuiete, hahaha. O iubesc, Doamne o iubesc asa mult incat as face viata mea jumatate cu ea doar sa fim mereu impreuna. 

Mama o iubeste cel mai mult pe Alina. Cu ea are o relatie speciala. Alinuta e sufletul ei. Comunica cu ea fara cuvinte, doar din priviri. Ahaha o vad pe Ali ca zice: "-A nu mama te rog nu, avem de toate nu mai facem si placinte cu branza dulce," mama zambind zice: "-parca mi-ai citit gandurile, sa vezi tu ce placinte facem noi." Doamne le iubesc mult, mult.

Viata la tara e frumoasa daca inca iti mai traiesc parintii. Pastrati cat mai mult legatura voastra cu ei, asa m-a invatat Victor sa fac, sa fiu acolo cu ei cat de mult timp am. Iti multumesc  pentru asta Victor, tu stii cel mai mult ce inseamna asta. Asa cum zici tu mereu sa nu uitam unde ne sunt radacinile, caci fara radacini si fara Dumnezeu suntem nimeni.

Pot sa va povestesc zile intregi despre ai mei si tot nu m-as plictisi dar intotdeauna ce e mult strica asa ca alta data o sa va spun alta poveste desprinsa din realitatea vietii mele.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Dansul fermecat al licuricilor.

Bun gasit dragii mei,

Am sa va spun o poveste despre licurici. Intr-o seara am iesit in livada iar printre firele de iarba am zarit cativa licurici. Cred ca multi dintre voi ati vazut s-au ati auzit de aceste fiinte gingase, sunt mici cat niste furnici cu aripi. Mi-am lasat papucii si am pasit usor pe iarba proaspat cosita. M-am strecurat printre copaci de parca nu voiam sa-i deranjez. Eram asa de incantata ca-i pot privi. Mama are un obicei de a planta multe, multe flori. Cred ca stiti parfumul Reginei Noptii, a Palmei Maicei Domnului, etc. In livada de o parte si de alta a copacilor avem iarba si flori. Acolo e raiul albinelor ziua, iar noaptea a licuricilor si a fluturilor. Nu mai vazusem de mult licuricii, mi-era dor sa ma joc cu ei. 

Razele argintii ale lunii invaluie petalele florilor, o adiere de vant coboara deasupra lor aducand cu ea mirosul fin al reginei noptii. In lumina diafana poti zarii licuricii. Sunt atat de mici si de stralucitori. Vanturand coditele si aripile ca de spiridusi, emana o lumina fosforescenta care lumineaza florile. Cu limbutele ascutite ca niste ace se straduiesc sa obtina cel mai dulce nectar al florilor. Sar din floare in floare, apoi se ascund prin iarba. Oare ce-or gandi despre mine? Hihihi 

As sta ore in sir sa privesc licuricii...imi doresc ca toti copii si chiar si voi sa va aduceti aminte de iarba verde de acasa. De mirosul de iarba proaspat cosita si de mersul cu talpile goale prin iarba. Luati-va copii, intindeti o patura, descaltati-va si traiti din nou senzatia miraculoasa de a calca pe iarba. O sa simtiti ca sunteti din nou copii si o bucurie imensa o sa va cuprinda inima. :)

Noapte buna dragii mei oriunde v-ati afla. Fie ca Divinitatea sa va ocroteasca somnul, visele si pasii in fiecare secunda a vietii voastre.

Cu drag pentru voi,

Danielle

Mergand printre vise!

Bun gasit dragii mei,

Hei nu din nou...lumina a disparut ca prin minune; alarme de tot felul se aud in noapte. Un ciocanit in usa si vorbe grele se aud in intuneric. Gata ne-am trezit cu totii. Ce poti face? Nimic...doar sa te rogi sa se repare repede defectiunea si sa ai curent din nou. Prin peretii subtiri ai camerei mele aud vocea pitigaiata a vecinei:

-Suna si tu mai repede ca nu vezi ca nu mai vine lumina? Ea, deja stresata, bombanea in continuu. 

O neliniste puse stapanire pe bloc. Usi deschise, fraze zburand prin aer si dintr-o data liniste...Ma intorc in patul meu moale, ma infasor in patura si gandul imi fuge departe. Printre jaluzele se zareste luna. Aceea luna mare, rosie-galbuie, care nu prevesteste nimic rau. 

Imi vin in minte doar flash-uri din alte lumi. Pleoapele ochilor se inchid, mi-e asa de somn. O stare de bine ma cuprinde incet. 

Vad o poiana plina cu flori albastre si copaci inalti. Stradute inguste pietruite care nu duc nicaieri. Cateva casute din scanduri lacuite, facute parca pentru pitici, lanuri intregi de lavanda si...maci. Maci mov si rosii impletiti ca intr-un sirag inconjurau ochiurile de apa. 

Lacurile straluceau in lumina noptii, iar trestiile inalte abia inflorite ascundeau un intreg card de pasari frumos colorate. Ma plimb asa fara nicio tinta pe acele stradute. De dupa copaci, ochisori verzi, albastri si negrii ma urmareau in lumina lunii. Siluete micute mergeau incet in urma mea abia atingand poteca. Ma intorc din reflex sa vad cine ma urmareste. Intr-o clipa o mantie argintie atinge pamantul. 

-Cine-i acolo? intreb ca si cum cineva trebuia sa-mi raspunda.

-Eu sunt, o voce imi raspunde cu un glas cristalin. 

De dupa flori imi apare in fata ochilor o mogaldeata de fata. 

-Eu sunt Danielle. Sunt tu in lumea magica. Bine ai venit in lumea mea. 

Ma uit nedumerita la ea, imi seamana. Pana si alunita de pe obrazul drept e la fel ca a mea. Incepe sa-mi povesteasca despre mine. Imi vine sa rad, ahahaha, rad cu pofta, si acea mogaldeata scoate o bagheta magica sa ma transforme in ea. Cu o miscare rapida imi schimba imbracamintea, pantofii si vrea sa ma micsoreze. Of tu chiar crezi ca esti Eu? 

O lumina albastruie imi atinge fata...Deschid incet ochii, adormisem cu lumina veiozei aprinsa. Revenise curentul...

Zambesc...ce vise mai am si eu..Noapte buna dragii mei. Ingerii sa va tina in brate si sa va vegheze somnul.

Cu drag pentru voi,

Danielle

50 de ani ca intr-o vraja a unui spiridus...

Bun gasit dragii mei, 

O sa va spun o poveste care a inceput acum 50 de ani...Intr-o seara frumoasa de vara(in luna iulie 1967), cand licuricii se plimbau agale prin iarba frumos cosita, doi tineri proaspeti casatoriti(vorba vine ca ei erau casatoriti de cinci ani), plimbandu-se sub clar de luna decid ca e timpul sa aiba copii. 

Dupa o noapte agitata, plina de iubire si de soapte de iubire, am inceput sa cresc putin cate putin, eram ca o scanteie ce prinde puteri ca intr-o vraja a unui spiridus. Dupa cateva saptamani imi faceam cunoscuta prezenta in burtica mamei. Tata, un barbat inalt si frumos, era fericit ca o sa aiba un copil, abia astepta sa-si tina in brate baiatul(si-a dorit un baiat in schimb Dumnezeu i-a trimis 3 fete). Pe vremea aceea nu stiai ce o sa fie: baiat sau fata. 

In sfirsit dupa noua luni, in ziua de 5 martie 1968, am venit pe pamant in bratele parintilor mei. Cu toate ca tata si-a dorit un baiat in clipa cand m-a luat in brate nu s-a mai dezlipit de mine(doar cand pleca la serviciu). Mama imi povestea ca nu a fost nicicand mai fericit ca in ziua cand m-a vazut pentru prima data. 

Eram un copil frumos, plin de energie. Eram fascinata de tata, ma uitam cum repara el tot prin casa. Cand aveam vre-o doi anisori el imi cumparase un atlas cu toate planetele, parca vroia sa stiu ce se intampla pe cer. Toata ziua eram dupa el. Unde era tata hop si eu. Vara tata imi povestea despre stele, vedeam Carul mare, Steaua Nordului, Pleiadele, stelele cazatoare, comete si stelute argintii pe care tata mi le prindea in par. Eram printesa cu par de stele. Asa imi zicea cand eram mica...

Stau si privesc in urma...unde au disparut toti acesti ani? Eu am azi 50 de ani? Imi revad toata viata ca intr-un film mut. Imagini pline de toti cei dragi ai mei. Familie, colegi, prieteni...Am adunat asa de multe si totusi asa de putin...sunt putin trista ca zilele zboara ca si cum ar fi secunde. Am cei mai buni parinti, cele mai bune surori, cel mai bun sot. Si apoi toti ai mei, cumnate, cumnati, nepoate, nepoti, nasi, fini, verisori, verisoare, matusi, unchi, toti sunt buni ca painea calda. 

Dumnezeu in bunatatea lui mi-a daruit o viata frumoasa, m-a trimis intr-o familie plina de caldura sufleteasca, ei stiu sa daruiasca iubire si stiu sa imparta ganduri bune, speranta si iubire. 

Inca nu cred ca am ajuns la maturitate. Acea maturitate care ti-o da varsta. Inca mai simt in inima mea copilul rasfatat, care face numai ce-i place, imi place inca sa ma mai joc, sa mai fac "nazbatii".

Mai am inca multe de invatat, multe de facut si de implinit. Menirea mea este sa-i fac pe oameni sa zambeasca si sa invete sa daruiasca: vorbe frumoase, ganduri bune si iubire. 

Mama, tata va multumesc si va iubesc pentru tot ce ati facut pentru mine. Azi sunt un om implinit datorita voua. Imi doresc ca bunul Dumnezeu sa ne dea viata lunga si frumoasa sa avem inca acea sclipire in ochi atunci cand ne revedem. 

Va multumesc tuturor celor care ati facut sau inca faceti parte din viata mea, va iubesc si va port in inima mea in fiecare clipa a vietii mele. 

Cu drag pentru voi,

Danielle

Te iubesc marea mea albastra...2018 feb, 17

Bun gasit dragii mei,

Astazi mi-a fost dor de mare. Purtam in suflet un dor care ma durea, marea ma chema la ea doar pentru cateva ore si doar ca s-o privesc. Ma ademenea cu vraja ei in fiecare minut. Tinjeam dupa freamatul ei, vroiam sa-i simt mirosul prin toti porii. Cat de frumos este sa privesti rasaritul soarelui de pe tarmul marii. Chiar daca vara a trecut de mult si suntem aproape la sfarsitul lunii februarie, soarele isi face simtita prezenta cu raze mici si timide trimise parca sa mangaie valurile marii. 

Pescarusii zgomotosi plutesc pe luciul apei. Pe faleza o multime de oameni au iesit la plimbare. Il prind de mana pe Victor si incet, incet pasii ne duc inspre Cazinou, ei bine ce-a mai ramas din el(odinioara perla marii, acum doar o cladire in ruina). :(  In departare deslusim silueta unui vapor, probabil un cargo plin cu marfa. Raze de soare portocalii se plimba pe tarmul marii. Vantul jucaus imi mangaie parul si-mi redeseneaza conturul fetei, suvite rebele cad peste pleoapele inchise, ador ca soarele sa-mi incalzeasca ochii. Printre suvite vad soarele si cativa nori pufosi. 

Imi tresalta inima de placere, iubesc marea, ador sa ma plimb cu cei dragi ai mei pe tarmul ei. As sta ore in sir sa privesc marea, jocul pescarusilor si al valurilor inspumate. 

Sunetul marii iti vrajeste auzul, te poarta in povesti inca nescrise despre oameni si locuri. Poti sa-ti imaginezi orice poveste vrei. Povesti cu sirene si pestisori de aur care-ti indeplinesc dorintele. In sufletul meu simt ca apartin marii. Ma ridic si pasesc incet pe nisipul umed. Imi doresc sa nu stric decorul pe care marea l-a plasmuit. Doamne Tu cand ai facut marile ai pus in ele jumatate din frumusetile lumii. 

Ma bucur de fiecare data cand vad marea, cand pasesc pe tarmurile ei sunt ca intr-o lume de vis. Pastrez in inima mea toata energia ei ca sa-mi ajunga pana data viitoare cand ne vom revedea. Te iubesc marea mea albastra... 

Cu drag pentru voi, 

Danielle

Fulgii de nea!

Bun gasit dragii mei,

Azi am fost putin in oras, ei stiti voi cum e sambata, cateva cumparaturi pentru casa, ceva fructe, verdeturi, etc. E frig si ploua marunt, o atmosfera incarcata si la propriu si la figurat. Dupa vre-o ora de cutreierat prin magazine ne-am intors acasa. 

Am pus toate cate le-am luat la locul lor si chiar vorbeam cu ai mei despre vreme. Nori ca de zapada impanzise-ra cerul, dintr-odata se facuse intuneric de parca era seara. 

Din inaltul cerului fulgi mari cadeau pe pamant. O stare de fericire pune stapanire pe inima mea. Ninge asa de frumos zici ca esti intr-o poveste cu zane si printi. Nu-mi vine sa plec de la geam. Rasete cristaline de copii se aud deja in parculetul din fata blocului. 

Doamne imi vine sa fug afara sa ma joc si eu cu zapada. Deschid geamul larg si fulgi mari se aseaza in palma mea. Ati vazut vre-o data ce frumosi sunt fulgii de zapada? Mici universuri de cristale inlantuite intr-un hexagon de diamant pe care doar Divinitatea stie sa-l creeze. 

O patura pufoasa si alba a acoperit tot Bucurestiul. E asa frumos! 

Cu drag pentru voi,

Danielle