Mergand printre vise!

Bun gasit dragii mei,

Hei nu din nou...lumina a disparut ca prin minune; alarme de tot felul se aud in noapte. Un ciocanit in usa si vorbe grele se aud in intuneric. Gata ne-am trezit cu totii. Ce poti face? Nimic...doar sa te rogi sa se repare repede defectiunea si sa ai curent din nou. Prin peretii subtiri ai camerei mele aud vocea pitigaiata a vecinei:

-Suna si tu mai repede ca nu vezi ca nu mai vine lumina? Ea, deja stresata, bombanea in continuu. 

O neliniste puse stapanire pe bloc. Usi deschise, fraze zburand prin aer si dintr-o data liniste...Ma intorc in patul meu moale, ma infasor in patura si gandul imi fuge departe. Printre jaluzele se zareste luna. Aceea luna mare, rosie-galbuie, care nu prevesteste nimic rau. 

Imi vin in minte doar flash-uri din alte lumi. Pleoapele ochilor se inchid, mi-e asa de somn. O stare de bine ma cuprinde incet. 

Vad o poiana plina cu flori albastre si copaci inalti. Stradute inguste pietruite care nu duc nicaieri. Cateva casute din scanduri lacuite, facute parca pentru pitici, lanuri intregi de lavanda si...maci. Maci mov si rosii impletiti ca intr-un sirag inconjurau ochiurile de apa. 

Lacurile straluceau in lumina noptii, iar trestiile inalte abia inflorite ascundeau un intreg card de pasari frumos colorate. Ma plimb asa fara nicio tinta pe acele stradute. De dupa copaci, ochisori verzi, albastri si negrii ma urmareau in lumina lunii. Siluete micute mergeau incet in urma mea abia atingand poteca. Ma intorc din reflex sa vad cine ma urmareste. Intr-o clipa o mantie argintie atinge pamantul. 

-Cine-i acolo? intreb ca si cum cineva trebuia sa-mi raspunda.

-Eu sunt, o voce imi raspunde cu un glas cristalin. 

De dupa flori imi apare in fata ochilor o mogaldeata de fata. 

-Eu sunt Danielle. Sunt tu in lumea magica. Bine ai venit in lumea mea. 

Ma uit nedumerita la ea, imi seamana. Pana si alunita de pe obrazul drept e la fel ca a mea. Incepe sa-mi povesteasca despre mine. Imi vine sa rad, ahahaha, rad cu pofta, si acea mogaldeata scoate o bagheta magica sa ma transforme in ea. Cu o miscare rapida imi schimba imbracamintea, pantofii si vrea sa ma micsoreze. Of tu chiar crezi ca esti Eu? 

O lumina albastruie imi atinge fata...Deschid incet ochii, adormisem cu lumina veiozei aprinsa. Revenise curentul...

Zambesc...ce vise mai am si eu..Noapte buna dragii mei. Ingerii sa va tina in brate si sa va vegheze somnul.

Cu drag pentru voi,

Danielle

50 de ani ca intr-o vraja a unui spiridus...

Bun gasit dragii mei, 

O sa va spun o poveste care a inceput acum 50 de ani...Intr-o seara frumoasa de vara(in luna iulie 1967), cand licuricii se plimbau agale prin iarba frumos cosita, doi tineri proaspeti casatoriti(vorba vine ca ei erau casatoriti de cinci ani), plimbandu-se sub clar de luna decid ca e timpul sa aiba copii. 

Dupa o noapte agitata, plina de iubire si de soapte de iubire, am inceput sa cresc putin cate putin, eram ca o scanteie ce prinde puteri ca intr-o vraja a unui spiridus. Dupa cateva saptamani imi faceam cunoscuta prezenta in burtica mamei. Tata, un barbat inalt si frumos, era fericit ca o sa aiba un copil, abia astepta sa-si tina in brate baiatul(si-a dorit un baiat in schimb Dumnezeu i-a trimis 3 fete). Pe vremea aceea nu stiai ce o sa fie: baiat sau fata. 

In sfirsit dupa noua luni, in ziua de 5 martie 1968, am venit pe pamant in bratele parintilor mei. Cu toate ca tata si-a dorit un baiat in clipa cand m-a luat in brate nu s-a mai dezlipit de mine(doar cand pleca la serviciu). Mama imi povestea ca nu a fost nicicand mai fericit ca in ziua cand m-a vazut pentru prima data. 

Eram un copil frumos, plin de energie. Eram fascinata de tata, ma uitam cum repara el tot prin casa. Cand aveam vre-o doi anisori el imi cumparase un atlas cu toate planetele, parca vroia sa stiu ce se intampla pe cer. Toata ziua eram dupa el. Unde era tata hop si eu. Vara tata imi povestea despre stele, vedeam Carul mare, Steaua Nordului, Pleiadele, stelele cazatoare, comete si stelute argintii pe care tata mi le prindea in par. Eram printesa cu par de stele. Asa imi zicea cand eram mica...

Stau si privesc in urma...unde au disparut toti acesti ani? Eu am azi 50 de ani? Imi revad toata viata ca intr-un film mut. Imagini pline de toti cei dragi ai mei. Familie, colegi, prieteni...Am adunat asa de multe si totusi asa de putin...sunt putin trista ca zilele zboara ca si cum ar fi secunde. Am cei mai buni parinti, cele mai bune surori, cel mai bun sot. Si apoi toti ai mei, cumnate, cumnati, nepoate, nepoti, nasi, fini, verisori, verisoare, matusi, unchi, toti sunt buni ca painea calda. 

Dumnezeu in bunatatea lui mi-a daruit o viata frumoasa, m-a trimis intr-o familie plina de caldura sufleteasca, ei stiu sa daruiasca iubire si stiu sa imparta ganduri bune, speranta si iubire. 

Inca nu cred ca am ajuns la maturitate. Acea maturitate care ti-o da varsta. Inca mai simt in inima mea copilul rasfatat, care face numai ce-i place, imi place inca sa ma mai joc, sa mai fac "nazbatii".

Mai am inca multe de invatat, multe de facut si de implinit. Menirea mea este sa-i fac pe oameni sa zambeasca si sa invete sa daruiasca: vorbe frumoase, ganduri bune si iubire. 

Mama, tata va multumesc si va iubesc pentru tot ce ati facut pentru mine. Azi sunt un om implinit datorita voua. Imi doresc ca bunul Dumnezeu sa ne dea viata lunga si frumoasa sa avem inca acea sclipire in ochi atunci cand ne revedem. 

Va multumesc tuturor celor care ati facut sau inca faceti parte din viata mea, va iubesc si va port in inima mea in fiecare clipa a vietii mele. 

Cu drag pentru voi,

Danielle