Cele 12 legi ale Universului

” 1. Marea lege

a. „Ce semeni, aia culegi!”. Aceasta este deasemenea cunoscută și ca „ Legea Cauză – Efect”

b. Orice oferi Universului, se va întoarce înapoi la tine;

c. Dacă ceea ce dorim este Fericire, Pace, Iubire, Prietenie, atunci vom avea parte de Fericire, Pace, Iubire și Prieteni Adevărați.

2. Legea creației

a. Viața nu se ÎNTÂMPLĂ, ci are nevoie de participarea noastră;

b. Suntem una cu Universul, atât pe interior cât și pe exterior;

c. Tot ce ne înconjoară ne oferă indicii asupra stării noastre de spirit;

d. Fii tu însuți și înconjoară-te cu ce vrei să ai prezent în viața ta.

3. Legea Oglindirii

a. Ceea ce refuzi să accepți, va continua pentru tine;

b. Dacă tot ceea ce vedem este un inamic, sau pe cineva cu o trăsătură de caracter pe care o considerăm negativă, atunci nu suntem prezenți într-o stare Înaltă de existență.

4. Legea Creșterii

a. „ Ești prezent în orice loc în care mergi ”.

b. Pentru a CREȘTE în spirit, noi înșine trebuie să ne schimbăm – și nu oamenii, locurile sau lucrurile din jurul nostru;

c. Singurul bun PERMANENT din viața noastră suntem noi înșine, iar acesta este singurul factor asupra căruia avem control;

d. Atunci când schimbăm ce și cine suntem din Inimă, viața noastră se va schimba în consecință.

5. Legea Responsabilității

a. Oricând este ceva în neregulă în viața mea, este ceva în neregulă cu mine;

b. Oglindim tot ceea ce ne înconjoară – iar ce ne înconjoară ne oglindește pe noi; acesta este Adevărul Universal.

c. Trebuie să ne luăm responsabilitatea propriei vieți.

6. Legea Conexiunii

a. Chiar dacă facem ceva aparent lipsit de consecință, este foarte important să îl ducem la capăt, deoarece totul este conectat în Univers;

b. Fiecare pas conduce la următorul;

c. Cineva trebuie să facă treaba de început, pentru a termina o misiune;

d. Primul pas are aceeași importanță ca și ultimul, deoarece este nevoie de ambii pentru a finaliza o treabă.

7. Legea Concentrării

a. Nu te poți gândi la doua lucruri în același timp;

b. Dacă ne concentrăm pe Valorile Spirituale, este imposibil să avem gânduri despre Lăcomie sau Nervozitate.

8. Legea Ospitalității

a. Dacă tu consideri ceva a fi adevărat, atunci cineva din viața ta va fi chemat pentru a demonstra acel adevăr;

b. Aici punem în practică tot ceea ce PRETINDEM că am învățat în PRACTICĂ.

9. Legea Timpului și Locului Prezent

a. Dacă privim înapoi să vedem ce a fost, ne privăm de beneficiul de a fi AICI ȘI ACUM;

b. Gânduri vechi, tipare vechi de comportament, vise vechi, toate ne împiedică din a avea altele noi.

10. Legea Schimbării

a. Istoria se repetă până învățăm lecția de care avem nevoie pentru a ne schimba Calea.

11. Legea Răbdării și Răsplatei

a. Orice răsplată are nevoie de o munca depusă inițial;

b. Recompensele de o importanță mai mare, vin dacă ești rabdător și persistent în munca ta;

c. Adevărata bucurie vine atunci când faci ceea ce ar trebui să faci, ca apoi sa aștepți răsplata să vina la timpul potrivit.

12. Legea Semnificației și a Inspirației

a. Primești înapoi doar ce ai investit;

b. Adevărata valoare a unui lucru este un rezultatul direct al energiei depuse;

c. Orice contribuție personală este, deasemenea, o contribuție pentru Întreg;

d. Cei care contribuie cu dragoste, aduc viață și inspirație Întregului. ”

Sursa internet.

Moșul ne cheamă

Moșul ne cheamă, copacii-au vorbit,

freamătă munții de dor și de plâns,

dar unde-s voinicii cu pasul grăbit?

În codrii s-ascund. Focul viu l-au aprins.

Strămoșii privesc din pădurile reci

săbii ascut printre coarne de cerb,

urme de pași urcă încet pe poteci

când sângele-i iute și dorințele fierb.

Zalmoxe ne cheamă cu glasu-i de foc

toiagul de os aruncă-n noapte văpăi,

ne-așteaptă cu drag să fim toți la un loc,

luna-i aprinsă, iar lupii s-aud dintre văi.

Autor: Daniela Damian

București, 12 Decembrie 2021

Tu să știi că te-ador și-mi lipsești mult prea mult

Am crezut c-ai murit, dar tu doar te-ai ascuns

și din timp ai păstrat doar secunde...ce nu-s

vise ce nu mai știu drumul, printre cărări...

Sufletul mi-i pustiu, plin de străfulgerări.

Să adorm aș mai vrea lângă sufletu'-ți viu

să m-alinți mama mea și poeme să-ți scriu

să mă satur de dor, glasu'-ți dulce s-ascult

tu să știi că te-ador și-mi lipsești mult prea mult... 

 Autor: Daniela Damian

4 Decembrie 2021, București

Descântecul de deochi in folclor

Fugi deochi dintre ochi

din gene, din sprâncene,

din vârful nasului,

din măduva oaselor,

din creştetul capului,

şi du-te unde cocoşul nu cântă,

unde popa nu toacă,

acolo te-aşteaptă cu mesele întinse,

cu făclii aprinse şi las-o pe (numele persoanei) curată, luminată,

cum Dumnezeu a lăsat-o, Amin!

Acesta este cel mai cunoscut descântec de deochi de la noi. De altfel, folclorul conţine multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Deochiul este o vrajă care poate fi provocată şi involuntar de către persoane care deţin această “putere”. Persoanele deochiate încep să se simtă rău, să aibe dureri de cap şi senzaţii de somnolenţă, stări de vomă, de febră şi de vlăguire. Pe scurt, o stare generală foarte proastă. Se mai spune că unele deochiuri nu trec de la sine şi, fără rugăciuni şi descântece, pot duce chiar la moarte.

Bătrânii spun că te poţi feri de deochi dacă porţi o rămuşoară de busuioc, lenjeria îmbrăcată pe dos sau un căţel de usturoi pe care-l porţi la tine.

Pentru că nu toţi ştiu că au puterea de a deochia, este bine ca atunci când te uiţi mai mult la cineva sau lauzi pe cineva să-l scuipi de trei ori şi spui: “să nu-i fie de deochi” sau “scuipă-l să nu-l deochi”.

Trebuie spuse aceste vorbe mai ales când este vorba despre copii, ei fiind cei mai vulnerabili la deochi.

Însă nu doar oamenii pot fi deochiati. Şi animalele se îmbolnăvesc, iar plantele se veştejesc.

Pentru vindecare, atât la oameni cât şi la plante sau animale, trebuiesc spuse rugăciuni şi descântece.

Pe lângă descântece, există şi o serie de ritualuri care diferă de la o regiune la alta. Cel mai răspândit este stinsul cărbunilor când, într-un vas cu apă neîncepută se aruncă mai mulţi cărbuni încinşi (numărul depinde de puterea deochiului) şi se recită incantaţii ca “ieşi deochi din ochi” sau “de deochi, de mirare, de căscare, de strigare”. Peste vasul de apă se face semnul crucii şi apoi i se dă deochiatului să bea trei înghiţituri, este spălat pe ochi, pe nas, pe frunte şi la încheieturi, iar restul de apei se aruncă pe stâlpii uşii şi se spune: “câtă apă rămăne pe uşa, atât rău să rămână pe (numele deochiatului)”.

Deşi deochiul este foarte răspândit şi puţine persoane au scăpat de el în viaţă, nu există o explicaţie ştiinţifică.

Tu ai fost vreodată deochiat?

Luăm un vas cu apă curată şi, în timp ce aruncăm cărbuni pe rând nouă cărbuni în ea, zicem:

Doi ochi răi ti-o strâcat,

Şi nouă sfinţi te-o vindecat;

Doi ochi răi ti-o strâcat

Şi opt sfinţi te-o vindecat.

Dacă unul sau doi din cărbunii aceia se aşează pe fundul vasului, atunci bolnavul desigur a fost deocheat. Ca să se vindece bea de nouă ori puţină apă, din acee peste care s-a descântat, apoi se spală la subsuori, cap, rânză, încheieituri, ochi şi pe faţă din apa acee, şi ce apă o rămas ungem ţâţânile uşii.

Luăm cărbuni încinşi şi îi aruncăm câte unul într-un vas, zicem:

Pasăre neagră,

Pasăre galbenă,

Sai în ceri,

Sai în pământ,

Sai în piatră seacă,

Piatra-n patru crapă.

Da nu crapă piatra,

Ci crapă (cutare).

De-i deochiat

De cocon, de cocoană,

De fecior, de fată,

Ori de vâj, ori de babă,

Ori de ţigan, ori de ţigancă,

Ori de jidan, ori de jidancă,

Crepe-i-se tâţele,

Versă-i-se laptele,

Sară-i ochii ca şi stropii.

Să rămâie curat

Şi luminat

Ca argintul cel curat,

Ca vinul strecurat.

Arunci nouă cărbuni în apă şi numeri invers, de la nouă spre unu, zicând:

S-o luat Mărie pă cărare,

Pă drumul cel mare,

S-o-ntâlnit cu deochetor, cu deochetoare,

Cu moroi, cu moroaie,

Cu strâgoi, cu strâgoaie.

Fugi, deochi,

Dintre ochi,

Mărie să rămână curată,

Luminată,

Ca argintu strecurat.

Rugăciunile dimineții

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate Ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi troparele acestea:

Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm Ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile îngerilor Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima și buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi.

Și acum...

Fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor descoperi. Ci cu frică să strigăm în miezul nopții: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Doamne, miluiește (de 12 ori), apoi rugăciunea aceasta:

Din somn sculându-mă, mulțumescu-Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; și, întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura, ca să mă învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecilor vecilor. Amin

Altă rugăciune:

Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu luminată făclia sufletului meu, și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Apoi îndată Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Crezul

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor

Şi viata veacului ce va să fie.Amin.

Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare:

Doamne, curățește-mă pe mine pă­­că­to­sul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta. Izbăvește-mă deci de cel viclean și să fie întru mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gura mea cea nevrednică și să laud prea­sfânt nu­mele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Macarie cel Mare:

Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ție, Mân­tu­itorule, și înaintea Ta căzând, strig: Nu mă lăsa să adorm în moartea pă­catelor, ci mă mi­luiește, Cel Care Te-ai răstignit de voie, și pe mine, cel care zac în lene, grăbind mă scoa­lă și mă mân­tuiește, ca să stau înaintea Ta întru rugăciuni; iar după somnul nopții, să-mi lumi­nezi ziua fără de păcat, Hris­toase Doam­ne, și mă mântuiește.

Rugăciunea a treia, a Sfântului Macarie cel Mare:

Sculându-mă din somn, către Tine, Stă­pâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc. Mă rog Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vre­mea și în tot lucrul. Iz­bă­vește-mă de toa­te lucrurile lumești cele rele și de spo­rirea diavolească izbăvește-mă și mă du întru Împă­răția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcă­­torul meu și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele și întru Tine este toa­­tă nă­dejdea mea și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra, a Sfântului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel Care cu multa Ta bu­nă­tate și cu îndurările Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tău, de am trecut timpul nopții acesteia fără ispită de toată răutatea pizmașului, Tu Însuți, Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învrednicește-mă cu ade­vărată lumina Ta ca să fac voia Ta cu inimă lu­mi­na­tă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atotțiitoru­le, Care primești de la puterile Tale cele ce­rești cântarea Sfintei Treimi, pri­mește și de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi și ne dă­ru­iește ca în toți anii vieții noas­tre și în tot ceasul Ție sla­vă să-Ți înăl­țăm: Ta­tălui și Fiului și Sfân­tului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a șasea:

Doamne, Atotțiitorule, Dumne­zeul pu­te­rilor și al tuturor trupurilor, Care între cele de sus locuiești și spre cele de jos privești; Cel Care is­pitești inimile și ră­runchii și tainele oamenilor le știi cu ade­vărat; Lu­mină fără de început și pururea fii­toare, în care nu este mu­tare sau umbră de schimbare; Însuți, Îm­părate fără de moar­te, primește ru­găciunile noastre pe care le aducem Ție din gurile noastre cele întinate, în acest ceas al nopții, îndrăz­nind pentru mulțimea milelor Tale. Iartă-ne greșe­lile ce am greșit înaintea Ta, cu cu­vân­tul, cu fapta, din știință și din ne­știință. Curățește-ne pe noi de toate în­ti­nă­ciunile trupești și sufletești, fă­cân­du-ne pe noi casă cinstitului și Sfân­tului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă cu inimă veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, aștep­tând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Dom­nu­lui Dumnezeului și Mân­­tuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind și sculați în lucrarea po­runcilor Lui și să fim gata a intra în bucuria și cămara sla­vei Lui celei dum­nezeiești, unde este gla­sul cel ne­încetat al celor care Te laudă și nes­pusa dulceață a celor care văd pu­rurea fru­musețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești Lumina cea adevărată, Care lu­mi­nezi și sfințești toate, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

Rugăciunea a șaptea:

Pe Tine Te binecuvântăm, Dum­neze­ule Preaînalte și Doamne al mile­lor, Cel Care faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și preaminunate, care nu au număr. Cel Care ne-ai dat nouă somn spre odihna nepu­tințelor noastre și spre repaos de ostenelile trupului, mul­țumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci, după obicei, Te-ai arătat iu­bitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi pen­tru a slăvi stăpânirea Ta. Pen­tru aceea ne rugăm bunătății Tale celei nease­mănate: luminează ochii gândului nostru și ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei și deschide gura noastră și o umple de laudele Tale, ca să putem în liniște a cânta, a striga și a ne mărturisi pururea Ție, Dumnezeului Celui slăvit în toate și de toți: Tatălui Celui fără de în­ceput, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și Bu­nului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur, după numărul ceasurilor nopții și ale zilei

Pentru ceasurile nopții:

Doamne, nu mă lipsi de bine­le Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chi­nurile cele veșnice. Doamne, de am gre­șit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cu­vântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată ne­­știința și uitarea, de trândăvia și de ne­simțirea cea îm­pietrită. Doamne, iz­­băvește-mă de toată ispitirea. Doam­­ne, luminează-mi inima pe care a în­tu­necat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dum­­nezeu îndurător, văzând ne­putința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să prea­slăvesc Preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în Cartea Vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dum­ne­zeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stro­pește inima mea cu roua ha­rului Tău. Doamne al cerului și al pă­mân­tului, pome­neș­te-mă pe mine, păcă­tosul, ru­șinatul și nevred­­nicul robul Tău, întru Îm­părăția Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primește-mă întru pocă­ință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doam­ne, dă-mi la­cri­mi și aduce­re aminte de moarte și umi­lință. Doam­­ne, dă-mi cuget să mărturisesc toate pă­catele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blân­­­dețe. Doamne, sădește în mine ră­dă­cina bu­nă­tăților și frica Ta în ini­ma mea. Doam­ne, învrednicește-mă să Te iu­besc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apără-mă de oamenii gâl­cevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate cele­lal­te lucruri necuviin­cioase. Doam­ne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcă­tosul, voia Ta, că bi­necuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a noua, către sfântul înger păzitor al vieții noastre:

Îngerule sfânt al lui Hristos, că­tre tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfân­tul Bo­tez spre păzirea sufletului și a pă­că­to­sului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâ­niat prea­curată lumina ta și te-am iz­gonit de la mine prin toate lu­crurile cele de rușine: cu minciu­nile, cu cle­vetirile, cu pizma, cu osân­direa, cu tru­fia, cu neascultarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu des­frâ­narea, cu mânia, cu scumpătatea, cu mânca­rea cea fără de saț, cu beția, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele și vi­clene, cu obiceiurile cele rele și cu aprin­de­rea spre desfrânare, având mai ales voire spre toată pof­ta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici ființele cele necuvân­tătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mi­ne, cel care m-am în­curcat așa de rău în lu­cru­rile cele întinate? Sau cum voi pu­tea să-mi cer ier­tare pentru faptele mele cele amare, rele și vi­clene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, pă­zitorul meu cel sfânt, mi­losti­vește-te spre mine, păcă­tosul, și-mi fii mie aju­tător și sprijinitor asu­pra vrăjmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și Îm­părăției lui Dum­nezeu mă fă păr­taș, cu toți sfinții, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a zecea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preasfântă Stăpâna mea, de Dum­­ne­zeu Născătoare, cu sfintele și prea­puternicele tale rugăciuni izgo­nește de la mine, sme­ritul și ticălosul robul tău, deznădăjdui­rea, uitarea, necu­noș­tința, nepurtarea de gri­jă și toate gân­durile cele întinate, cele rele și hu­litoare de la ticăloasa mea inimă și de la întu­ne­cata mea minte. Și stinge vă­paia pof­te­lor mele, că sărac sunt și ti­călos. Și mă iz­bă­vește de multe rele și adu­ceri-aminte și năravuri, și de toa­te fap­tele cele rele mă slobozește. Că bine­cu­vântată ești de toate nea­mu­rile și prea­cinstitul tău nume se slăvește în vecii ve­cilor. Amin.

Altă rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:

Împărăteasa mea preabună și nă­dejdea mea, Născătoare de Dumne­zeu, primitoarea săracilor și ajutătoa­rea stră­­inilor, bucuria celor mâhniți, aco­pe­rirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un ne­putincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; ci îl dez­lea­gă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grab­­­nică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dum­ne­zeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii ve­cilor. Amin.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fe­ri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și preanevinovată și Maica Dum­ne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de ase­mănare, decât serafimii, ca­re fără stricăciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne miluiește!

Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Bună dimineața oameni frumoși

Am deschis ferestrele inimii și-am plâns de dor. Mi-am amintit de zilele senine și de mirosul florilor de primăvară, apoi mi-am adus aminte de razele soarelui care mi-au mângâiat chipul în pragul verii, apoi am mirosit cu drag zilele toamnei ce tocmai s-a sfârșit...

Simt o imensă bucurie că a început iarna. Știu că doar ea va avea curajul de a curăța sufletele noastre, de toată durerea acestui an.

Iarnă să curăți toată durerea lumii, toată minciuna s-o îneci în lacrimile noastre de durere și neputință. Lasă-ne curați sufletește și dăruiește-ne puterea de-a merge mai departe.

Spală iarnă, cu gerurile tale, neliniștea nopților nedormite și zorile ce ne-a înghenunchiat visele. Adu în viața noastră tihna zilelor senine, pline de bucurie.

Ne e dor de zâmbetele copiilor noștri, de îmbrățișările mamelor, de cuvintele înțelepte ale taților și de mâinile calde ale bunicilor.

Adu iarnă cu tine bucuria și liniștea în sufletele și-n casele noastre. Adună din nou sufletele laolaltă și lasă-le să simtă bucuria de a fi împreună toți: copii, părinți, bunici.

Șterge din suflete lacrimile durerilor noastre și adu-ne în dar doar lacrimi de bucurie.

Vă îmbrățișez cu drag pe toți și vă doresc să fiți sănătoși.

Danielle

<3

Rugaciuni de dimineata

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. (de 3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele acestea:

Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, deci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori)

Apoi rugaciunile acestea:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare

Din somn sculandu-ma, cantare de dimineata aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca. Izbaveste-ma si ma du intru Imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea Sfantului Ioan Gura de Aur pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine robul tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile si preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Imparateasa mea cea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori).

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Ingerasul

Inger, ingerasul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Si ma-nvata sa fac bine!

Eu sunt mic - tu fa-ma mare;

Eu sunt slab - tu fa-ma tare;

In tot locul ma-nsoteste

Si de rele ma fereste!

Doamne, ingerasul Tau

Fie pazitorul meu

Sa ma apere mereu

De ispita celui rau!

Doamne, ingerul ce-mi dai

M-ajute s-ajung in rai:

Mantuirea s-o primesc

Langa Tine, Domn Ceresc!

Amin!

Rugăciunea ”Împărate ceresc”

”Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin”.

Negarea calea spre tine

Uneori nu ne vine să credem că ceea ce trăim aici pe pământ sunt doar lecții de viață, experiențe pe care trebuie să le învățăm...Doar aici, pe pământul acesta, atât de hulit de toți, avem privilegiul de a trăi. Privilegiul de a simți sentimentele...Acele trăiri ce le porți cu tine, peste veacuri, în sufletul tău. Privilegiul de a fi oameni...

Aud ritmul acesta 1,2,3 și 1,2 și iar 1,2,3 și 1,2 și apoi...liniște...o liniște de o clipă, ritmul s-a oprit, iar durerea-mi sfâșie inima. E întuneric și mi-e frig. Încerc să scap din strânsoarea acesta...Undeva aud zgomote și râsete...Doamne, ce faci? Nu, n-ai voie să pleci...treci înapoi. O lumină acolo sus...vreau să ajung la ea. Mă zbat încet, mă prind de pereții aceia lucioși. Gândul îmi invadează mintea și, cu mâinile încep să mă cațăr, împing cu picioarele...nu am loc, mă strânge prea tare, nu mă lasă să ies...Îmi vine să plâng...vreau acasă...

Luminița, pe care o văd, se mărește încet, apoi mă strecor prin ea...Ies prin creștet și mă sperii. Mă ridic ca un fum deasupra corpului meu. Alerg prin încăperea aceasta albă...Mă ascund sus,  într-un colț și-mi vine să plâng. Unde sunt? De ce mi-e frică? Mi-e frig și parcă nu sunt eu...Apoi prind curaj auzind vocile. Alături de mine alte suflete privesc corpul meu. Întinsă pe masa aceea rece, înconjurată de 3 medici, o asistentă și...anestezista. Pe ea o cunosc de dată trecută...ah și pe doctori îi cunosc. Doctorul DM urla la mine: Chiar acum treci înapoi...nu pleacă nimeni, nu azi...Corpul meu de lumină se ridică încet și începe să zboare. Nu am aripi, dar strălucesc și pot zbura unde vreau eu. Trec prin tavane cu viteza gândului și văd ca într-un film toată viața mea...Sunt un firicel de lumină și cobor pe un tobogan într-un loc căldut, aud voci și mă pregătesc să trăiesc. 

Două mâini mari mă cufundă în apă, îngerii cântă și, apoi liniște...Mă văd când aveam doi ani, în brațele mamei, la spital. Medicii sunt în preajma mea tot timpul și mă văd din nou, am șase ani. Mă joc în curtea casei cu sora mea. Alerg spre mama care ieșea din casă. Mă împiedic și cad peste o damingeană, o sparg și piciorul meu micuț sângerează cumplit. Mi-am tăiat călcâiul. Apoi mă văd la școală când aveam 10 anișori, mi-am spart dintele în urma unei căzături...Toate imaginile veneau din mintea mea. Fiecare perioadă era altfel. Emoțiile, suferința le înțelegeam altfel acum. Apoi îmi văd viața alături de soțul meu Victor. Un om minunat, pe care acum îl văd plângând, așezat pe scaun lângă mama. Îi aud gândurile și rugile ridicate la cer. Apoi mama, ființa aceea micuță, sfântă, ce-și plânge copilul. Toate trec în miimi de secundă. Sincer, văzând toate astea, nu mai vreau să mă întorc. Îmi e dragă starea aceasta de fapt. Sunt liberă, pot să zbor, alerg printre stele și pot străbate cerurile. Cineva îmi șoptește că nu-i timpul meu. Am treburi de făcut. Hai du-te înapoi la ai tăi. 

O durere mă însoțea în drumul meu de întoarcere. Am intrat prin tălpi, centimetru cu centimetru, mă dureau toate...aveam senzația că nici nu mai încap în corpul acesta inert. Cineva mă înghesuia în...mine. O stare de bine puse stăpânire pe sufletul meu. Simțeam liniștea și ritmul revenind încet în inima mea. Poate că trebuie să povestesc toate aceste trăiri, pentru ca lumii să nu-i mai fie frică...

Cu drag pentru voi,

Danielle 

    

Caut o cale

Mă năpădesc gândurile, mă copleșesc și sufăr atât de mult...Caut o cale să-mi îndeplinesc menirea. Îmi tot repet că menirea mea este alta. Trebuie să ajut oamenii să vadă. Nu știu ce sau cum. Dar...oare unde m-am pierdut? Oare mai sunt pe cale? Tăcerea ta mă duce cu gândul la tărâmul ascuns în cerul 9...cerul sacru. Îmi amintesc drumul ca și cum ar fi fost ieri. De-o parte și de alta copacii înalți, florile imense și ierburile mă depășeau cu mult. Nu reușeam niciodată să le văd vârfurile când pășeam pe poteca pietruită cu nestemate. Și-apoi frunzele, de parcă imitau cercurile, perfect rotunde, mari și catifelate, atingându-le aveai senzația că-ți intra în piele. Florile mari, fosforescente, ce luminau calea către Altar te vrăjeau pentru totdeauna. Mireasma lor, de flori de portocal și crini, o purtai în suflet zile în șir...Miroseam a mir sau poate nu-mi mai amintesc eu bine. Îți mai aduci aminte ce frumoasă eram? Vălurile mă îmbrăcau și-mi ascundeau pielea ce între timp devenise albastră. Ochii migdalați aveau sclipiri de foc...Te vedeam pășind în lumina lunilor, iar făpturile divine, din alte timpuri îți ridicau osanale...Oare ce-ti spuneau? Nu auzeam prea bine...Făpturile îți șopteau numele. Picioarele-mi goale simțeau răceala pietrelor de jad. În mijlocul altarului trona ea...Cartea Cărților...Un înger scria cu litere de aur numele meu...Literele zburau prin aer, jucându-se cu firele de  lumină ce izvorau din paginile cărții...Se așezau una după alta pe coala plina de lumina. Atunci am înțeles că trebuie să mă întorc...Privindu-mă m-ai făcut să cred că sunt un suflet bun, că încă nu e timpul și ai suflat peste mine picuri de viață. Mi-ai dăruit timp...Încă mai caut o cale...

Caut o cale...     

va urma,

Danielle    

Așa de seară

Bun găsit dragii mei,

E luni și seara a pus stăpânire pe noi...Ziua a fost așa și așa...

Parcă vă și aud gândurile cum vă trec prin cap, stârnind zâmbete timide așa din senin și ascunse printre trăsăturile fine ale fetelor voastre(azi e luni, zi grea, dar a trecut, iupiii). Sau o grimasă ascunsă în colțul gurii(of, ziua asta de luni mă obosește)...Așa este lunea nici măcar iarba nu crește...

Poate că unii dintre voi o să urmăriți ceva drăguț la TV, sau poate răsfoiți o carte...Unii se vor gândi la cei plecați în călătorii și sunt pe mare, în zbor sau terestru cu mașini, trenuri, autocare, etc, sau poate sunt plecați la muncă în alte țări...știu că vă surprindeți rugându-vă încet pentru ei...Mai o cămășuță pentru cel mic, sau poate o eșarfă pentru ziua de mâine...sau cine știe ce gânduri vă mai trec prin cap. Toate astea sunt lucruri obișnuite, pe care le facem din inerție. Dar puteți să vă opriți o clipă, închideți ochii, trageți aer în piept și...gândiți-vă la ceva frumos, la ceva ce ați văzut vara asta de-a trecut, găsiți în voi puterea de a creea, bucurați-vă sufletul, inima și când veți simți că bucuria a cuprins această făptură frumoasă, care sunteți voi, dăruiți și celor ce nu reușesc să vadă frumusețea din oameni, bucuria strânsă în inimile voastre. Luminați ca o rază de soare în diminețile senine, ca o rază de lună din nopțile cu lună plină, fiți scântei divine așa cum ați fost meniți să fiți. 

Vă doresc o noapte liniștită cu multă bucurie în suflete. Vă iubesc cu sufletul ca să-mi aduc aminte de fiecare din voi. Prețuire infinită am pentru voi toți! 

Cu drag pentru voi,

Danielle

27 Septembrie 2021, București

Ai uitat cât de mult te iubesc

Privesc atent în sufletul meu

văd dârele adânci

săpate-n inimă...

Și-apoi mă gândesc că mă dor, 

de dorul tău mamă...

Cum să-mi cos rănile, când încă sunt vii? 

Timpul trece repede și ca un făcut vreau să-l opresc...

vreau să mai am timp... 

pentru mine, 

vreau să am timp să-mi ling rănile 

după plecarea ta, 

vreau să plâng pe umărul tău, 

iar tu să mă alinți așa cum făceai când eram copil...

Oare unde-ai plecat? E departe? 

Ți-ai găsit vreun loc unde mângâi sufletele rănite? 

Mi-e dor, atât de dor de tine...

Mi-ai rămas în suflet ca o rană vie și "mă dori" cu fiecare oftat! 

Ai uitat cât de mult te iubesc?

Autor: Daniela Damian

23 Septembrie 2021

București

Încă am speranță

Vântu' călduț coboară peste toamnă și din senin marea de alge dezgoli,

mă-nvăluie timid și mă îndeamnă pașii să-mi port, prin valurile-i vii.

Nisipul fin se-ascunde în clepsidre, toamna începe cerul albastru a picta,

copaci, frunze și flori cu-atâta dăruire și nu mai poate s-o oprească cineva.

Eu palma strâng și-ncep blagoslovi, când din rărunchi încerc a mă ruga

genunchiu'-mi cald de iarbă s-o lovi și rugăciunea-mi necazu' -o alunga... 

Iar toamna asta, ce o văd doar eu mi-o prind ca un blestem de viață,

când firul vieții îl face Dumnezeu, de toamna trece...Încă am speranță...

Autor: Daniela Damian

23 Septembrie 2021

București

Tărâmuri ascunse-n trăiri

Știi tu ce înseamnă moartea? Nu știi, pentru că tu nu vezi dincolo de tine, nu ai învățat să privești în interiorul sufletulu tău. Moartea este o stare neconcludenta, o trecere spre o lume a spiritelor, a făpturilor nepământene ce te lasă fără respirație, te îngrozesc și te învinovățesc. Tu ești singura făptură ce seamănă cu Creatorul ei. 

Te vor subjuga pentru că doar tu ai puterea de a creea, pentru că doar ție Divinitatea ți-a dăruit o farâmă din El. Îngerii îți șoptesc să treci prin porțile Iadului, să lupți și să te înalți deasupra tuturor relelor și, ca un făcut...cerurile te așteaptă să ieși din abisale adâncuri, să te ridici ca un abur diafan spre nemurire. Treci vămile văzduhurilor și care de foc îți stau în cale.

Luneci prin negura timpurilor și uiți cu fiecare trecere cine ai fost. 

Conștiința colectivă, o energie purtată de îngeri încolo și-ncoace, tremurând cu fiece gând bun adunat, făgăduiește un nou început. Arhonii flămânzi vor să sfâșie fiecare bucățică din tine. Te mint frumos despre viața de apoi. Te prind în mreje și te țin prizonier în lumile vechi...

Puncte de sprijin vin să te salveze de unghiurile drepte și de triunghiurile morții. Entități sezoniere i-au forma celor dragi ție, de mult plecați și, în liniștea infinitului îți plâng pe umărul stâng...Să nu te lași atras de ei. De te vor prinde vei rămâne prizonierul trecutului, iar mintea îți va rătăci printre entități fără suflet... 

Vezi să nu uiți de mine, de mă voi rătăci să mă porți cu tine, acolo, în inima ta. Să vezi partea bună din ce-am fost eu și...să-mi păstrezi iubirile mele pentru tine intacte, imaculate și pline de dor...

Fiecare vers mă risipește-n adâncul meu...Mă întreb dacă m-ai iubit vreodată cu adevărat? Dacă ai simțit acel fior ce-ți tulbură inima și nu te lasă să respiri...Te face sclavul ei până treci planurile albe, liniile scăldate în moarte și uitare...Aleargă singur din oceanul disperărilor. Eliberează-ți sufletul de dor și de aduceri aminte. Singurătatea te va face un suflet liber, dar niciodată îndeajuns de puternic pentru a evada din lumea interioară a sufletului tău...

Danielle

10 Septembrie 2021

București

Toamnă galben-arămie

În zori de zi, când noaptea fuge 

și-n nori se-ascunde a dormi,

coboară roua încet pe frunze 

și lumea-ncepe a se trezi.

Să-mi zici tu, toamna mea frumoasă, 

ce gânduri bune azi ai strâns,

când vântu'-ți coase haine scumpe, 

din frunze-galbene, pe-ascuns?

Alei de dor se scaldă-n soare 

și-n calea celor ce iubesc,

pământul reavăn, stropi de ploaie 

și luna, ca pe-un dar ceresc...

Să-mi zici de luna îți pictează

pe ramuri dezgolite-n crâng

iubiri ce-n noapte luminează

stelele-albastre ce-n zori plâng.

Toamnă galben-arămie

porți în flori fior ascuns,

lumea-ntreagă ar fi pustie, 

făr' de tine...

Iar timpul...n-ar mai fi de ajuns... 

 Autor: Daniela Damian

9 Septembrie 2021, București

Autostrada către Dumnezeu este Raiul.

Luminile alergau spre mine, treceau prin ființa mea plăpândă, fără vlagă...și-apoi...îngrămădită în aburul acela, fără durere și fără să-mi port corpul mă înalț încet, deasupra tuturor, deasupra lucrurilor. Mă întreb mereu unde sunt? Vreau să țip. Tavanul alb îmi limita pentru o clipă trecerea. Simt doar tristețea din sufletul meu. Undeva acolo, pe masa aceea rece, înconjurată de medici și asistenți, îmi vedeam corpul inert. Cum am ajuns acolo? Și de ce mi-e rău doar privindu-mă? Ceva sau cineva îmi șoptește că eu sunt acel abur, agățat de tavan, tremurând și plin de frică...Frică. Da, asta simt, frică, frică de necunoscut...Mi-e frig și vreau să fug. Trec cu furie prin tavanele albe, unul dupa altul, toate trec prin mine. Mă descompun în mii de atomi, mii de particule desprinse din sufletul meu. Vreau să plâng...dar unde-mi sunt lacrimile? Mii de gânduri vin de nicăieri...Ce sunt toate aceste gânduri? Ajung afară și privesc imensitatea cerului nopții. Furia mă împinge să zbor spre înaltul cerului și, simt o mare de bucurie. Aburul acesta sunt Eu. Nu am aripi, dar pot zbura. Ating cerul și cineva mă strigă: Daniela trebuie să te întorci...hai că nu e timpul...

Cineva mă trimite să intru în corpul acela. Ca un copil cuminte mă întorc prin tavanele albe, trec printre medici, mă uit la mine și intru încet prin creștet. Parcă nu mai încap în mine...cineva mă împinge încet, hai intră, ai întârziat prea mult...Un sunet ascuțit mă trezește din moarte...

Am deschis ochii și domnul doctor DM spune furios: Ai vrut să pleci? așa? fără să spui nimic? În tura mea nu pleacă nimeni...Verigheta lui scotea acel sunet...Bătea cu palma în masa de operație...Hei, gata...

Nu mai aud nimic din afara mea...simt ritmul inimii și o căldură mă înconjoară din toate părțile. Am simțit atingerea morții, trecerea asta este doar o poartă spre o altă lume. 

Am învățat că sunt suflet. Sunt o fărâmă din Dumnezeu. Nimic nu există fără El. 

Atunci am învățat că autostrada către Dumnezeu este Raiul...  

Autor: Daniela Damian

09 Septembrie 2021, București

Viața ca o toamnă lungă

Vântu' adie-n toamna caldă și în crânguri lin coboară

să-mi îngălbenească frunza, veștejită-n prag de seară,

iar pe lacurile albastre, la-adăpost de gânduri tulburi 

se așterne în prag de noapte, ceața lunii, să te bucuri.

Nuferi albi și roz se-alintă-n luciul apei neîmblânzit,

negre lebede ce poartă-n aripi, umbra lunii de-argint,

dintre trestii mlădioase, gângăniile încropesc minuni

când unesc vântul și marea și-n pahare nasc furtuni...

Din adâncuri cristaline peștii poartă în ochi lumina

și-mpărțind zilei magia, ștergând nopții toată vina,

doar iubirile eterne le păstrează-n ochi de soare

vise stinse, neîmplinite, le-ntrupează adânc în mare.

Vor visa îndrăgostiții, la-adăpost de clar de lună

viața ca o toamnă lungă, fără semne de furtună...

Autor: Daniela Damian

09 Septembrie 2021, București

  

Tu te-ai ascuns tăcut în inimile noastre

Nori negri de furtună coboară din înalt

și lacrimi de durere se-adună în bărbie,

copiii-ți plâng de dor și lumea e pustie,

iar Dumnezeu se roagă-n colțul celălalt.

Cu tălpile încinse pășind pe ape tulburi

și lacrimi înghețate, azi curg necontenit,

în suflet ți-a fost frică, când ai prevestit

moartea, ca o ceață, lunecând prin ierburi.

Negurile stinse în flăcări vii, albastre 

și stele nesfârșite aprinse-n zori târzii,

urcată-n cer de moarte pe norii cenușii,

tu te-ai ascuns tăcut, în inimile noastre.

Autor: Daniela Damian

București, 03 Septembrie 2021

Inimă de poet

Îmi plânge inima, cerul întreg plânge, 

că un poet ca tine, în ceruri a fugit, 

lăsând în urmă lacrimi mari de sânge, 

copiii tăi cei dragi, soția ce-ai iubit... 

Cui să depene-amintiri din școală, 

sau despre vise împlinite-n dimineți, 

când glasul tău-i tăcere și de teamă 

se roagă-n taină, pe buze au peceți...   

Ne este dor la toți de glasu-ți dulce

de poeziile ce-n noapte le-mpleteai

cuvinte mari îți deveneau complice

-n versurile ce cu drag le născoceai.

O să-ți purtăm mereu recunoștință

în versul tău ne-om ghemui încet

și de-o fi să fie, de-om avea putință

te vom purta în suflet...Inimă de poet...

În memoria prietenului nostru poetul Nicu Gavrilovici. 

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

12 August 2021

Valurile albastre

Mi-e sufletul pustiu de-atâta dor, când inima-n pieptul meu iar plânge

pașii sub cerul nopții mi-i adorm, în nisipul fin ce marea nu-l atinge.

Doi pescăruși ascund în valuri luna, iar crabii nopții-n taină dănțuiesc,

pe cer răsar luceferii și,-n strune de vioară, îndrăgostiții lumii se iubesc.

Din fire de nisip îți împletesc cunună, din alge îți cos o mantie de-argint

când pașii-ți vor călca pe razele de lună vei știi atuncea sigur că nu mint.

Când dorurile tale vor plânge râuri albe, contopite-n mare nu o să le mai știi,

iubito te vei pierde-n valurile albastre, iar spuma mării în nisip te-or risipi.

Când în nisipul ud doar pașii mei se-ascund, vântul a uitat demult să zboare

din clipele de azi doar una mi-a oprit, pe restul le-a ascuns adânc în soare... 

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

11 August 2021

Bună seara oameni frumoși!

Mă întreb în fiecare zi câtă iubire încape în sufletul omului? Și un gând coboară alene, înconjurându-mă ca o ceață fină, aducându-mi bucurie, pentru că știu răspunsul...Iubire infinită!

Infinită iubire a pus Bunul Dumnezeu în fiecare suflet. Atât de multă iubire, încât să strălucim în întunericul din interiorul nostru...să fim făclii nesfârșite de iubire și lumină...

Iubire, dragoste, înțelegere, gânduri bune, toate să coboare asupra voastră ca o mângâiere fără sfârșit.

Binecuvântările divine să vă înconjoare ca o platoșă împotriva vicisitudinilor vieții.

Seară în tihna casei voastre vă doresc! Să fiti binecuvântați!

Cu drag,

Danielle

Iubite să dansăm un tangou

Pe terasa casei, 

hai lasă-mă s-adorm,

vântul să-l aud 

foșnind, 

tu să te bucuri

ochii să nu-i miști, 

iar miile de fluturi

mă urcă-n cer, 

în înger mă transform.

Parfumul de crini 

să mă îmbete din nou,

sub piele și-n vene, 

fioruri să-mi curgă,

doruri nebune 

nu vreau să m-ajungă,

iubite, 

mai bine...

hai să dansăm 

un tangou...

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

Zbor spre înălțimi

Vraja mării se întinde, blând, în dimineți cu rouă

mă trezesc din adormire, răsăritul să-l privesc,

razele de soare pline scânteiază-n lumea nouă

pescărușii zboară-n cârduri și pe valuri poposesc.

Vântu'-n părul meu se joacă și un gând rătăcitor

prinde viață-n a mea minte și mă tulbură adânc,

vreau să mă ridic în aer, pân' la stele vreau să zbor,

lumina să mă alinte...Vreau să fiu din nou iar țânc. 

Mii de gânduri zvăpăiate le-am ascuns în val de mare,

vin din neguri fără vise, se despart chiar în mulțimi, 

azi le-am alungat din minte, cu o simplă sărutare,

ca un vultur fără frică am să zbor spre înălțimi.

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

8 August 2021

Lumina unui vis

Noaptea te vrăjește și te minte,

trei licurici în taină ți-a trimis

să te-adoarmă, fără de cuvinte

și să te poarte-n lumina unui vis.

Eu îți voi scrie pe suflet te iubesc,

pe gene voi purta picuri de rouă,

iubite când din inimă-ți șoptesc

să mă săruti, chiar de-afară plouă.

Voi purta cu dor, sărutul tău stingher

și-nfășurată-n aripi mov de îngeri,

mă voi urca în colțul meu de cer

voi suspina-n tăceri, cu vii atingeri.

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

7 august, 2021

Dor de tine

Fumul se ridica incet deasupra copacilor, ochii-ti lacrimeaza si...ma doare privirea ta. Imi ascund fata in esarfa daruita de mama. O port chiar si azi ca o legatura amara...dor fara de sfarsit...Poarta inca chipul ei...Ma amageste si ma chinuie. Of mama, am atatea sa-ti povestesc...

Victor ma cuprinde in bratele si ma strange usor:

-Gata Dani, trebuie sa mergi mai departe...Sufletul ei plange, nu poate pleca daca tu n-o lasi...Simt ca e aici cu noi. Parca ne urmareste cu dor. Ma intorc si intreb ca pentru mine:

-Unde esti mama? Mi-e dor de tine. Un aer caldut ma invaluie si simt mirosul ei...parfumul ei imi inunda sufletul si lacrimi mari coboara incet din ochii mei tristi. Amintirile imi inunda mintea si ma pomenesc zambind. Cand eram copii mergeam la mare o luna de zile. Ne intorceam acasa bronzate de nu ne mai cunosteau vecinii. Doar dintisorii ramaneau albi...Parca o aud pe mama cand in zorii zilei alergam pe malul marii: 

-Hai sa prindem marea in brate, hai si vantul...Ce frumos era atunci...Valuri, pescarusi, delfini si noi toti patru. Mama ne-a invatat sa iubim marea. Intinderea aceea de apa, pe care nici nu reuseam s-o inteleg...In fiecare an s-a strecurat in sufletul meu ca o hoata, astfel incat am ajuns s-o iubesc din ce in ce mai mult...Daca as fi stiut ca era ultima ta dorinta, as fi facut orice sa o indeplinesc. Erai prea slabita pentru un drum asa de lung. Iarta-ma mama! 

Danielle 

Dor din umbra trecutului

Tălpile goale ating pâmăntul proaspăt afânat. Conuri de brad cad din înaltul cerului. Cu crengile aproape de cer, brazii cei falnici, din fața curții, mă privesc cu drag. Pâlcuri de muri stau ascunși după dealuri. Din vizuini nevăzute mulțimi de ochișori mă privesc curioși...Ce repede trece vara. Încă mi-e dor de soare, de vară, de zilele lungi de vacanță...

Într-un colț de sat aud frânturi dintr-o melodie veche..."Soare de vară, adu afară, la joaca noastră, pe sub fereastră, chipuri frumoase de copilași...du-i în locuri pline cu multe afine și clopoței...sursură apa se-ncinge joaca, mulți vor să vadă dansul fermecat, dar din vâltoare încă n-apare, zorii de soare și-un moș frumos cu ochii scântei..."

Închid ochii și-mi aduc aminte cântecelul, fredonez așa ca pentru mine câteva versuri. Îmbătată de mirosul de brad îmi întind pătura sub umbra lui și...din mintea mea apare ca prin vis un chip frumos de fată, ce spune povești fără seamăn.

Era în ziua de 2 septembrie, anul 1945, vara era pe sfârșite și, din înaltul cerului a început o ploaie mocănească care a ținut căteva ore. În fața cuptorului, o femeie frumoasă cu părul lung împletit în cosițe, mânuia de zor o forma de cozonac. O întorcea pe toate părțile să vadă dacă mai trebuie copt sau nu cozonacul. Căldura cuptorul îi făcu obrajii roșii. Încet, încet pe tâmple i se prelingea o broboană de transpirație. Dacă o priveai de la distanța ai fi văzut burta mare și lăsată ca și cum dintr-un moment în altul ar trebui să nască.

Anica, era însărcinată cu al nouă-ulea copil. Nici nu mai simțea durerea la cât muncise în vara aceea. Războiul era pe sfârșite, dar se mai auzeau colo sus pe deal câteva focuri răzlețe de armă. Legionarii se ascundeau la Schit. Acolo la adăpostul mânăstirii, călugării le oblojau rănile și le dădeau de mâncare. Așteptau, ascunși în spatele zidurilor groase, să se termine războiul sau câte un semn de la cei de-acasă. Le era frică să se lase văzuți. A lui Iordache a fost prins și a fost ucis, nu făcuse rău la nimeni dar...cine să judece drept?

-Fugi mă la tac-tu și zi-i că mi-o venit sorocul...strigă cât putu de tare Anica. Aurel că el era în preajma ei rămase încremenit în fața portiței.

-Unde să-l caut mămucă? Cu părul negru răvășit, cu cămașa descheiată și cu basca în mâini, nu reușea să îndruge două cuvinte. Apoi dacă ea naște, el ce să facă? Îi era frică...O zbughi pe poartă către bădia Ghița, fratele Anicăi.

-Bădie hai fuga că mămuca...i-o venit sorocul și nu-i nimeni acasă. Aglăița, cumnata Anicăi când auzi o lua la fugă pe lângă cei doi și în câteva clipe era lângă ea.

-Anicuță nu-ți fie frică, iaca eu sunt aici, gata am venit. Hai cu mine în casă că avem treabă. Durerile nașterii o cuprise pe biata Anicuța. Săraca nici nu mai știa ce să zică. Își pregătise din-nainte prosoape fine de bumbac ca să șteargă copilul, scutece să-l înfeșe, hainuțe făcute de ea de astă-vară și...oftă de câteva ori, trase un țipăt ca de moarte și...în cele din urmă apăru pe lume o fetiță.

Aglăița o lua repede, îi curăță nările fine, o scutură cu capul în jos și-i plesni cu putere fesele mici. Olga(că așa o va chema) începuse să plângă, semn că era un copil sănatos și frumos.

-Anicuță uite ce fată frumoasă ai făcut, ptiu-nu-fi-deochi, Doamne mare ți-e minunea, ce copil frumos. O apucă zdravăn de cap, o ridică în aer, o închină în cele patru zări, o înfășă și i-o dădu Anicăi.

-Ia-o fa hăi, că acu poți s-o țî-i lângă tine. așa minune de fată eu n-am văzut. Să fiți sănătoși. 'Neata Ghiță să faci cinste că ți s-a născut așa odraslă frumoasă.

Aglăița adună pe toate femeile în jurul Anicăi. Veniseră s-o vadă pe Olga, că așa o chema pe copilă, nume vechi, care-i plăcu ei, Anicuței...

Suferise mult Anica că din toți cei nouă copii doar patru îi trăise. O avea pe Maria, Aurel, Elena și acum și pe Olga. Le purta de grijă, îi cocoloșea, îi erau dragi că erau tare frumoși și de, erau ai ei.

Timpul trecea tare greu. Mâncarea o cumpărau pe cartele, îmbrăcămintea la fel, noroc că ei mai aveau animale și, mai o carne, ouă, lapte, brânză, lână se descurcau un pic mai bine. Aveau și-o batoză de treierat grâul, dar odată cu colectivizarea le-a fost confiscată. Până și pământurile le-au fost luate. Pământurile lăsate de bunii noștri...Erau considerați chiaburi, dar ei săracii erau țărani faini cu suflete de aur. Aveau bunii livezi cu cireși, pruni, caiși, peri, își duceau traiul greu dar decent, adică cu demnitate și cu onoare.

Țesea Anica cuverturi, ștergare, țoale, fote, tot ce putea face cu mâinile ei. Erau așa de frumoase toate, ca de colecție. Și acum mai am o față de masă cusută de ea în nopțile lungi de iarnă. În fiecare lucru punea o bucățică din inima ei. Așa și-a crescut și copiii. I-a făcut responsabili, i-a dădăcit, i-a învățat tot ce știa ea și în plus i-a purtat în școală. Era mândra de toți.

Avea Anica un secret pe care-l purta în inima ei, ascuns bine...De fapt toți știau secretul. O lăsau să creadă că numai ea știa. În sufletul ei de mamă izvorâse dragul de Olga. Copila cu părul șaten, ondulat, cu ochii căprui și cu zâmbetul acela pe care niciunul din ceilalți copii nu-l aveau. Olga păstrase zâmbetul ei, ochii ei și trăsăturile feței ei delicate. O adora. O purta mereu în cârcă. Își lega un batic pe după umeri, cobora în jos împrejurul taliei, ca o comoară o ținea, o purta acolo, lângă inima ei.

Ani la rând, o lua cu ea, se jucau împreună ascunse de privirile iscoditoare. Nu conta dacă era obosită sau nu, mereu își făcea timp pentru ea. Olga devenise umbra ei.

La 14 ani, când trebuia să o lase să-și termine studiile a intervenit ceva și toate visele s-au spulberat ca într-un joc de domino.

Pe 2 septembrie când împlinise 14 ani, Olguța, cum îi plăcea ei s-o dezmierde, trebuia să plece să învețe o meserie. A plâns mult, s-a gândit cum să facă, dar nu a avut încotro. Trebuia s-o trimită departe de ea, de inima ei. Toate visele copilei s-au dărâmat. Boala Mariei venită pe neașteptate a fost pentru Olguța ca o pedeapsă la tot ceea ce a trăit ascunsă în umbra Anicuței. Banii strânși cu greu pentru școala Olguței au fost cheltuiți pe medicamente și doctori. Olga și-ar fi dat și inima pentru Maria, dar acolo ascuns în inima ei rămâneau multe vise neîmplinite.

La târg a mers cu tataia. O duse să învețe croitorie. Ani la rând cosea lucruri pe care și le-ar fi dorit să fie ale ei...

Din resturi de materiale își făcea câte o rochița sau o bluză. În mintea ei de copil își creea modele sofisticate. Aduna orice bănuț să-si ajute familia greu încercată de boala Mariei. Uitase de mult toate visele ei. Puse mai presus de dorințe, familia.

Anii au trecut unul după altul, viața i-a adus bucurie dar și tristețe. A făcut trei copii frumoși, inimoși pe care i-a învațat toate câte le știa ea: Olguța. Dumnezeu a ocrotit-o și i-a dăruit speranța, înțelepciune și dor. Un dor nebun de fetele ei...

De fiecare dată ne-ai așteptat cu inima deschisă și cu lacrimi de bucurie pentru că Dumnezeu ți-a dăruit puțin timp ca să fim împreună.

Te iubim mama oriunde ai fi...între cer și pământ, rătăcind uneori drumul până la sufletele noastre... Fiecare zi e tot mai grea fără tine, fără glasul tău frumos, fără mângâierea ta...

Am să scriu cu drag toate câte le-ai trăit și le-am trăit în acest răstimp pe Pământ.

Îți păstrăm vie trecerea ta prin viețile noastre și...îți mulțumim măicuță.

Daniela

De mii de ani

De mii de ani Pământul meditează

nu s-a clintit din loc, cum ar fi vrut

un pas să facă și nimic mai mult

de mii de ani el stă și...levitează.

Apocalipse au fost și vor mai fi...

Cutremurându-se încet odinioară

El a crăpat-n cinci de bună seamă

peste pământuri apa năvăli...

A fost și molime, a fost chiar și război

între ființe mult evoluate

dar na, nu le putem avea așa pe toate

altfel n-am spune: ăștia suntem noi...

Cerul se-nvârte calm deasupra lui

noapte se face și apoi lumină

stelele apar așa fără de vină

și luna aleargă-n urma soarelui.

Cum stă așa deodată se mânie

și-n cer furtună mare se ivi

îngerii fug, nu știu ce va veni

pământul vrea la cer polii să-și suie.

Furtuna s-a stârnit într-un pahar

de-a lungul și de-a latul nu se știe

de două mii de ani, în împărăție

Pământul e de sine staționar...

Când Dumnezeu din cer făcu Tăria

ape de ape despărțind cu greu,

cupola să ne apere, de tot ce-i rău

credința să elimine prostia

și aliat să-l luăm pe Dumnezeu.

De mii de ani Pământul meditează

nu s-a clintit din loc, cum ar fi vrut

un pas să facă și nimic mai mult

de mii de ani el stă și...levitează.

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

Îngerul iubirii

Văpăi din nouă colțuri te bântuie-n tăcere

Și din cuvinte goale, cum pot să te zidesc?

Te prinde vântu'-n mreje, iar îngerul ceresc 

Mă umple de lumină, mă spală de durere.

Afară-i cucuveaua își cântă trilu'-n noapte

În plasa deznădejdii te-ar prinde negreșit 

Sufletul vrea să-ți fure și pân' la răsărit

Te-ar chinui zăluda, cu visele-i deșarte...

Dar îngerul iubirii nu te-ar lăsa vreodată

În noaptea-ntunecată, sufletul să ți-l pierzi 

Te-ar osândi la viață, te plimbă ca să vezi

Și-ți mângâie cu dor, făptura-ți preacurată.

Văpăi din nouă colțuri ne bântuie-n tăcere

Și din cuvinte bune eu am să te zidesc...

Ne prinde vântu'-n mreje, iar îngerul ceresc 

Ne umple de lumină, ne spală de durere.

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

Adie vântu-n noapte

Adie vântu-n noapte și frunzele mângâie,

sori roșii de-ntuneric pe cerul nopții ies

copite-nsângerate drumuri prin lună țes,

iar crengile din brad sufletu-nopții învie.

Aripi de dor se-neacă în marea străvezie

când îngerii luminii își caută adăpost

fă din pustiul lunii un singur anvanpost

iubirea să-nflorească din nou în poezie.

Deșertul, flori să poarte pe dunele de aur

și în clepsidre timpul să fie întemnițat...

Să se oprească gândul dintâi la cel plecat,

iar umerii să poarte crenguțe vechi de laur...

Lumina blândă a lunii coboară peste ape

când oazele ascunse în ochii tăi căprui

vor scânteia-n nisipul pierdut-n pașii lui

iar din căușul palmei caii vin să se-adape...

Adie vântul-n noapte și frunzele mângâie

sori fără de iubire și luni făr' de-asfințit

în sufletu-mi de jar eu știu că m-ai mințit...

Mi-e atât de dor de tine și nimenea nu știe... 

Autor: Daniela Damian

Frumușica, Botoșani

Sunt o frunză-n vânt

Sunt o frunză-n vânt și cât mă doare 

vântul perfid din nou m-a amăgit

trimise peste mine nori cu ploaie,

iar pașii în nisip mi-a risipit...

Mi-e dor s-ascult a valului chemare

nisipul ud sub tălpile firave s-a ascuns,

păru-mi cărunt-n privirea ta mă doare,

dorul de tine-n inimă-i pătruns.

Mi-e dor să te mai strâng ușor de mână 

și pașii să-ți măsor ca altădat'

când glasul tău ca marea azi răsună

hai mamă ceartă-mă neîncetat...

Pășesc pe malul mării și cât doare,

vântul călduț ți-ascunde pașii în nisip

sufletul-mi simte și-mi trimite ploaie

că trupul ți l-am strâns în cripta de granit...

Mă iartă mama mea, mi-e dor prea tare

de glasul tău, de inima-ți de argint,

de-mbrățișarea ta vindecătoare

mi-e dor de tine mamă, dar azi nu vreau să plâng. 

Autor: Daniela Damian

București, 12.07.2021

Dulcele meu oftat

De voi pleca-n curând

să nu-i lași să mă-ngroape,

iar viermii morții negre

să nu-i lași să m-atingă,

prefă-mă-n praf de stele

iar marea să mă poarte,

pe algele ce-n mare 

plutesc azi în derivă...

Ori lasă-mă să zbor,

alene, 

lângă fluturi...

Mă vor purta știu bine,

pe aripi, până-n zori,

iar vântul cel sălbatec 

mă poartă-n patru colțuri

mă-mprăștie în zare... 

și-apoi 

mă lasă încet, 

pe aripi de cocori. 

Seara, când coboară razele din lună

să-ți mai aline dorul 

cel veșnic însetat,

te voi privi din stele

și-n loc de noapte bună

tu vei simți aievea, dulcele meu oftat...

Autor: Daniela Damian

Sursa imaginii: internet

Frumușica-Botoșani, 07.07.2021

Învață să iubești

Rătăcim prin vise-n margine de lume,

iar stelele argintii lucesc fără de vină

lumea-i blestemată veșnic să rămână

leagănul iubirii pe pământ anume...

Când gândurile bune zidesc-n neființă

două aripi albe vin lin să ne adoarmă

somnul bun al nopții gânduri rele sfarmă,

sufletu-ți alină, în taină, prin credinta.

Vin îngerii din noapte visele să-ți cearnă

și-ți aduc lumina, în dar, din Cerul Sfânt,

suflet viu ce pururi renaști iar pe pământ

învață să iubești, sincer, fără teamă.

Autor: Daniela Damian

București, 07.07.2021