vineri, 24 februarie 2023

Și tu știi

Inima îngheață și-azi ne credem atei,
Dar ca o taină, ascunsă bine, în minte,
Stă astăzi credință, așteaptă cuminte,
Căci lumea e plină, de falși dumnezei.

Te-ascunzi într-o carte, cu inima frântă
Și faci jurăminte, ce-s într-o clipă uitate,
Prin gânduri îți umblă de ajunse păcate,
Sufletul-i trist, iar inima nu mai cuvântă.

Alergi printre lumi, căutând mângâiere,
În stânga și-n dreapta întrebi derutat,
Unde sunt oamenii? Ce s-a întâmplat? 
Răspunsuri nu ai...Și totul devine tăcere.

Ridici ochii în sus, semn că nu ai uitat,
Undeva stă ascunsă-o scânteie din cer,
S-o aperi demn, ca un vechi grănicer
Și tu știi...Credința stă într-un suflet curat.

Autor: Daniela Damian
24 Februarie 2023, Frumușica, Botoșani


marți, 21 februarie 2023

Al nopții gând

Cobori din cerul Tău cel sfânt, pe-o lacrimă de rouă
Să-mi împletești al nopții gând, cu mâinile amândouă.
La miez de noapte, să-mi trimiți, din lumile-Ți celeste 
Trei îngeri, ori trei serafimi, să-mi spună a mea poveste.

Prin ce minuni m-ai zămislit, prin ce cuvânt din stele?
Căci simt în mine-al Tău divin și-n suflet praf din ele.
Mi-ai dăruit nemărginit, iubirea, cea fără de prihană
Și sunt copilul tău stelar, eu sunt nepământeană...

Și-am fost trimisă pe pământ, în prag de primăvară
Să-mi bucur sufletul plăpând, când flori or să răsară.
Cireșii să-i văd înflorind, să simt miros suav de crini,
Când viața întreagă am s-o privesc, prin ochii Tăi divini.


Autor: Daniela Damian
21 Februarie 2023, Frumușica, Botoșani
(Drepturi de autor rezervate)



  

vineri, 17 februarie 2023

Te iubesc marea mea

te iubesc marea mea
dintre cer și pământ,
legământ am făcut,
când eram doar un țânc,
te iubesc infinit,
când, dor de tine strivesc
între lacrimi ce curg
și-amintiri ce-mi vorbesc...
te iubesc infinit, valuri albe cuprind
pe nisipul fierbinte trupul meu îl întind
și în raze de soare ce mă mângâie blând
ochii mei se desfată
și mă pierd...prin cuvânt.

Autor: Daniela Damian
17 Februarie 2023
Frumușica, Botoșani

luni, 6 februarie 2023

eu sunt

-eu sunt dintotdeauna sănătate radiantă

-eu sunt dintotdeauna vindecat dinspre interior spre exterior

-eu sunt din ce în ce mai bine

-eu sunt dintotdeauna ghidată de sinele meu divin

-eu sunt dintotdeauna abundență

-eu sunt dintotdeauna adevăr 

-eu sunt dintotdeauna conectata la sinele meu divin, scânteia divină, care am venit pe pământ

-eu sunt dintotdeauna bucurie, pace, liniște

-eu mulțumesc zilei de azi, soarelui că m-am trezit de dimineață

-să am drum întins, liber și în siguranță

-vreau sa fiu liniștită și am pace interioară

-vreau eu cu adevărat să fac asta? pași de urmat citești mereu despre ce-ți dorești

-totul vine de la sine din interiorul meu

-mă iert, atât am putut să fac la momentul respectiv, trec peste

-pot trăi 147 de ani, așa este și așa va fi

-eu te aud

-eu te văd

-eu te simt

-eu sunt

sâmbătă, 4 februarie 2023

Te-aștept cu bucurie

Aștept ca un copil, ochii căprui să bucuri 
Și sufletul plăpând să mi-l alinți fierbinte,
Mai port în pieptul meu pâlcuri de fluturi,
Când ochii-ți mă adorm și inima nu minte.

Te-ai strecurat tăcut, -n pielea mea virgină
Și ochii tăi albaștrii m-au subjugat perfid,
Tu m-ai făcut să cred, că sunt a ta regină
Și poarta inimii, încet, să pot, să o deschid.

Te-aștept cu bucurie și inima-mi tresaltă
Căci știu că vei veni, de dimineață-n zori,
Surâsul tău hoinar, iubirea-ți mă asaltă,
Când dragostea mă poartă dincolo de nori.


Autor: Daniela Damian
4 Februarie 2023, Frumușica, Botoșani
(Drepturi de autor rezervate)
 


vineri, 3 februarie 2023

Mă cheamă marea

Mă cheamă marea, freamătul s-ascult
Chiar dacă-i frig, ea tot mă ține minte
Din serile cu dor, în vara cea fierbinte
Când mă vrăjea, cu-al valului tumult.

Când pescărușii peste valuri poartă,
Pe aripi de furtună, versu'-mi călător
Peste nisipul fin, aștern al mării dor
Și-ascund iubirea mea, nevinovată.

Când îngerii au venit să te privească,
Tumultul tău nebun s-a ridicat la cer
Și mă îndrăgostesc, ca un mic străjer
Ce poarta inimii voiește s-o păzească.

Mă cheamă marea și valurile ascult
Chiar dacă-i frig, tot mă mai ține minte
Din serile cu dor, din vara cea fierbinte
Când mă striga, cu glasu'-i de demult.


Autor Daniela Damian
3 Februarie 2023, Frumușica, Botoșani
(Drepturi de autor rezervate)
 


Sclipiri de lumină

Sclipiri de lumină, 
Țese-mi în grădină, 
Sub zăpada moale, 
Topindu-se-n soare
Fir de cer curat, 
Alb, catifelat
Mândru ghiocel, 
Tras ca prin inel,
Iarna s-o atingă
Și din cer să ningă,
Cu raze de soare
Ce sclipesc în zare...
Inima-mi dezgheață
Ca să prindă viață
Primăvara-n zori,
Câmpul plin de flori,
Și să ne aducă
Bucurie multă.
În inimi iubire...
Toate așa să fie.

Autor: Daniela Damian
3 Februarie 2023 Frumușica, Botoșani
(Drepturi de autor rezervate)








Darul Tău divin

Eu m-am născut, din darul Tău divin,
Suflarea Ta venit-a să mă-însuflețească
Și lumea întreagă să-mi îmbogățească
Inima-mi blândă. Sufletul, mi-i creștin.

M-ai purtat în brațe, eu sunt copilul Tău,
Mi-ai dăruit o mamă, să-mi fie călăuză,
Să mă îndrume, când lumea mă acuză
Că nu prea am crezut...în Dumnezeu.

Dar sufletul mi-l știi. Inima mi-i curată.
Și-am învățat să fiu și-un om mai bun,
Credința mi-o păstrez și-n inimă adun,
Iar bucurie. Pe aripi, îngerii mă poartă.

Eu m-am născut cu darul Tău divin,
Suflarea Ta venit-a să mă-însuflețească
Și lumea întreagă să-mi îmbogățească
Inima-mi blândă. Sufletul, mi-i creștin.

Autor: Daniela Damian 
3 Februarie 2023 Frumușica, Botoșani
(drepturi de autor rezervate)

joi, 2 februarie 2023

Voi iubi mai mult ca înainte

Noaptea vine fără de păcate,
Iar cerul plin de stele a adormit, 
Boabe de rouă sub gene s-au ivit
De bucurie, că nu sunt ferecate
În ochii mei căprui ce te-au iubit.

Mă uit la ochii de-un albastru pur
C-au obosit mereu să mă alinte,
Când născocind cuvinte potrivite,
Făcându-mă pe viață să mă jur
Că voi iubi, mai mult ca înainte.

Autor: Daniela Damian
2 Februarie 2023
Frumuşica, Botoşani